Lumea nu are niciun adevăr
Lumea nu are niciun adevăr/ e o corabie fără echipaj/ mi-ai zis
și ai mușcat din nevinovăția mărului
nu ai clipit/ nu ai vorbit câteva minute bune
un zid s-a ridicat în câteva tic-tac-uri
și ne-am făcut cu mâna din Normandia
ne-am despărțit prieteni buni
însă timpul a uitat într-o caserolă
vara abrutizată de emoții
au fost cele mai frumoase zile de iulie
în care lumina soarelui nu fusese pregătită
căminul rămăsese doar al nostru
orașul fără locuitori ne aștepta
și serile erau bolnave
pentru că-n acele momente timpul s-a oprit
să-și regleze mecanismul după ceasul nostru
poate că anii au îngropat undeva trecutul
au răsărit câteva păpădii în spatele blocului
și un blonziu din clasa întâi le-a rupt
în bătaia aceluiași vânt domol
care intrase, cu câțiva ani în urmă, în camera căminului șase
și se pitise între corpurile goale.
Sex@Blood
Am observat că l-a sărutat
și s-a deschis un curcubeu deasupra părului ei
același păr care cu două seri înainte
l-a strâns/ l-a tras și smucit până la lacrimi
și nu mai știa dacă e plăcere sau durere
Am observat că și-au luat amiabil la revedere
nu era nimic în ochii lor care să anunțe
baia plină ochi
cu sânge
cu sare de mare
cu bilețele de hârtie
cu texte primite pe whatsapp
cu servețele de adio
cu gumă de mestecat și tranchilizante
cu țigări
și tăceri dinainte de a nu mai exista nimic
seara de dinainte nu anunțase nimic grozav
și-au tras-o în dormitorul părinților
în camera de la stradă
în garaj
în subsolul penitenciarului
în tren
în lift
în alcov
în cimitir
în fața casei de căsătorii
în fața evidenției populației
în fața tancurilor/ a dronelor/ a mamelor pentru care sexul nu mai înseamnă nimic.
Scrie un comentariu