funa máro (fragment)

autopamflet

aș fi vrut să-mi intitulez aceste rânduri ura de sine
aș fi vrut să-mi demolez prin ele tot ce am construit vreodată
numai că privind în urmă constat că n-am construit nimic
altceva decât acest cadavru în devenire
această carne putredă care mai stă pe mine un timp nedefinit
aceste cuvinte și ele putrede împotriva cărora mă ridicam altădată
cu energia specifică vârstelor
iată nu mă mai pot privi în ochi
ca să nu văd acolo ceea ce n-am vrut să văd în ochii altora
de-a lungul zecilor de ani în care am crezut că sunt viu
nu mai am chef nici să mă uit la mine de sus așa cum făceam
convins că eu sunt dincolo de toate astea
și de oase și de piele și de dorurile mele
acum se zărește scadența și nici pe ea
nu-mi vine să o privesc în față demn și solemn
așa cum credeam altădată că o s-o fac
se apropie și ceea ce am crezut în copilărie că nu e pentru mine
nu s-a găsit leac împotriva morții și bine că nu s-a găsit
cum nu s-a găsit leac împotriva prostiei și bine că nu s-a găsit
ar trebui să cer iertare tuturor celor cu care am vorbit măcar un cuvânt
pentru că le-am irosit o clipă din viața atât de scurtă a lor
ar trebui să cer iertare bărbaților și femeilor și copiilor
pe care nu i-am putut suferi niciodată
și tuturor celor care au crezut că mă iubesc atunci demult
iar eu le-am întors spatele imaginându-mi că am alte preocupări
nu aveam
eu eram nimeni care se crede în viață
nimicul crezându-se altceva
acum că vine sfârșitul poate că ar trebui să fiu mai indulgent cu mine
dar de fapt dimpotrivă mult mai rău decât mă înfățișez aici
așa
cu acest pamflet prea blând față de tot ce am stricat pe lumea asta
părăsibilă oricând la orice cotitură a străzii
așa cum și trebuie să fie dacă o viață întreagă nu ai avut curajul
să strigi ce crezi fără să te temi de armele lor și de spaima lor de adevăr
uite ce este
acum câteva zeci de ani erai încă tânăr și credeai că nu te vei teme
acum știi
te-ai temut te-ai scurs prin viață așa cum se scurg
lichidele murdare prin canalele ascunse și prin rigolele deschise uneori
purtând cu ele purtând cu tine tot ce nu ar fi trebuit să accepți
tot ce ar fi trebuit să refuzi de la început
ai căutat liniștea și nu ai avut curajul să-ți dai foc precum
jan palach la praga
când ai simțit că așa nu mai merge și totuși ai continuat
de ce vorbesc eu cu mine la persoana a doua
ca și cum ar mai fi cineva între noi mă întreb
și nu e nimeni decât umbra morții care poate să transforme pe oricine
în altceva decât este în realitate numai pentru o clipă
și clipa să treacă ușor pentru ei pentru ceilalți și greu pentru tine
cel dinăuntrul umbrei din acest bagaj pierdut între avioanele planetei
pierdute și ele în cele din urmă
n-am avut curajul pe care trebuia să-l am
m-am temut și am încercat să-i conving și pe alții să se teamă
n-am plecat n-am avut curajul și uite că acum o să plec
forțat de împrejurări și de timp
și n-o să rămână pe urmele mele nimic nicio dâră
așa cum și trebuie așa cum și merit
azi 23 mai 2012 și chiar mai târziu

un poet bătrân

un poet bătrân nu mai face doi bani
a încetat să mai scrie întruna sigur de el
i s-au rărit cuvintele ca și părul
dar tot mai încearcă să țină pasul cu sine însuși
cel din anii tinereții
mai merge la iași urcă pe copou
să se uite degeaba la teiul lui eminescu
și gâfâie mai tare decât altădată urcând
că aici nu-i marea egee nici mediterana
unde mai înaintează cu oarecare ușurință
dar nici acolo ca altădată de la doi mai la vama veche
lumea nu-l mai observă și bine face
altul la rând i se strigă
atunci când încearcă să se strecoare printre cei vii

un poet bătrân e un nimeni care mai crede că este
o amintire din propria lui preistorie
un fel de făt nenăscut fantomatic
o liniște-n juru-i se-așterne
iar el prostul nu știe s-o prețuiască

un poet bătrân
ce mai
o umbră a cuiva undeva
unde alții iau forme vii de scurtă actualitate
un poet bătrân
rușinos nu-i așa să te ocupi de poezie
în loc de bani și afaceri
și chiar de politică

pleacă de-aici
înapoiatule

și-am plecat

Poeme din volumul „funa máro”, Editura Cartea Românească, București, 2022