Verba Woland [Remix]

Ana și pervazul de unde privește lumea

Sunt sigură că lumea e sătulă deja de câte ori am spus că poveștile pot salva lumea. Dar cred lucrul acesta cu vârf și îndesat. Și poezia salvează lumea, dar ea, poezia, e mai greu de priceput și asumat. În vreme ce poveștile tocmai fiindcă sunt povești au darul să fie mai pe înțelesul oamenilor, mai aproape de ei. Ana Barton e o povestașă sută la sută, iar cartea ei pledează pentru acest lucru – Pervazul lui Dumnezeu (Editura Humanitas, 2016). Cine o aude vorbind mai întâi știe că în toracele ei sau în gâtul ei se găsesc povești care stau cocoloșite acolo și mai apoi ies întrucât ceva sau cineva le îmbie să iasă. Poate vreo făptură suavă și tranzitorie sau poate o viespe împungăcioasă, nici nu mai contează. Iar majoritatea poveștilor ei sunt despre ceva obișnuit, adică despre viață și moarte. Mai ales moartea e o poveste pentru Ana Barton. O moarte narată prin întâmplări lăuntrice: un bătrân care își prelungește senectutea la maximum fiindcă are un copil mic de crescut; o femeie care moare și murind ajunge să râdă cu Dumnezeu pe rupte, după ce îl găsește într-o casă cu cerdac, înconjurată de o livadă cu pere (un Dumnezeu mediteraneean, ni se specifică). Altădată, Dumnezeu fumează țigări fără filtru. Istorisirile sunt puzderie. Multe povești sunt scene cu amintiri, cu gesturi, cu senzații, cu un fel de a reinterpreta ceva petrecut care doar acum poate fi priceput nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinăuntru. Iar în aceste scene de viață, gândite ca niște flash-uri, există întotdeauna ceva magic sau cel puțin inedit, oricât de puțin: de pildă, un om care nu se hrănește toată viața decât cu apă și care găzduiește în el un zeu. Firește, însă, că magia e adesea lirică, de aici metaforele care fac ca poveștile Anei Barton să fie, uneori, niște prozopoeme, iar nu povestiri în sens canonic.

Multe istorisiri sunt de fapt un soi de snoave, cu tâlc, despre variate familii: în fiecare familie există cel puțin o poveste hâtră, simpatică ori chiar iluminatoare și misterioasă. În fiecare familie există o rudă (indiferent de ce grad) ori un prieten care are ceva aparte, o taină, o întâmplare cifrată dar esențială. Prichindei, adolescenți, maturi, bătrâni, de toate vârstele, în toți există ceva tandru încifrat, o duioșie și alinare în fața lumii aspre. În fiecare colț al orașelor există făpturi stranii, care uimesc, dar și răsfață tocmai prin bizareria lor. Un călugăr tânăr care fuge de la mănăstire și dansează blues, îndrăgostindu-se de o fată. Cred că e imaginea cea mai specifică pentru a înțelege poveștile din Pervazul lui Dumnezeu. Să nu-ți fie frică să fii cum ești, i-a spus cândva bunica, iar Anei Barton nu i-a fost. Învață de la orice om ce-ți place la el, indiferent cine-ar fi omul ăla, i-a spus aceeași bunică. Și Ana a învățat. Poveștile stau, cum spuneam, în gâtul ori în toracele ei și oricând pot să sară în afară de acolo. Ea însăși cred că a cules destule povești de la făpturi epice, instinctuale, dar care s-au mulțumit cu oralitatea lor, fără să râvnească la scris. Așa încât Ana Barton a scris ori transcris chiar ea poveștile acestor făpturi orale. Cel mai luminos lucru din Pervazul lui Dumnezeu este acela că i-ar face, la o adică, și pe muți să devină limbuți.

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu