La Editura Tracus Arte a apărut volumul „Raidul meu în eternitate. Poeme, manifeste și articole programatice” de Mihail Semenko (traducere de Leo Butnaru).
Mihail Semenko (n. 1892) a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai futurismului literar ucrainean. Este considerat una dintre figurile principale ale Renașterii executate. A înființat grupuri de avangardă la Kiev și Harkov. A lansat și definit, în manifeste literare, conceptul de quaerofuturism. În 1914, publică volumele „Cutezanță” și „Kverofuturismul”, care trasează începuturile poeziei ucrainene quaerofuturiste. Urmează „Ariile celor trei Pero”, „Pero în luping”, „Bloc-notes”, „În grădini răzlețe”, „Razele amenințărilor” etc.
În 1937 este acuzat de „activitate contrarevoluționară activă”. Pe 23 octombrie, Colegiul Militar al Judecătoriei Supreme a URSS îl condamnă la pedeapsă capitală prin împușcare cu confiscarea întregii averi. A doua zi, Mihail Semenko este executat de către NKVD împreună cu alți scriitori ucraineni. Operele sale au început să fie reeditate începând cu anul 1985.
Odată cu Mihail Semenko începe avangardismul literar ucrainean. Acest primat a rămas jalonat în istoria literaturii ucrainene de cercul quaerofuturist, organizat de Semenko în 1913 în capitala Ucrainei, Kiev.
Semenko definea programatic quaerofuturismul (de la latinescul „quaero” – a căuta, a pretinde) drept direcție absolut nouă în literatura țării sale (e drept, pe atunci aflată în încleștările molohului rus), direcție cu oarece specific, care o deosebea de futurismul, avangardismul de pe alte tărâmuri europene. Ideea de bază era că, oriunde, orice artă este dinamică, în mișcare prin propria sa natură. Scriind că „Arta e un proces de căutare și trăiri (emoționale) fără realizare”, Semenko „legaliza” în literatura ucraineană spiritul epatant al lui Arthur Rimbaud, Van Gogh, trucurile lui Dalí, până și cutezanța peste poate, filosofia cinică a Marchizului de Sade, chiar dacă, implicit, nu s-ar putea spune că poetul kievean-harkovian ar fi avut ceva în comun cu aceste personalități. Însă, ca și ele, considera că dinamismul, metamorfismul constituie acel perpetuum mobile, care le asigură artelor continua regenerare, reînnoire, evitarea anchilozării, „morții”.
Leo Butnaru
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu