Multă vreme mi-a fost capul
plin de prostii, gelozie, nesiguranță,
chestii din astea, dar mereu
m-ai dus sub un cireș
care exploda de flori și m-ai mângâiat
și-ai spus: măi bărbatule!
Și-atunci am înțeles și o vreme
nu m-a mai durut nimic, și când
am început iar, m-ai dus înc-o dată
și de data asta ai zis: măi bărbatule!
În capul meu sunt multe prostii,
și nesiguranța e prenumele meu știut doar de tine,
și mi s-au mai așezat lucrurile,
dar când mă apucă din nou nebuneala,
atunci mă duc la cireșul nostru,
mă așez acolo, respir mireasma florilor
de cireș și știu că-mi va trece până
vii acasă și îmi spui în timp ce
se intensifică lumina superbilor tăi
ochi negri: măi bărbatule!
Și-atunci, știu că s-a întâmplat
cu mine ceva, că mi s-a schimbat
viața și îmi este sădit în inimă
un cireș care explodează
în fiecare zi și florile îi
miros ca opt sute opt de
iubiri adevărate.
Scrie un comentariu