Atelier Nr. 342

Revenirea (fragment)




Să nu fii suficient de bun și să mai primești pe deasupra și o hartă cu indicații clare cum să ajungi la fericire. Să demostrezi mereu că ești bun e ca și cum ai fost deja de acord că nu faci nici cât o ceapă degerată. Cine naiba te pune să faci drumurile astea dus-întors? Iosif conducea cu brațul încordat pe volan ca un om stăpân pe situație și fredona obsedant o melodie. Violonist nu a ajuns. Nu putea să și-o scoată nici pe Monica din cap. Era nervos pe femeia care îi umplea gândurile, a vrut o schimbare, dar nu una care să-l deruteze atât de mult. O aiureală. Julieta cu bovindourile ei fusese o muză analgezică.

Rafael a revenit la lecțiile de gimnastică. Prima seară a stat cuminte la locul lui și a exersat în gând aruncarea cu discul. Îi ieșea, era mulțumit. Se gândea la sculptura Discobolul a lui Miron. Acolo mișcarea era încremenită în piatră. Anteriul lung l-ar fi împiedicat în realitate dar în gând nu avea limite, putea face orice. Iosif era atent la clienții virtuali neluându-l în seamă pe Rafael care ajunsese la performanță.

Exercițiul constant, rigoarea, disciplina, ordinea, regula aduc liniște. Pam-pam-pam-pam-pam. Restul e cețos, confuz, haotic, imprecis, indefinit, nedeslușit, problematic, vag, obscur și aduce neliniște. Rafael nu era întru totul de acord cu împărțeala asta rigidă. Dar iubirea unde o pui? La capitolul curaj? Sau la nebunie?

În timpul liber, Iosif a hotărât să-și pună în practică talentul de scriitor. A cumpărat stiloul albastru pe care i l-a sugerat Monica. Ea îi trimisese un mesaj din Buenos Aires, ajuseseră cu bine. Iosif, rămâi calm, nu te enerva! Concentrează-te! I-au venit iar în minte cele două sfaturi tibetane. „Nu te lăsa distras.” „Roagă-te.” Vocea guturală o auzea încă, mâinile ei care îl strânseseră. Pielea fină. Parfumul dulce de femeie iubită.

S-a consultat cu Rafael. O să scrie pe-un caiet, scrisul de mână e o plăcere, apoi o să publice textele pe blogul lui de sport. Există deja o comunitate de cititori. Julieta are blog de modă, el are blog de sport. Rafael își dorește și el o rubrică: „Mens sana in corpore sano”. O să scrie despre chestii prozaice, astea plac, aduc confort, liniștesc. Curând lumea o să se plictisească de senzaționalul obositor și o să caute subiectele mai calme, chiar banale.

Al doilea mesaj de la Buenos Aires a venit într-o noapte peste insomniile lui Iosif. Îi scrisese și Toma că ar face bine să revină la București și să se implice în viața familiei. Așa zicea Toma ori de câte ori dădea de greu. Se pare că mama lor avea un început de Alzheimer. Iar tatăl rămăsese un căpos, refractar la nou. Iar boala mamei chiar era o noutate, bineînțeles una nedorită. Mama se elibera încet-încet de memorie. O să lase tot greul pe capul lui. Și Toma îl chema acasă pe Iosif în momentele astea. Mailul avea un ton cinic: „Am un contract la Buenos Aires, trebuie să plec în maxim trei săptămâni, altfel pierd jobul. Tu poți face gimnastică online de oriunde. Toma”

Iosif i-a arătat mesajul lui Rafael care a ridicat din umeri și a zâmbit. Nu te duce, părerea mea, undeva se ascunde o minciună. Rafael era mai preocupat de noul locatar de la etajul 1, camera 14. Fata cu căciulă cât un dirijabil. Nu-i spusese lui Iosif, sau poate că îi spusese, dar tânărul era așa de absorbit de mesajele de acasă că nu auzise ditamai vestea.

Fata cu căciulă cât un balon dirijabil locuiește la camera 14

Herz era de la o vreme cam distrat, uita ușa de la intrare deschisă, saluta de două-trei ori pe același locatar, încurca cheile de la camere și etajele. Într-o zi îi închisese argentinianului aspiratorul undeva și uitase unde. Acesta l-a amenințat că își dă demisia și să-și găsească o poloneză să-i facă curat. Herz se zăpăcise. Poate că e îndrăgostit, se gândea Rafael, doar atunci îți cade lumea-n cap și orbești de-a binelea, poți iubi și o mătură. E despre vocea aia auzită într-un supermarket când tu ieșeai și ea intra și v-ați intersectat privirile pentru două secunde, bună ziua al ei răgușit și sexy pe care nu ți-l mai poți scoate din minte.

– Când s-a mutat fata cu căciulă la noi? s-a minunat Iosif.

– Herz zice că stă de mult aici și că a mai locuit cineva cu ea, dar a plecat.

– Mda.

Rafael a zâmbit și a ridicat din umeri.

– Am scris ceva despre minte sănătoasă într-un corp obez.

– Nu merge așa, a zis Iosif făcând o mutră prețioasă. Nu putem folosi cuvântul obez, nu e corect politic.

– Minte sănătoasă într-un corp dezavantajat pe orizontală. Sună mai bine?

– Toma insistă să mă duc acasă. Dar ce naiba caută el la Buenos Aires? Să nu zici că se duce s-o vadă pe Monica?

– Cine zboară mii de kilometri doar ca să vadă pe cineva?

– Un îndrăgostit.

– Hotelul nostru e o organizație secretă.

– Ce-ți veni?

– Trebuia să afli. Nimeni nu poate pleca de aici pentru că spionii au viață grea dacă sunt demascați.

– Ce tot vorbești acolo?

– Hai să ne apucăm de blog. O să-i cucerim cu fanteziile noastre. Am să mai scriu un articol despre cei dezavantajați pe verticală, o să se cheme „Mutulică e iar la modă”. Poate că nu-i corect nici așa, am citit undeva că Disney și-a revizuit avertismentele referitoare la clișeele discriminatorii. „Nu erau ok nici atunci, nu sunt ok nici acum.” Acum nu mai nu te mai poți uita la Dumbo sau la Pocahontas fără să fi bănuit de rele intenții. Puah!

Iosif se freca la ochi, nu-i venea să creadă. Ce naiba băuseră cu toții de-o luaseră razna? Herz îi făcuse bezele din mers, dirijabila se mutase deja de o lună în hotel, acum mai rămânea să se comită și o crimă. Ca în cărțile Agathei Christie.

La ora de gimnastică online a avut un singur client. Pe Toma. Iosif a vrut să se deconecteze apoi s-a răzgândit. Au stat de vorbă. Când erau mici au fost mereu în competiție, mama îl prefera pe Toma, fratele mai mare. Iosif nu era niciodată ca Toma, nici la școală, nici acasă. Toma a jurat că nu a mai ținut legătura cu Monica, nu s-a arătat prea surprins când Iosif i-a zis că știe că-i făcuse curte pe vremuri. Fum, a zis Toma. A trecut. Iosif i-a spus că nu o să revină în țară prea curând și asta nu din lipsă de interes sau responsabilitate, pur și simplu nu poate. O să plec la Buenos Aires. Asta e, a zis Toma. Iosif s-a simțit vinovat după ce s-a încheiat conversația. Efectul de ghilotină, copilul interior strivit. Toma nu putea să vadă splendoarea în ființa și întâmplările nimănui. Nici Iosif nu reușea. Fuseseră crescuți de aceeași mamă, dar ea va uita curând totul. Tot efect de ghilotină.

Iosif privea vitrinele frumos decorate. Îl lăsase pe Rafael cu piticii lui de pe creier și ieșise să se plimbe prin niciodată-pustiul-centru-al Heidelbergului. Și-a adus aminte de vitrinele mohorâte ale copilăriei lui într-un București comunist anost și trist. În copilărie îi era mereu frică de ceva, noaptea de umbrele din cameră, pe stradă de privirile oamenilor înalți, acasă de mustrările mamei sau de cicăleala așa-zis educativă a lui taică-su. Pe la doisprezece ani a avut senzația, într-o zi, că se sufocă de atâta teamă, totul părea împotriva lui, atunci a descoperit teatrul radiofonic și cărțile. Pe Toma nu-l interesau chestiile astea, Toma avea un psihic robust, juca fotbal, era plăcut de fetele din școală, era obsedat să dea bine cu orice preț, mama spunea că are multe șanse de reușită în viață.

Iosif nu. Mai ales după ce lăsase baltă vioara.

(fragment dintr-un roman în lucru)

 

Prima pagină Rubrici Atelier Revenirea (fragment)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Alina Gherasim

Născută la București la 13 decembrie 1973. Studiază artele plastice la Universitatea de Arte Frumoase București. Este scriitor, pictor și ilustrator cu o bogată experiență. Este membru al unei organizații profesionale, Uniunea Artiștilor Plastici din București. Are expoziții de pictură în Romania, Portugalia și America. În domeniul literar a debutat în anul 2016 cu volumul de proză scurtă „Femeia-valiză”, editura Oscar Print, București. În anul 2017 a publicat volumul de proză scurtă „Colonia de cormorani”, editura Oscar Print, București și romanul pentru copii peste 10 ani, „Noemi știe ea de ce”, editura Oscar Print, București, colecția Oscar Junior. Volumele de proză scurtă au fost lansate la târgul internațional de carte „Gaudeamus”, București. Lansările au fost urmate de cronici foarte bune. Activitate ca artist plastic - Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania, secția Pictură, București. 1992–1998 Universitatea Națională de Arte București, Clasa profesor Henry Mavrodin. Secția scenografie – clasa profesor Ion Popescu-Udriște și Niculae Ularu.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.