Flash fiction stories – octombrie 2022: „poveste” de Ian Davos

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

poveste

Ian Davos

„străzile din stroiești sunt pline de mutanți. tinerii frumoși, liberi și carismatici nu au loc printre ei. când zâmbești o mască îți apare peste gură. e zonă de pericol și atunci auzi gongul primăriei, lovit repetat de mâna uscată a clopotarului bătrân. el e un mutant cu toată familia lui. spațiul dintre noi crește de fiecare dată când mă săruți. cine nu a primit un nume de sfânt trebuie să fie botezat. cine nu a primit un cățeluș cadou trebuie să devină un cățeluș. cine are bătrâni să renunțe la ei. cine n-are să renunțe la tot.”

asta e poezia pe care o citesc în fiecare dimineață când merg spre facultate. mănânc noodles la plic și pun praful ăla verde deasupra. iubita mea spune că la un moment dat între noi va fi doar praf de-ăla verde. eu râd și mănânc. ea se machiază.

în ciuda eforturilor pe care le-am făcut în ultima lună nu pot spune că mă simt mai împlinit. am mâncat, am dormit, am făcut sport, am sărit într-un picior, am învățat multe și nu mă simt mai bine. e o problemă administrativă în cortex. neuronii ăștia nu vor să accepte ideea că mai bine de atât nu are cum să le fie. dacă o săgeată mi-ar trece prin lobul frontal și-ar da seama că am dreptate. până atunci, nu vor să accepte ideea.

guvernul m-a închis în această celulă numită apartamentul meu. sunt un element periculos pentru securitatea națională. acum te întrebi cum merg la facultate dacă sunt închis. reformulez prima propoziție „asta e poezia pe care o citesc în fiecare dimineață când merg spre facultatea online.” într-un minut străbat străzile pe google maps și ajung la fix 7:30. iubita mea își termină machiajul la fix 7:30. stăm împreună la cursuri. aceeași bancă. același pat. aceiași profi. aceleași „duamne”. îmi cumpăr cafeaua de la chioșcul de lângă facultate. lumea s-a schimbat așa de mult încât băiatul de la cafea nici nu mai vine la muncă. îmi fac singur cafeaua în ibricul de acasă. are același gust. e de fapt cafea de la chioșcul de lângă facultate.

sunt ascultat. îi ascult. uneori dorm. uneori joc among us. uneori strănut și toți se sperie. biții de pe ecranele noastre sunt particule mici de strănut. înainte de facerea timpului a existat o pisică mare care a strănutat toți pixelii din univers. oamenii de știință i-au prins și i-au făcut ecrane.

oamenii de știință știu tot. știu asta pentru că voi fi unul.

prima lecție la facultatea de oameni de știință este că oamenii de știință știu tot.

a doua lecție la facultatea de oameni de știință este ascultarea primei lecții.

a treia lecție este despre univers. a patra lecție este despre pisici.

ultima lecție este prima lecție.

când profesorul m-a întrebat din ce este compus un atom i-am zis că mă simt jignit să fiu întrebat așa ceva. când m-a întrebat despre o moleculă, la fel.

celulă, țesut, organ, sistem de organe, organism, specie, gen, familie, ordin, clasă, încrengătură, regn, domeniu, viață.

profesorul mi-a pus 10. eu am făcut miau. m-a mângâiat pe cap și pe coadă. mi-a dat o recompensă. m-a promovat. acum m-a închis.

băieții de la facultate s-au făcut mai lați. florin are un cap de două ori mai mare. el zice că a băgat tare la sală. a mers în fiecare zi. de fapt, l-a ajutat pe tatăl său la reparat acoperișuri. tatăl său locuiește în scoția. el și cu florin au reparat acoperișul castelului din edinburgh. florin făcea mereu naveta ca să ajungă la cursuri. lua trenul de 12 noaptea din gara skype (scoția) și ajungea la fix 7:30 în autogara teams, la popricani. sergiu făcea invers. ziua la prăjeni, noaptea la turnul eiffel. costin a venit odată în vizită la mine. ne-am plimbat prin tot apartamentul. am desfăcut o bere – fiecare din propriul frigider. frigiderul lui nu mergea, așa că a băut berea caldă. s-a îmbătat repede. l-am trimis acasă înainte să vomite pe cameră.

eu și cu iubita mea ne vedem rar. programul de facultate e full – avem și 12 ore încontinuu. ea mi-a spus că are un carnețel și acolo își notează toate chestiile importante. într-o zi i-am furat carnețelul și eu nu eram acolo. mi-a spus că n-am cum să fiu în carnețel și în mine însumi în același timp. i-am spus că mai degrabă vreau să fiu în carnețel. ne-am certat tare. a plâns. eu m-am enervat. am intrat în carnețel și stau acolo atunci când am chef. acum de exemplu, sunt înăuntru, la pagina 34, lângă o fotografie cu alain delon. alain încearcă să mâzgălească și el aici: „i want to devour you with my eyes, and tell you over and over that you’ve never been so beautiful”. alain, bun băiat.

proful m-a ascultat într-o zi. m-a întrebat despre celulele din retină – știți voi, alea cu conuri și bastonașe. fiindcă n-am înțeles la ce se referea, a insistat să îmi imaginez că sunt în celulă.

„zi, mă băiatule, acum ești în celulă?”

„da, sunt”

„ești în celulă?”

„da, domn profesor, sunt aici în celulă”

„bun, și ce vezi?”

în celulă erau de toate – o mitocondrie care arăta ca un fotoliu, un filament de actină lung cât un prelungitor, proteine membranare ca niște uși glisante. am mai văzut și un lizozom mare cât un rezervor de wc. iepurașii pe care i-am cumpărat sunt ca niște ribozomi. produc mereu bobițele împuțite ca niște proteine globulare. citoplasma e ca un covor ud și plin de praf. proful repeta obsesiv întrebarea „zi, ce vezi acolo în celulă? în mijloc ce vezi?”

m-am uitat atent de jur-împrejur și mi-am dat seama că eu sunt în mijlocul celulei. i-am răspuns ferm convins că acesta este adevărul:

„eu sunt în mijlocul celulei”

fața i s-a luminat. 10. a spus că sunt cel mai bun student al lui. am făcut miau. m-a mângâiat pe cap.

a zis că voi fi cel mai bun om de știință.

pentru că știu tot.

„În ceea ce privește fotografia și CV-ul, nu cred că le-aș putea trimite, întrucât autorul e un soi de alter-ego, un fel de personaj digital. Altfel zis – IDentitatea mea paralelă. Evident că dincolo de aceasta am și o existență reală: carne plus oase. Până la urmă, sunt ca oricare alt om – un suflet anatomic perisabil. Dar în ce îl privește pe Ian Davos, adică eu (uneori) sau non-eu (alteori), acesta-i un scriitor robotizat și lobotomizat de pe Facebook, un beduin al feed-urilor interminabile, care înaintează pe o cămilă numită literatură cu l mic. Nu cred că o poză ar putea să îl surprindă în toată splendoarea, fiindcă ar fi doar o imagine generată la întâmplare – un fel de amestec de fețe și măști pe care omul le are, la modul general vorbind. Iar un CV e chiar mai absurd, întrucât nu-și propune nimic.” (Ian Davos)