Atelier Literatura la feminin Nr. 143

Baletul

Când mă gândesc la ea, mi se dau peste cap toate circuitele neuronale. Nu mai știu unde sunt și ce trebuie să fac. Dimineața nu sunt în stare să pun zahăr în cafea, fără să mă opresc câteva secunde și să mă întreb cu ce mă ocup. Aud apa bolborosind în ibric, iau puțină cu o linguriță să văd dacă are gust dulce sau nu cumva de sare și de piper negru măcinat, de muștar, ghimbir sau cimbru, busuioc, rozmarin, vreo frunză de dafin, poate scorțișoară, poate boia dulce afumată. N-ar fi prima oară. Mi se întâmplă și când nu mă gândesc la nimic. Ceva tot trebuie să fie în golul acela matinal din minte, un gând care mai doarme încă, mult mai plin, mai împăcat cu sine decât gândul treaz. Cel mai mult îmi place cafeaua cu scorțișoară. Și cu plăcintă de mere caldă, tocmai scoasă din cuptor, cu coaja maronie, lucioasă de la oul întins peste aluat. Mi-a spus cândva că mă iubește, că suntem suflete-pereche, dar dragostea ei n-are nicio legătură cu sexul. Cum sunt o natură cam refractară la sublim și predispusă la fericire, am rămas de-atunci cu o perplexitate care se manifestă straniu.

Mi se întâmplă uneori să-mi aduc aminte când mă trezesc și, după o scurtă de stare de bine, urmează o zi năucitoare. Azi, după ce-am băut cafeaua cu un gust dulce-acrișor, e greu de spus ce-am pus în ea, am ieșit din casă cu paltonul pe mine, cu geanta tip sac pe umăr, am intrat în lift odată cu Andi de la etajul opt care m-a întrebat unde mă duc, deși știa foarte bine, unde puteam să mă duc la șapte dimineața, îmbrăcată și fardată?, doar știe, ne întâlnim de două ori pe săptămână, lunea și miercurea, mi s-a părut ciudată întrebarea și-am schimbat vorba, m-am plâns de ora matinală, ne trezim în fiecare zi cu noaptea-n cap, am impresia că mă duc la fabrică, nu la școală, și el la fel, asta-i viața, ce să faci, trebuie să muncești, dacă vrei să trăiești. N-am avut timp de o confesiune mai lungă, liftul ajunge repede la parter, unde dăm mereu de doamna Soare cu câinele ei isteric, o javră simpatică, cu moț și cu lațe în ochi, de câte ori suni la apartamentul de la etajul unu auzi întâi un lătrat și-apoi ceva care se izbește cu voluptate în ușă, am salutat-o, Andi a ieșit prin spate, eu am mai rămas puțin cu ea, m-a întrebat unde mă duc, aceeași întrebare, ca atunci când te trezești în alt bloc sau în altă viață și nu știu oamenii de unde te cunosc, sunt tot felul de minuni pe lume, unde să mă duc, dragă doamnă, la școală, păi în papuci, doamna profesoară?  E frig și ceață, vă-ngheață picioarele. Ar trebui să vă puneți și un fular să nu răciți. Vai, cum am putut să uit, mulțumesc, mă făceam de râs. Nu-i mare lucru, nu trebuie să vă simțiți prost,  dar aici oamenii nu sunt obișnuiți cu profesori desculți, știu de la Georgiana mea că-n Danemarca e altfel, a avut un profesor care venea așa la cursuri, fără papuci, cu papucii umbla doar prin oraș, acolo lumea e obișnuită, aici nu.

La metrou am aflat că mi-a expirat abonamentul, că portofelul rămăsese acasă în rucsacul cu care ieșisem în parc ieri după-amiază, dar am avut norocul să dau peste o funcționară  înțeleaptă care m-a lăsat să intru. Mi-am adus aminte la Eroilor că trebuia să cobor la stația dinainte, m-am întors, am cumpărat o sticlă de apă plată, o banană, un pachet de crochete cu cașcaval și un pachet de țigări de la o doamnă tânără, brunetă, extrem de energică, în care n-am avut niciodată încredere, nu ne potrivim temperamental, mi-a dat restul greșit, găsisem între Eroilor și Izvor o hârtie de 50 de lei într-un buzunar interior al paltonului, unde țin și guma de mestecat, era lume multă și se grăbea, nu cred că și-a oprit intenționat 5 lei bacșiș. Oricum, nu țin prea mult la bani și nici nu mai era timp să mă întorc, credeam că întârzii la prima oră, ar fi fost prima oară de când a început anul școlar, dar nu, m-am înșelat, azi este marți, nu luni, și marțea am ore după-amiază. Ca să-mi umplu timpul până la două, am făcut de serviciu, deși nu era nevoie, dar n-aveam stare, timpul se scurgea greu, se dilatase enorm, ca atunci când presimți că se va întâmpla ceva, dar orice s-ar întâmpla, nimic nu se va schimba, în fond, în esență.

Și, în sfârșit, după-amiaza, am vorbit cu copii de 14-15 ani despre tema iubirii în „Maitreyi” de Mircea Eliade, obosită, derutată de vrăjmășia lucrurilor, ce-o fi în mintea lor, ce era în mintea mea atunci, la vârsta lor, un talmeș-balmeș de povești romantice, tragice, eroice, înălțătoare, nimic despre circuitele neuronale, să le spun ce zice maestrul Pleșu, iubirea adevărată e fericire pe termen lung sau nu e deloc, nu mergea în starea respectivă de spirit, să îi provoci, da, de asta e nevoie mereu, să-i scoți din starea de confort, așa se face educație, nu cu mângâiat pe creștet și cu note mari, trebuie să le spulberi iluziile, prejudecățile, comoditățile, mai bine să le spun ce zice personajul, dragostea nu se confundă cu sexualitatea, deși are rădăcini sexuale, e altceva, asta da, e bine de știut de la o vârstă fragedă, au rămas cu gura căscată, perplecși, cum așa, tocmai asta, cum să nu se confunde când marele lor miraj e sexul, unii știu deja ce plăcut e, alții nu, nu au curajul să spună prea multe, dar se vede. Era mai bine fără pantofi, desculță, mi s-au umflat picioarele de atâta umblat pe culoare, să simt podeaua veche, gresia rece și lucioasă de pe hol și atâtea urme de pași,  e prima oră când Mihnea-vodă cel Rău, așa îi zic în gând, mi-a plăcut proza istorică a lui Odobescu, de fapt îl cheamă ca pe vecinul meu, Andi, n-are liniște, atenția lui durează cam jumătate de minut, apoi cere un pix, aruncă o gumă, deschide telefonul, se uită la Rareș în spate și râde, indiferent ce se-ntâmplă în clasă, din când în când își aduce aminte de noi, pe unde am ajuns?, ce-ați spus, am pierdut șirul, mi s-au încurcat toate circuitele neuronale, nu se poate concentra decât dacă îl privești în ochi și vorbești cu el, Andi ai înțeles, hai să facem două fraze despre dragoste, cu trei neologisme în ele, „fluid” , „beatitudine” și „sex”, e prima oară când Mihnea-vodă cel Rău m-a ascultat vorbind vreo zece minute fără să se miște, înțepenit, dar dumneavoastră ce credeți, doamna profesoară, cred că are dreptate personajul, dragostea nu se confundă cu sexualitatea, dar, spre deosebire de el, cred că nu există decât dragoste fericită, și când îți dai seama că e așa?, când seamănă cu un balet în doi, un balet ale cărui mișcări vin dinăuntru fără efort, nu știi cine le potrivește atât de bine, nici nu trebuie să te gândești, vin, pur și simplu, și se schimbă lumea din jurul tău, dintr-odată toate lucrurile au un loc al lor, nu mai ai tu grijă de ele, trebuie să fie niște oameni extraordinari ca să se-ntâmple așa, noi nu suntem, nu cred că e nevoie de asta, niciunul dintre parteneri nu e minunat de unul singur, minunat e ce se-ntâmplă cu ei, și-aduc aminte de limba motherese. A, chiar că e totul supranatural, sau mai exact, „suprafiresc”, cum scrie aici. Subliniase cuvântul cu pixul roșu, deși nu avea voie, manualele trebuie returnate la sfârșitul anului ca să ajungă la următoarea serie.

La plecare mi-am uitat cheile în cabinet și n-am mai avut cum să intru în casă. M-a găzduit peste noapte doamna Soare, în sufrageria ei, mulțumită că i-am ascultat sfatul, și m-a lăsat să scriu liniștită la o veioză cu-n abajur care colora camera în roz această dare de seamă despre nostalgia mersului în picioarele goale pe timp de iarnă, prin lume.

Susține Literomania

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: