Atelier Literatura la feminin Nr. 162

Jocul

Stăm aşezaţi unul lângă altul la masa din sufragerie şi scriem, fiecare pe laptopul lui. Te văd cum încerci să tragi cu ochiul la ecranul meu şi îmi întorc, discret, aparatul. Mor de curiozitate să ştiu ce scrii, dar nu vreau să fiu eu cea care încalcă regulile. Din camera cealaltă se aude încet Black Magic Woman.

A fost întru totul ideea mea. După mai bine de două luni de izolare, în care am stat împreună, doar noi doi, mai mult decât ne-am fi dorit, aveam nevoie de ceva nou. Un joc – m-am gândit eu, dar unul altfel, care să ne pună imaginaţia la încercare. Aşa că ţi-am propus să scriem fiecare câte un text despre celălalt, iar la final să facem schimb. Ideea e de libertate totală, de lipsă a autocenzurii, de sinceritate absolută. În aceste ultime săptămâni am vorbit mult, dar – ciudat – nu despre noi. Ci despre boală, moarte, politică şi tot felul de nimicuri. În ciuda apropierii fizice, simt că de fapt ne-am îndepărtat.

Arunc o privire scurtă în dreapta şi văd că pagina ta se umple de litere. Eu nu am scris decât câteva rânduri. Scriu şi şterg, scriu şi şterg. Orice aş face, nu pot să nu mă gândesc la orele în care stai închis singur în biroul tău, când nu suporţi nicio mişcare în jur, niciun deranj cât de mic. Chiar şi atunci când intru ca să îţi duc o ceaşcă de ceai mă priveşti încruntat. De multe ori, în astfel de ocazii, te-am surprins închizând brusc fereastra de dialog sau tăind scurt conversaţia pe care o purtai la telefon. Mi-am dat seama că, în timpul celor opt ore pe care le petreci zilnic în biroul tău, nu fac altceva decât să mă uit încontinuu la ceas. Închid orice sursă de zgomot şi ascult încordată, în speranţa că te voi auzi vorbind. De cele mai multe ori nu se aude nimic.

– Ştii, cred că merg să scriu în dormitor. Aici nu mă pot concentra, îţi spun, şi tu îmi zâmbeşti fără ca măcar să mă priveşti. Degetele îţi joacă pe tastatură şi eu mă întreb oare despre ce scrii.

M-am hotărât: voi respecta regula jocului. Voi scrie o poveste în care tu ai pe altcineva. Reacţia ta când o vei citi va lămuri totul. La urma urmei, altă posibilitate să aflu adevărul nu am. Decât, eventual, să angajez un detectiv. Total nerealist.

Aud sunetul tastelor atinse de degetele tale. Oare pe mine de când nu m-au mai atins?  Cred că mâine se împlinesc două săptămâni de când ţi-am cerut să dormim separat. Seara în care cineva te-a sunat şi, cum tu erai la baie, am răspuns. Am auzit o răsuflare precipitată, dar nicio voce. Apoi a închis. Stomacul mi s-a strâns şi m-a apucat brusc o senzaţie de greaţă. Te-am întrebat cine te sună de pe număr necunoscut, iar tu ai început să râzi: de unde să ştii? Dar mie mi s-a părut că râsul tău era forţat. Că ascundea ceva.

Oare asta să fie toată povestea noastră? Nu sunt pregătită pentru un sfârşit. Nu mai suntem cum eram, dar dacă m-ai privi în ochi, dacă m-ai asculta cu adevărat, poate că… În mintea mea se amestecă prezentul şi trecutul, primul nostru sărut şi cearta de acum două săptămâni. Mi-e greu să ştiu ce simt.

– Am terminaaaat! te aud strigând din sufragerie, ca un şcolar mândru că a ştiut să rezolve exerciţiul dat de învăţătoare.

– Imediat!, strig şi eu, şi recitesc povestea mea, în timp ce palmele îmi transpiră abundent. Apoi mă ridic şi merg cu laptopul la tine. Facem schimb de aparate, mă aşez lângă tine şi citesc. Povestea ta e despre o femeie care poartă numele meu, dar în care nu mă recunosc. O femeie de carieră, pasionată de călătorii, inteligentă şi amuzantă. O femeie singură, care se bucură pe deplin de statutul ei. În povestea ta, tu nu apari nicăieri. NOI nu existăm.

Încerc să îmi controlez mimica până la sfârşit. Te spionez: ochii îţi zâmbesc, în timp ce citeşti concentrat povestea mea despre noi trei. Mi-e de ajuns.

Mă ridic de pe scaun, fug în dormitor şi închid uşa. Mă bag în pat şi mă acopăr cu plapuma peste cap. Acum nu mai trebuie să joc teatru.

…Oare vei veni să mă împaci?

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.