„Angelus” sau despre buclucurile produse de apariția a trei îngeri

Într-o zi oarecare, într-o Metropolă oarecare, trei îngeri pică, la propriu, din cer. Prezența lor nu trece, desigur, neobservată de populație și de autoritățile locale, căci îngerii noștri nu sunt deloc discreți. Fac tot felul de minuni – vindecări, învieri –, ceea ce stârnește o adevărată isterie în jurul lor. Iată pe scurt subiectul romanului Angelus de Ruxandra Cesereanu, apărut în 2010 la Editura Humanitas. În 2015, la Lavender Ink, a fost publicată ediția în engleză, în traducerea lui Alistair Ian Blyth.

Romanul Ruxandrei Cesereanu trimite, în mod evident, cred eu, la cel puțin două romane cunoscute: Frații Karamazov de Dostoievski și Maestrul și Margarita de Bulgakov. În primul caz, am în vedere povestea Marelui Inchizitor, spusă de Ivan Karamazov, în care revenirea neașteptată a lui Iisus pe Pământ îi pune în dificultate pe inchizitorii Spaniei secolului al XVI-lea. La fel, îngerii picați în Metropolă pun în dificultate autoritățile, care nu știu ce să facă cu ei. În cel de al doilea caz, avem trupa de drăcușori bulgakovieni (Woland, Behemot, Koroviev, Azazello), care, prin isprăvile ei, agită întreaga Moscovă. În romanul Ruxandrei, trioul angelic tulbură, la rându-i, liniștea Metropolei, dar nu prin năzbâtii diavolești. De observat că îngerii își cam fac de cap și prin texte ceva mai recente, și aici mă refer la romane ca, de pildă, Dulce companie al Laurei Restrop.

Cei trei îngeri ai Ruxandrei Cesereanu, desprinși din Icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov și azvârliți în Metropolă, capitala unei Patrii, par, la o primă vedere, niște tineri destul de moderni. Pe lângă o tunică albastră, obiect vestimentar furat din iconografia rublioviană, ei poartă blugi. Sunt tăcuți și împrăștie „o mireasmă de tămâie roșcată cu gust de zahăr carmelizat”. Uneori reușesc să vindece, dar numai anumite boli sau deficiențe, și nu în totalitate. Pot învia morți, dar nu pot păcăli moartea.

Cum au fost ei remarcați? Păi, simplu. Au căzut, asemenea unor „păsări fără aripi”, prin diferite locuri ale Metropolei, de unde au fost ridicați și anchetați apoi de organele de Securitate ale Patriei. Apariția acestor ciudați vizitatori stârnește un adevărat haos. Sunt bănuiți că ar fi spioni, îngeri ai Apocalipsei (deși erau trei și nu patru) sau îngeri pur și simplu. Discursuri ale Președintelui și ale oponentului politic al acestuia (Lider Maximo) înflăcărează simțurile religioase și patriotice ale locuitorilor Metropolei, transformând îngerii într-o „afacere patriotică”. Personaje stranii ale Metropolei își țes diferite planuri, visuri în jurul celor trei vizitatori.

Ajuns aici, m-aș opri la câteva dintre aceste personaje excentrice. Încep cu Pitica, patroana unei fabrici de jucării, care este obsedată de dorința de a găsi forma și materialele potrivite pentru confecționarea unor păpuși inspirate de cei trei îngeri căzuți (Pitica a hotărât, în cele din urmă, ca păpușile cu pricina să fie fără aripi și din cauciuc, pentru a fi elastice, iar în burta lor să fie plasată o înregistrare care să imite fâlfâitul aripilor îngerești). Un alt personaj interesant este ciocolatierul, care tânjește după un soi de ciocolată numită – deja! – Angelus, himeră inspirată de aceiași străini misterioși. Vânătorul de umbre nu poate fi, nici el, exclus din această enumerare –un colecționar excentric de umbre, care, de când cu apariția celor trei, este măcinat de dorința de a deține și umbre de îngeri. Și, în fine, îl avem și pe Clonator, cel care crede că, prin clonarea îngerilor, omul ar ajunge și mai aproape de Dumnezeu.

Nu aș putea, însă, termina această prezentare fără a preciza că, în Metropolă, lumile interferează bine-mersi. La ordinele Satanei, un drăcușor se fâțâie de zor prin capitala Patriei, cercetând gândurile provocate de strania apariție a celor trei străini misterioși, având misiunea de a afla dacă aceștia sunt sau nu îngeri. Dacă avem o lume infernală, atunci neapărat nu trebuie să lipsească o lume celestă, reprezentată aici de un Dumnezeu somnoros, care îi visează pe toți îngerii biblici, numai pe cei trei azvârliți pe Pământ – nu. De fapt, trezindu-se, nu își amintește să fi trimis vreun înger pe Pământ, așa că nici El nu știe exact ce e cu cei trei străini. Dacă Cel Atotputernic nu știe nimic în această privință, muritorii nici atât. Oameni ai Bisericii, Atotștiutorul și Atotînțelegătorul nu dau, nici ei, de capăt acestei situații încâlcite, ajungând la o concluzie totuși plină de profunzime: „Condiția umană este o enigmă mai mare decât condiția îngerească…”. Ei, asta ar cam explica totul, cel puțin în cazul oamenilor! Că tot am pomenit de lumile infernală și celestă, ar trebui să spun că, deși par niște lumi posibile, niște fantasme, sunt la fel de reale ca lumea concretă în care ne trăim viețile efemere. Dar Ruxandra Cesereanu face referire și la o altă lume posibilă, cea virtuală, lumea internauților. Și aici intră în scenă Mesmeea Cuttita, eul internautic al Ruxandrei Cesereanu. Iar problema celor trei străini pare a-și afla rezolvarea tocmai în această lume virtuală. În fine, situația se complică în partea a doua a romanului, unde îngerii, asemenea eroilor bulgakovieni, par a fi cauza unor conflicte, deranjând ordinea acestei lumi (în speță, ordinea Metropolei). Dar las cititorului plăcerea de a descoperi ce se va întâmpla, în cele din urmă, cu misterioșii străini.

Angelus, romanul Ruxandrei Cesereanu, are foarte multe în comun cu romanele-parabolă ale portughezului Saramago. Este, în fapt, un roman-parabolă, un text în care autorul atotputernic se joacă cu sminteala omenească și divină. Este o proză în care regăsim bucăți, fărâme din Tarkovski, din Bulgakov, din Saramago, din Süskind, dar și fragmente din textele unor misterioase personaje internaute, ca, de pildă, Teodosiu V, un autor de poeme cu și despre îngeri din care Ruxandra Cesereanu citează la un moment dat. Voi încheia această prezentare cu un fragment în care am găsit, cred eu, justificarea acestui roman-parabolă: „Așa cum există o glandă a morții, chiar dacă ea nu a fost identificată exact, există undeva, cu siguranță, și o glandă a producerii de lumi compensatorii, care glandă acționează tocmai ca făptura omenească să uite de moarte, deși aceasta din urmă nu poate fi anulată… Povestea aceasta este, parțial, despre niște hominizi care încă mai cred în îngeri, deși aceștia din urmă au venit fără să fi fost chemați și fără să fi fost așteptați. Ba chiar au căzut din înalt îngerii aceștia cu părul prins în coadă, înșurubându-se mai apoi în ochii văzătorilor lor. La un singur lucru nu ne-am gândit, totuși: dacă există o glandă a îngerilor și chiar o glandă a lui Dumnezeu? A producerii lor, vrem să spunem, a zămislirii lor”.

În foto: Ruxandra Cesereanu (fotografie de Adrian Emil Rus)

Ruxandra Cesereanu, Angelus, Editura Humanitas, București, 2010, 268 p.