„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (XXVII)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a douăzeci și șaptea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

30

Că îngrijitorul bătea, nu era un secret. Nu se vorbea despre asta, se făcea un semn scurt din mână şi masa era iarăşi curată… Cu toate că toţi văzuseră cum îi făcea să danseze pe bătrâni, pe idioţi, pe inteligenţi, abia se aplicau loviturile, în mod miraculos dispăreau imediat.

În azilul săracilor se aciuiau cei notorii. Beţivii, deranjaţii, debilii, risipitorii notorii şi săraci notorii. Materie umană, oameni care nu doreau să se potrivească cu ceilalţi oameni, altcumva ticăiau, ori purtau un stigmat de la naştere. Câteva lovituri cu biciul nu era un rău atât de mare, căci şnurul împletit al biciului produce doar dungi, prea rar răni deschise. Şi pe lângă asta, se vorbea, îngrijitorul nu bătea doar din pură plăcere, ori din răutate, nu, ci dintr-o prea mare grijă părintească, pentru a educa, a pedepsi, adesea dintr-o mânie comprehensibilă. Era o obligaţie, să le pună pe aceste făpturi putrede în mişcare.

Azilul săracilor, cam prea mare pentru acest ţinut, era împărţit în trei. Stânga, pentru femei, dreapta pentru bărbaţi, iar la mijloc încăperea îngrijitorului, inima rece a acestei corăbii moarte. Aici se desfăşura o adevărată activitate ţărănească, un comerţ cu lemne pentru foc, un şopron cu buşteni uriaşi care erau tăiaţi de locuitorii azilului, crăpaţi şi îndesaţi în saci. Aveau multe de făcut, aceşti nefolositori, întru folosul comunităţii. Aveau multe de făcut, până se întâmpla miracolul iar câştigul devenea mai mare decât consumul. Se spălau rufe străine, se aduna gunoiul din sat, se presa mustul, se fierbea şnapsul. Curăţau grajduri, măturau zăpada, reparau drumurile după furtună. Nu exista vreme de privit la cerul senin, de curăţat, meticulos, un măr, sau de curăţat locşorul de pe băncuţă, atent, cu batista. Executau, apatic, ceea ce li se cerea, erau înceţi şi grei de cap.

A mă gândi la bătăi nu-mi cădea tocmai bine. Era ca şi cum aş fi alunecat prin ţinuturi prăpăstioase. Tema asta se arăta ca şi cum ar fi fost tabu şi, totodată, incitantă, ca şi cum lacătele se încuiau deîndată ce mă aflam în apropiere. Era frica de a mă atinge de propriile lovituri, adânc îngropate în mine şi, totuşi, arzându-mă.

Cu toate aceste obstacole, începusem să adun diverse feluri de bătăi, ca şi un colecţionar de antichităţi. Bătăile mamei, bătăile tatălui, ale fraţilor. Lovituri cu cuvinte, cu gesturi, cu tăceri şi refuzuri. Lovituri din cauza unei iubiri respinse. Loviturile viclene ale unei pretinse prietenii. Lovituri, pentru a se apăra, învelite într-o batistă umedă.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Photo by eberhard grossgasteiger