Plicul lui Pașadia

Bolovanii din Ardeal

În 1908, a apărut revista Nyugat, care a făcut vraiște toată literatura maghiară de pînă atunci, de la poezia de dragoste fățarnică și ternă, pînă la poezia patriotică lăsată de Petőfi la stadiul de „revoluționarisme” romantice în care nu mai credea nimeni. În același timp, Nyugat (cuvîntul înseamnă „occident” în maghiară) a făcut prima traducere consacrată a volumului Les fleurs du mal al lui Baudelaire și a multor alte piese grele ale literaturii universale, instituind, prin aceasta, un stil controlat, elegant, artistic – în cazul traducerilor, ele au fost mai mult artistice decît fidele.

Nu demult, am discutat despre asta cu un prieten al meu. Nu mai știu care a fost subiectul discuției noastre, dar el a observat că Nyugat a emis o pretenție în vederea scriitorilor, iar eu i-am replicat că de aceea simt mulți istorici literari români că scriitorii români originari din Ardeal sunt mai ”bolovănoși” decît Creangă sau Sadoveanu. Primii s-au născut și au fost educați în monarhie, într-o zonă mai ”germană”, mai precisă, mai aridă.

Dar dacă ne uităm pe calendar, vedem că Rebreanu s-a născut în 1885, Agîrbiceanu în 1882, ca să nu mai vorbim de Slavici. Atunci, ce vreau eu cu Nyugat?

Ei bine, cred că revoluțiile culturale cresc chiar în uterul fățărniciei și al pasivității, și duc la perfecțiune virtuțile goale ale fazei culturale de dinainte. Puiu, Mungiu, Porumboiu fac capodopere din păcatele părinților noștri. Așa și la maghiari: înainte de 1908, în literatură a planat un stil perfect și penibil – cu Mihály Babits, Kosztolányi și ceilalți, s-a instalat stilul perfect și plin de miez.

Rebreanu, de exemplu, s-a învățat cu stilul perfect și şi-a istorisit povestirile cu acea apropiere de poveste a unui scriitor originar dintr-o cultură aflată aproape de începuturi. Născut într-o zonă în care culturile sunt învecinate, nu s-a putut sustrage influențelor venite din ambele părți.

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu