Internetul este oglinda mărită a straturilor adânci ale psihicului individual și colectiv, este simulacrul real-izat. Entuziasmul pentru tehnologia care ne „conectează” permanent la aceste uriașe rețele planetare de comunicare virtuală ne-a făcut să pierdem din vedere faptul că suntem, de fapt, conectați nu doar la știri, prieteni îndepărați, informație, divertisment etc., ci suntem conectați la un uriaș rezervor de fantasme, visuri, aversiune, spaime, proiecte, ură, violență și tot felul de emoții dezlănțuite, dorințe, frustrări, crize, îndemnuri etc. Strânse de la milioanele de ultilizatori, umani și non-umani, indivizi, chatboturi și firme ori servicii aflate în slujba unora sau altora, toate acestea alcătuiesc un strat imaginar spongios, un fel de subconștient colectiv, în care ne aruncăm de cele mai multe ori fără vreo plasă de siguranță. Nu verificăm decât rareori cine spune, cum și de ce, dacă în spatele acelor cuvinte se află o realitate sau nu, dacă sursa este de încredere. Nu ne întrebăm nici dacă este în acord cu ceea ce știm deja, am trăit sau putem verifica noi înșine doar cu un pic de atenție. Ajung să se lipească de unii dintre noi cuvinte, imagini, idei, convingeri ale altora, opinii dezaxate, teorii ale conspirației etc. în mod aproape inexplicabil, grefându-se așa, pe subconștientul individual unde cu siguranță s-au strâns temeri, nemulțumiri, frustrări, vrajbă, crize identitare… Comunicare sincretică, alcătuită din imagine vie, cuvânt vorbit, text scris, muzică, animație și alte modalități de transmitere a mesajelor, internetul este de o eficiență imbatabilă în ordinea manipulării. Prinși continuu în lumile virtuale atât de eteroclite și agresive, nu vom putea ușor echilibra și limpezi propria reflexie infinită. Sunt necesare acțiuni de a purga ceea ce este insalubru, de a demasca impostura și pericolele, de a alege ceea ce ne clarifică și lasă la vedere frumusețea și binele, precum și gestul de a ne deconecta, măcar pentru o clipă, pentru a reveni la „adevărul” onest al fiecăruia, la bunul-simț care este „la chose du monde la mieux partagée”, cum spune un vechi filosof.
Sursă foto: aici
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu