Anacronism și modernitate în războiul din Ucraina

Războiul declanșat de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei reprezintă, cred, cea mai violentă ipostază a schimbării de paradigmă – tehnologică și civilizațională – pe care o trăiește omenirea. A turnantei pe care o trăim cu toții – mai tineri și mai bătrâni – încă de la începutul secolului XXI, odată cu fenomenul globalizării – care a atins cotele cele mai înalte în momentul trecerii la mediile online și la comunicarea de tip social-media. Pandemia Covid 19 – precedată de terorismul islamic –, ambele consecințe ale acestei globalizări (evident, vorbind din perspectiva consecințelor negative, fiindcă au existat și părți bune ale globalizării), a constrâns omenirea nu numai la izolare (și destructurare socială), ci și la refugiul în virtual și online. Lumea s-a mutat cu totul în online – iar acum, iată, suntem obligați să asistăm oripilați, în timp real, în și prin mediile online, la un război adevărat, dus cu metode anacronice, de secol XX (cum s-a tot spus): bombardamente, înfruntări de trupe, refugiați etc. Nu e prima dată când asistăm în timp real la asemenea evenimente îngrozitoare (a fost 11 Septembrie, deși atunci urmăream la televizor avioanele teroriste care atacau Turnurile gemene; a fost apoi atacul terorist islamist de la revista satirică „Charlie Hebdo”, din 2015, unde asistam deja online la oroare). Iar acum oroarea a atins apogeul, la scara unei întregi țări, odată cu impulsul imperialist atât de anacronic al unui dictator depășit de vremuri. Terorism (islamic), pandemie, război imperialist (pe modelul fostei U.R.S.S.) – iată cu ce costuri uriașe trece umanitatea într-o nouă fază a existenței sale (deja e greu de spus a „evoluției” sale) – asta dacă nu luăm în considerare schimbările climatice, sau, firește, dacă nu hrănim noi scenarii apocaliptice.

Comparația însăși cu un Blitzkrieg, metoda de război a lui Hitler, denotă anacronismul viziunii lui Putin – autocratul ce se vede, cu uimire, pus în fața unei lumi cu totul noi, care nu numai că-i rezistă, dar a deschis nu un singur front, ci o multitudine de tipuri de război în Ucraina, pe care e cât se poate de evident că nu le va câștiga.

Anacronism versus schimbare de paradigmă. Până și dictatorii cei mai temuți – cum este Vladimir Putin, nostalgicul după imperiul U.R.S.S. într-o nouă lume globală tehnologică – pot suferi de anacronism. Însă în acest caz consecințele sunt mult mai tragice, și ele se numără în viețile omenești pierdute, sacrificate fără sens și fără rost, în numărul uriaș de refugiați ale căror vieți sunt complet schimbate, deturnate, deviate. Viața individuală – cum spun adesea – nu are nicio valoare pentru cei care fac politica și istoria la scară macro; dar fără valoarea vieții individuale – recuperată cu strălucire de arte și literatură – omul nu s-ar mai putea defini ca specie cu conștiință de sine și creativitate.

Îmi place să cred – „răsfoind” online presa străină și românească – în ideea care apare adesea în texte și interpretări: anume că Putin a pierdut deja – în ciuda vieților sacrificate și a orașelor distruse din Ucraina – bătălia cu modernitatea, cu noua paradigmă a umanității, și că, în schimb, apar noi „figuri eroice” (ale epocii internetului), precum Volodymyr Zelensky, președintele Ucrainei, care a reușit să mobilizeze – prin clipurile sale video – o întreagă adeziune virtuală a lumii în jurul său și al țării lui. Aș vrea să citez câteva secvențe dintr-un articol publicat în „Les Inrockuptibles” și semnat de Joseph Ghosn (apărut online pe 1 martie 2022), intitulat atât de sugestiv „Ukraine : les anciens contre les modernes”, făcând referire la eterna bătălie dintre „antici și moderni” din istoria omenirii – ipostaziată acum, iată, în versiunea ei cea mai recentă și mai violentă:

„Ideile teoreticianului Aleksandr Dughin irigă rețelele de influență ale lui Putin, pe cele ale armatei ruse și ajung până la extrema dreaptă franceză și europeană. (…) În anturajul lui Putin, modul său de gândire pare să fie dominant și el capătă forma teoriei eurasianismului care diferențiază net Rusia și țările limitrofe ca făcând parte dintr-un singur continent, distinct de Europa. Prin asta, datorită acestei viziuni a lumii construite pe o geopolitică moștenită din secolul XX, și adoptând metodele specifice aceluiași secol (amenințări, bombardamente, invazii, distilare a terorii pe toate canalele posibile), războiul dus de Vladimir Putin în Ucraina este unul care ne aduce aminte de războaiele care au avut loc între 1914 și căderea Uniunii Sovietice, ba chiar după aceea: războaie mondiale, războiul din Vietnam, Afganistan, Coreea, Liban, războiul din Golf etc. Războaie care nu au avut loc în epoca internetului. Or, de o săptămână încoace, se pare că globalizarea permisă de rețelele sociale și de comunicare modifică chipul însuși al războiului și dă naștere unei lumi diferite, cu noile sale modalități de a se confrunta și de a se lupta. Și oare de a și câștiga?”.

Răspunsul e dat în același articol: „Războiul declanșat de Putin denotă o viziune arhaică a lumii, bazată pe imperialism și pe ideile tipice secolului XX. Ceea ce se desfășoară însă, spre marea pierdere a rușilor, este o pluralitate de conflicte, pe planul cultural și pe planul simbolic, pe care Rusia aproape că le-a pierdut deja.(…)

În primul rând, dincolo de manifestațiile reluate pe rețelele sociale, dincolo chiar de figura unui președinte devenit simbolul unei lumi noi față în față cu cea veche, se desfășoară o bătălie mai puțin vizibilă, dar la fel de intensă și de importantă: bătălia ce are loc în lumile virtuale. Prima, deja câștigată de Europa, este cea a fluxurilor financiare. Sancțiunile impuse Rusiei au dat naștere deja unei crize financiare considerabile care a făcut ca rubla să înregistreze o cădere dincolo de toate recordurile sale istorice. Populația va putea oare să facă față sfârșitului puterii sale de cumpărare și excluderii ei din comunitatea internațională? Nimic nu e sigur, chiar dacă Rusia e obișnuită cu izolaționismul. Apoi, se desfășoară o a doua bătălie, aceea a cyber-piraților ucraineni, care atacă site-urile rusești”.

Există și o a treia bătălie, continuă jurnalistul, aceea desfășurată pe planul simbolic: demisii din funcții publice, atitudini și proteste ale artiștilor și scriitorilor împotriva războiului din Ucraina: „Simbolic, Rusia tocmai a pierdut capitalul de imagine pe care a încercat să-l obțină în ultimii ani, prin intermediul RT France sau al inițiativelor din arta contemporană, și ea a pierdut deja războiul modernității”.

Comparația însăși cu un Blitzkrieg, metoda de război a lui Hitler, denotă anacronismul viziunii lui Putin – autocratul ce se vede, cu uimire, pus în fața unei lumi cu totul noi, care nu numai că-i rezistă, dar a deschis nu un singur front, ci o multitudine de tipuri de război în Ucraina, pe care e cât se poate de evident că nu le va câștiga.

Graffiti de MyDogSighs. Sursa foto: aici