Cartea săptămânii Avanpremieră

Cartea neisprăvirii (fragment)

Într-o zi, domnului Teo îi vine ideea de a scrie o carte pornind de la principiul întâmplării, pe care s-a întemeiat mișcarea Dada: să deschidă în fiecare zi DEX-ul, să pună aleatoriu degetul pe un cuvânt, și pînă seara să scrie o povestire inspirată de el. Cartea ar trebui terminată în termen de aproximativ două luni, numai că, la zece zile de când o începe, domnul Teo nu mai poate să scrie.

„Cartea neisprăvirii” surprinde lupta cu literatura, cu procrastinarea, cum se nasc și se dezvoltă ideile domnului Teo, alter ego-ul autorului. Încă de la primele pagini te cucerește poezia vieții de zi cu zi, a ritualului – un colaj între viața domnului Teo și cărțile pe care le-a scris sau ar vrea să le scrie. Este o carte care face trimiteri mai mult sau mai puțin transparente la câțiva dintre marii autori ai lumii: J.L. Borges, Shakespeare, Enrique Vila-Matas și Orhan Pamuk. Amuzantă și gravă totodată, „Cartea neisprăvirii” devine o reflecție despre literatură și rostul ei, dar și despre risipa de viață și dedublarea pe care le presupune.

„Cartea neisprăvirii” e un fel de „Being T.O. Bobe”.

Lansarea cărții și sesiunea de autografe vor avea loc miercuri, 31 iulie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

 

Cartea neisprăvirii (fragment)

Și, în timp ce mergea pe jos și călca prin zoaie de zăpadă, în ziua aia umedă, când ba se înnora, ba ieșea soarele iar, prin mintea domnului Teo a început să se învârtă, ca un motociclist pe Zidul Morții la bâlci, întâlnirea aia cu elevii care se uitau la el cum se uita domnul Teo în urmă cu vreo 35 de ani la un pahar Berzelius sau Erlenmeyer, când habar n-avea ce să facă cu ele și abia aștepta să se termine ora de chimie și să iasă în pauză, pentru că fusese evident că pentru ei domnul Teo nu era altceva decât un material didactic sau o chestie așa, mai excentrică a profei lor, și nici n-avea cum să fi fost altceva, dacă se întâlnise cu ei la școală, unde știa toată lumea că se merge din obligație, așa cum se merge și la serviciu, bifezi prezența, ești politicos cu șeful sau șefa, nu le spui să te lase dracului în pace cu ideile crețe din capul lor, te duci eventual și la câte-un curs de formare profesională sau la vreun teambuilding, fiindcă ți se adună pentru ele credite, chiar dacă nu formal, dar măcar așa, se știe că ai fost pe acolo, și toată lumea își vede de fapt de treaba ei și de gândurile ei și nu se-apucă să se dea în stambă, pune doar două-trei întrebări de politețe și ascultă răspunsurile cu privirea aia de pește asfixiat, pe care domnul Teo o cunoștea foarte bine de la atâtea lansări de carte la care fusese până atunci. Și, în timp ce se gândea așa, domnul Teo și-a închipuit cum din capul lui, prin fesul tricotat pe care-l purta, iese o bulă ca în benzile desenate, iar în bulă, fostul președinte al țării, domnul Traian, întreabă „Ce blestem o fi pe poporul ăsta, măi, domnule Teo, de e ba placid și fără chef de nimic, ba foarte nervos, ca și când n-ar nimeri niciodată dimineața doza de cafea care îi trebuie?”. Iar, după ce domnul Traian s-a retras la loc sub fesul domnului Teo, în capul domnui Teo a început să se învârtă iar vizita aia a lui la copiii de 14-15 ani, care n-aveau de unde să știe ce să-l întrebe, și domnul Teo s-a gândit totuși cu bunăvoință la ei și și-a zis că, la urma urmei, nimeni, în afară de el însuși, n-avea de unde să știe ce să-l întrebe și și-a adus aminte că printre vechile lui idei era și una de carte sub formă de interviu, care s-ar fi numit Interviu cu mine însumi și în care domnul Teo și-ar fi pus întrebările care le sunt puse întodeauna scriitorilor și pe care i le puseseră și copiii puțin mai devreme, dar desigur că ar fi fost și alte întrebări, spontane, care ar fi decurs din discuție, fiindcă ar fi fost o discuție mai degajată, într-un cadru mai cald și deopotrivă familiar și familial, domnul Teo ar fi venit la sine acasă, ar fi sunat la ușă, și-ar fi deschis imediat, pentru că se anunțase mai înainte și se aștepta, s-ar fi făcut că vrea să se descalțe și și-ar fi spus „Vai, dar nu vă formalizați”, iar pe urmă ar fi intrat așa și s-ar fi întrebat cu ce să se servească și desigur că ar fi ales o cafea, și-ar fi cerut permisiunea să deschidă reportofonul sau alt instrument de înregistrare și ar fi stat față în față cu sine și ar fi început, desigur, pentru încălzire, cu câteva întrebări biografice convenționale:

  1. Unde ați copilărit?
  2. Spuneți-mi ceva despre familia dumneavoastră!
  3. De unde pasiunea pentru citit?
  4. Pe cine iubeați mai mult: pe mama sau pe tata?
  5. Ce voiați să vă faceți când o să fiți mare?
  6. De ce inginer electronist?
  7. De ce gunoier?
  8. Aveați căciulă de-aia, de tip cosmonaut?

Și și-ar fi răspuns politicos și nostalgic și ar fi povestit pe larg despre caisul din curte, despre cățelul Azor, despre găinile familiei, despre păpușa Bobocica și despre păpușa Bubulina și despre diapozitivele cu Mama lui Ștefan cel Mare și cu Iarna pe uliță, însă ar mai fi și înflorit puțin, pe ici, pe colo, iar pe urmă, pe măsură ce interviul cu sine ar fi înaintat, s-ar fi strecurat din ce în ce mai multe inexactități în biografia domnului Teo, ar fi reieșit că în primul an de liceu a făcut yachting de performanță, că a fost dezvirginat la 16 ani de Marina Scupra pe o bancă din parcul Tăbăcăriei, că îi plăcea saramura de scrumbie și că era pasionat de pescuit, că fusese lucrător comercial în Portul Constanța vreme de un an și opt luni, că renunțase să se facă ofițer, după primul semestru de Institutul Militar de Marină, că îi plăcea foarte mult Balzac, pe care-l considera subapreciat și că, indiscutabil, romanul Ambuteiaj fusese inspirat de acesta, că, pe vremea când fusese profesor în Sibiu, avusese o aventură cu o unguroaică renegată de familie, fiindcă se măritase cu un senegalez, că era fals că romanul Timpul portocaliu, vremuri albastre este autobiografic, dar că preferase să lase lumea să creadă așa, că uneori, seara, ca să adoarmă, rezolva cuvinte încrucișate, că, în sfârșit, dar nu în cele din urmă, îi plăcea să mănânce șorici.

Fragment din volumul „Cartea neisprăvirii” de T.O. Bobe, Editura Humanitas, 2019

Foto: (c)Dirk Skiba

Despre autor

T.O. Bobe

T.O. Bobe

T. O. Bobe s-a născut în 1969 la Constanţa. În 1995 a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. A fost, pe rând, magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist. Volume individuale: „Bucla” (Univers, 1999; Humanitas, 2015), „Darul lui Moş Crăciun” (Humanitas, 2003, 2011, 2017), „Cum mi-am petrecut vacanţa de vară” (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), „Centrifuga” (Polirom, 2005), „Contorsionista” (Humanitas, 2011). Volume colective: „Tablou de familie” (Leka-Brâncuş, 1995), „Cartea cu bunici” (Humanitas, 2007), „Bookătăria de texte şi imagini” (Clubul Ilustratorilor, 2009), „Lexikon der sperrigen Wörter” (Merz & Solitude, 2010), „Primul meu job” (Art, 2011). Volume traduse: „Zentrifuge” (Merz & Solitude, 2004).

Scrie un comentariu