Restituiri

cărămida cu mâner (fragment)

cărămida cu mâner sau moartea personală a tovarășului state broajbă (neoantiroman povestit) de Darie Magheru a apărut în 1967, sub formă de foileton, în revista brașoveană Astra. În anul morții lui Darie Magheru, 1983, sunt publicate fragmente din acest neoantiroman în antologia Cărămida cu mâner, antologie de proză umoristică apărută la Brașov și care a împrumutat, în semn de omagiu, titlul prozei semnate de Darie Magheru (pe diverse site-uri, însă, ca an al apariției apare 1986). În 2006, cărămida cu mâner este publicată în volum de Editura Arania din Brașov. În 2014, este republicată, alături de proza nemuritorul în solitudine și durerea, în al doilea volum al Scrierilor lui Darie Magheru, apărut la Editura Eikon din Cluj-Napoca. cărămida cu mâner este o proză atipică în peisajul literar al anilor ’60 ai secolului trecut. De o calitate literară incontestabilă, a fost, însă, ignorată de critica literară a vremii, ca mai toate textele lui Darie Magheru. Nici după 1990 lucrurile, din păcate, nu s-au schimbat. O recuperare și o reconsiderare critică a operei lui Darie Magheru sunt, iată, mai mult decât necesare. Despre cărămida cu mâner, Octavian Soviany scria în 2013, în prefața la primul volum al Scrierilor, următoarele: „Poveste a unei umanități gregare, aflate într-o permanentă stare de torpoare etilică, textul lui Darie Magheru (care pornește de la o intrigă vag polițistă) deconstruiește, cu o vervă satirică superlativă, toate locurile comune ale narațiunii de tip recherche, promovate în context românesc de moda Noului Roman Francez, dar, mai ales, deconstruiește însăși ideea de narațiune. Căci – contaminată parcă de delirul etilic al personajelor – vocea narativă nu face aici altceva decât să-și etaleze ostentativ propria neputință de a povesti, printr-un joc al divagațiilor și al parantezelor care bruiază permanent povestirea, făcând-o să se risipească în crâmpeie incoerente, ce se alcătuiesc și se dezalcătuiesc după metoda caleidoscopului”.

Capitolul șapte

– în care asasinul

este numărat pe degete –

„fiecare – cu autobiografia mă-sii!” – avea obicei să se pronunțe sentențios state broajbă, până în preajma morții sale și încă o bucată de vreme după aceea…

Noaptea sfârșită cu un cadavru dezbrăcat la piele şi hainele împăturite atent alături se deosebea de celelalte nopți ale obișnuiților de la „jegosu” – printr-un cadavru dezbrăcat la piele şi hainele împăturite atent alături! constata, după o pauză, ignat ce_fostul ofiţer de poliţie!_care nu avusese mamă!

grigore grigore_îşi continua el, ignat ce, investigația_n-ar fi putut asasina pe cineva vreodată, iar pe state broajbă în mod deosebit atunci – din cauza găinii!

faptele se înfățișau cam așa:

iocasta_soția lui_avea ce-i drept cu aproape mai mulți ani decât grigore grigore, pe fostul ei buletin de identitate. iocasta era așadar_ca nume!_o simplă întâmplare, în menajul lui grigore grigore nefiind vorba de complexul lui oedip – iar buletinul fusese cu adevărat descoperit la ultimele patru porții de cartofi cu afumătură, pe fundul oalei și ajuns acolo printr-o împrejurare de care nu putea să fie străin nepotul, sau nepoata_nepoți ai lui grigore grigore_o fetiță slăbuță și un băiat sașiu… așa că iocasta_pe concret_ duminică la prânz voia supă de găină și cum parte din familie nu avea vârsta, parte era de sex opus, iar grigore grigore când prindea pe sine un animal_purice sau altceva_nu îl strivea, cum se obișnuiește, prin presare între unghiile mari de la mâini, ci îl planta grijuliu în blana lui samson, că „de ce să moară?” și „mai dă-l în mă-sa!” samson, care lătra – când se clătina!… îl jenase mereu un bocanc, de câte ori depășea o sută de mililitri de secărică pe decimetru pătrat de dermă umană!… așa că iocasta, cu trei lei în palma stângă strânsă, găina și cuțitul (legată de picioare- găina) în mâna dreaptă, se îndreptau spre poartă_iocasta-cuțitul-găina!_ dar grigore grigore privind după ele a nimerit cu târnăcopul_ „încerca să taie un șanț, de la jgheab, de-a latul curții_ a nimerit în cada de tuci întoarsă cu gura în jos – la care cada s-a spart, grigore grigore a svârlit târnăcopul, a tras un bocanc în sfărâmăturile căzii și apoi_ pe spate, urlând!_ încerca să-și îndese în gură laba piciorului desculț acuma, care însă nu mai încăpea_ în gura lui grigore grigore!_ cu niciun chip – și iată de ce după vreo jumătate de oră – cuțit, găină și bancnota se aflau în fine în mâinile lui grigore grigore și șchiopătând în drum spre jegosu! spre jegosu? investigațiile fostului ofițer de poliție_ ignat ce!_ n-au urmărit pista. destul că grigore grigore le depunea pe tejghea (găina dedesubt, cuțitul la mijloc, bancnota_ care acum era de o sută de lei!_ deasupra!) și bolborosea ceva_ grigore grigore_ în legătură cu de ce să ia altul banii?… iar pe la miezul nopții găina și cuțitul pe dușumea (găina tot cu picioarele legate, cuțitul pe verticală, înfipt în scândură – lângă!), despre bancnotă nu se mai știe nimic de atunci! și grigore grigore în genunchi, în fața lor_ găină – cuțit!_ implorând-o pe cea dintâi că el nu poate lua viața altuia – să se sinucidă singur! găina, evident, dar de vreo două ceasuri o trata drept cocoș – poate din cauză că era ora prea târzie pentru ca să se mai poată rămâne la cârciumă – în compania unei ființe femeiești!… grigore grigore nu avusese timpul „socialmente necesar” – ignat ce a prins, înainte de ieșirea din poliție, acele memorabile cursuri de economie politică!_ să devină asasin!…

grigore grigore, deci… da!

numitul lică ciuraru duminică seara căzuse din căruță, căzuse în sus!… ana şi caiafa – li s-a năzărit la coborâre, un fel de nuştiuce lângă ultimul bulamac_cel cu bec spart în primele cinci zile zile ale săptămânilor fără soţ şi următoarele două din săptămânile cu!_ şi au cârmit-o brusc. ana şi caiafa!… lică ciuraru, într-un târziu, s-a dat jos de pe stâlp, a legat caii, tot de stâlp, de același! şi a intrat într-un fel la jegosul printre altele, avea mers de copaie, de balie, ba chiar… de ciubăr – s-ar zice!… a cerut „în direct!” cel de al nouălea „imens!” era devansat!… dar când fan beşleagă a observat_ subtil!_că „peruca” i-ar fi_lui lică ciuraru!_încheiată grosolan – soba de teracotă, cu cahle eterogene, se retrăsese discret – sub formă de dărâmături!… ar fi exagerare conștientă!_caz de exagerare conștientă!_să se vorbească de busculadă, încăierare, scandal în local public etc., pentru că – după aproximativ trei sferturi oră bufetul_cu consumatori cu tot_renăştea!… se reparase lumina, se înlocuiseră geamurile – cu scânduri ale fostelor rafturi, din cele douăzeci de scaune – se înjghebaseră opt, dar mult mai solide! şi, fusese salvată o ladă cu sticle de rom, nemaivorbind de bere la care_era pe după cârciumă şi chiar în spatele peretului rămas întreg!_nu se ajunsese! prin tavan se întrezărea_e drept!_cerul, dar numai prin două locuri, două-trei locuri, şi cu condiţia să priveşti în sus…

lică ciuraru era deci şi el absolvit… ca ucigaș – ratase demult, ignat ce_fostul ofiţer de poliţie_îşi amintea de noaptea când state broajbă, fără să pară nici pe departe iepure de casă, a fost întâlnit în cotețul acestora_şi al lui lică ciuraru, cu iepuri cu tot!_şi apoi în dosul cotețului, o intenție de admonestare (lică ciuraru – contra state broajbă!) s-a soldat cu_state broajbă mizând pe calculul probabilităților avea asupra-şi una sticlă cu rom alb!_s-a soldat cu o fleică lungă, la baza ei: unsprezece iepuri de casă şi tot jegosu (se pare că lică ciuraru se lăsase lămurit despre rapacitatea acestui fioros patruped care a devastat australia şi… trecuse la fapte!) așa că, înainte de ivirea zorilor, trei străzi puţeau a friptură… din colonii!…

fan beșleagă a servit toată noaptea – cu o mână pe sticlă, cu o mână pe tirbușon, cu o mână pe țoiuri, cu o mână pe bani. cu o mână scărpinându-se delicat după ureche de câte ori își, sau_mai precis_înainte de a-și turna lui… și_nota bene!_cu aceeași mână! fan beșleagă_am uitat să spunem?_avea una singură (mână) iar cea care aparent îi stătea în șold, dar de fapt în buzunar, era proteza…

a ucide cu ea_după atâta travaliu_era absurd! fan beșleagă_ de facto!_îl infirma pe kafka!… despre exegeții scriitorului să nu mai vorbim!…

Fragment din cărămida cu mâner, ediție îngrijită de Olga Lascu, postfață și tabel cronologic de Mona Mamulea, Arania, Brașov, 2006

Scrie un comentariu