Sustenabilitatea socială rezistă în condițiile în care există, în situațiile de criză politică, de exemplu, suficienți anticorpi pentru a neutraliza pericolul. Așa cum anticorpii din trupul nostru recunosc substanța străină care pătrunde în organism și încep să lupte împotriva bolii, anticorpii sociali pot identifica factorii de risc și pot lua măsuri împotriva lor. Derapajele extremiste de dreapta (legionarism) sau de stânga (comunism) ori, mai nou, monstruosul lor amestec în diverse grupări, la început doar populiste, luarea unor măsuri economice ori politice care slăbesc sănătatea/rezistența societății democratice – aceste tipuri de amenințări necesită activarea unor soluții din interior, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Știu că mulți cred că deciziile se iau peste capul țărilor mici și al oamenilor de rând, dar sunt la fel de convinsă că orice decizie care nu include forța armată are nevoie de acceptul, de participarea ori de înfrângerea unei părți suficient de mari din populație. Cu cât sunt mai mulți indivizi care sesizează pericolul, cu atât ei formează anticorpi sociali. Cu cât instituțiile statului funcționează la justa măsură și își îndeplinesc rolul, cu atât acționează împotriva îmbolnăvirii statului de drept. Cu cât reacția mediatică este mai rapidă și onestă, cu atât deciziile se iau în cunoștință de cauză. Ca să se întâmple însă aceste lucruri este nevoie de exercițiu democratic neîntrerupt, de cultură civică, de educație bazată pe gândire critică, de oameni politici capabili, care să își facă pur și simplu datoria cât pot ei de bine și de onest, așa cum i se cere fiecărui om care are un job, indiferent de statutul său. În teorie, nici nu pare atât de greu. În practică, am putut vedea în aceste săptămâni ce ambiguu și periculos pot evolua lucrurile, ce greu se iau decizii. Aproape uitasem că nimic nu este câștigat pentru totdeauna și că fiecare generație are provocările ei, iar sistemul nostru imunitar nu este îndeajuns de dezvoltat.
Scrie un comentariu