Cartea săptămânii Cronici Nr. 183

Frankenstein și transumanismul




Viitorul, prezentul și trecutul se întrepătrund în moduri imprevizibile și dau naștere unor fantasme incontrolabile, fantasme care circulă prin istorie asemenea unor fantome până în momentul în care reușesc să se concretizeze, să se întrupeze într-un fel sau altul. Să devină, adică, parte din lumea reală. Altfel spus, e vorba despre progres. În acest proces, spiritul inovator este mereu privit cu suspiciune, și pe bună dreptate, căci puterea lui este imensă și nu ține cont de niciun fel de etică.

În 1818, apărea romanul „Frankenstein; or, The Modern Prometheus” de Mary Shelley, un roman straniu, al cărui protagonist, Victor Frankenstein, medic, om de știință, se joacă de-a Dumnezeu dând viață unei ființe monstruoase, pe care, apoi, o vânează până la capătul lumii. Nu insist. Povestea este cunoscută. Spiritul lui Frankenstein a rezistat, iată, timp de două secole și, în cele din urmă, a reușit, grație progresului tehnologic, să-și ia revanșa în fața unei lumi care i-a refuzat existența.


„Lumina științei arde cel mai tare la capătul unui fitil îmbibat cu sânge.”

În 2019, scriitoarea britanică Jeanette Winterson a publicat romanul „Frankissstein. A Love Story” – apărut și la noi la Editura Humanitas Fiction, cu titlul „Frankissstein. O poveste de iubire”, în traducerea semnată de Vali Florescu.

Mai degrabă eseu poetic decât roman, „Frankissstein…” este o reluare în notă ludică, metatextuală, a cărții din 1818 semnate de Mary Shelley. Autoarea nici nu ascunde acest lucru, fapt evident încă din titlu. Ba chiar numele personajelor – Ryan Shelley, Victor Stein, Ron Lord, Claire – trimit în mod direct, fățiș, la numele celor care au nășit povestea monstrului Frankenstein, în 1816, în timpul unei vacanțe în Alpi, într-o vilă de pe malul Lacului Geneva.

Cu acest episod din 1816 începe, de altfel, cartea lui Winterson. Acolo, în acea vilă de pe malul Lacului Geneva, poeții Shelley și Byron, Mary Shelley și sora ei vitregă Claire Clairmont, fugită de-acasă pentru a deveni amanta lui Byron, încep, într-o noapte ploioasă, o discuție despre supranatural și despre existența sufletului, discuție care se transformă într-una despre nedreptate socială și, în special, despre condiția femeii în societate. Nici nu-i de mirare, mai ales că este adusă în discuție și cartea mamei lui Mary, cunoscuta feministă Mary Wollstonecraft, autoarea volumului „A Vindication of the Rights of Woman” (1792).

În cele din urmă, protagoniștii noștri, obosiți de a dezbate pe marginea diferenței dintre masculin și feminin, se reîntorc la supranatural și hotărăsc ca Polidori să scrie o poveste cu vampiri, iar Mary una cu stafii. Dar Mary imaginează nu o poveste cu stafii, ci povestea monstrului Frankenstein.

Pentru Mary căreia, deși avea doar optsprezece ani, îi murise deja un copil, visul de a readuce pe cineva mort printre vii nu era o simplă fantasmă, ci o dorință intensă care o atrăgea și o înspăimânta în același timp: „De ce mă tem cel mai tare? De cel mort, de mortul-viu, sau… ce gând ciudat… de ceea ce n-a fost niciodată viu?”.


„Transumanismul înseamnă lucruri diferite pentru diverși oameni; implanturi de inteligență, modificări genetice, optimizarea trupului prin proteze, chiar și șansa de a trăi veșnic, ca o emulație a creierului.”

Din acest punct, trecem în cel de-al doilea plan temporal al cărții: secolul XXI, anul 2018, Târgul Internațional de Robotică Tech-X-Po. Acolo, Ry (Ryan) Shelley (un doctor transgender, reîncarnarea, ca s-o numesc așa, a lui Mary Shelley) îl întâlnește pe Ron Lord (reîncarnarea lui Byron), un creator de… roboți sexuali. Același cinism, același misoginism și aceeași superficialitate ca la marele poet romantic englez. Pentru Lord Ron, revoluția tehnologică a început deja, cum altfel?, de la sex.

Primii roboți cu chip uman, așadar, nu vor fi cei care ne pot ajuta în treburile casnice sau cei care pot avea grijă de copii, ci vor fi cei destinați exclusiv relaților sexuale:

„Dar pentru moment, încă suntem oameni, mult prea oameni (ciudată expresie, dacă stai să te gândești) și optzeci la sută din traficul de internet e pornografie. Primele forme de viață non-biologice cu care ne vom împărți căminele nu vor fi chelneri care nu reușesc să recunoască o roșie sau ET drăgălași, pentru copii. Hai să începem cu începutul absolut: Un loc foarte bun în care să începem. Sexul.”

Încă de la intrarea în Târg, însoțindu-l pe Ry, cititorul este întâmpinat de cei doi apostoli ai noii ere tehnologice: Elon Musk și Ray Kurzweill – cei doi se numără printre cei care ne-au modelat deja viitorul, chiar dacă încă nu ne dăm seama de asta:

„În drum spre Sălile Adult Futures trec pe lângă Sălile Inovațiilor Extreme. Văd un ecran uriaș pe care rulează un interviu între Elon Musk și Ray Kurzweill, care vorbesc despre Inovațiile Extreme – momentul în care IA schimbă pentru totdeauna felul în care trăim. Niște tineri poartă tricouri cu sloganul Renunțați la carne.

Nu se referă la faptul că viitorul va fi vegetarian, ci la faptul că ei cred că, în curând, mintea omenească – mințile noastre – nu vor mai fi legate de trup care e un substrat alcătuit din carne.”

Acesta este și visul doctorului Victor Stein, întruparea în secolul al XXI-lea a personajului creat de Mary Shelley, Victor Frankenstein, care crede că viitorul oamenilor va fi unul… post-uman. Adică transuman.

Într-un buncăr situat sub orașul Manchester, Victor experimentează, cu ajutorul lui Ry, care îi procură părți din cadavre umane, moduri de a augmenta ființa umană prin diverse proteze și atașamente care să-i crească performanțele fizice și intelectuale. Mai mult, Victor speră ca prin scanarea creierului uman să descopere secretul de a trăi detașat complet de trupul de carne, trup care se deteriorează incredibil de repede. Visul său este acela de a crea „forme de viață care ar putea, până la urmă, să înlocuiască treptat elementul biologic, până îl înlocuiesc cu totul”. Este, în fond, visul transumanismului, curent futurist apărut în Silicon Valley, al cărui obiectiv ultim este suprimarea morții, viața eternă, un vis care poate deveni la un moment realitate, de ce nu?, prin progresele incredibile ale biomecanicii.

Un roman complex, la limita dintre ficțiune și eseu, dintre proză și poezie chiar, „Frankissstein” este, în același timp, o carte a întrebărilor despre cum va evolua omenirea, având în centru problema etică a sfidării imperfecțiunilor umane și, în ultimă instanță, a morții. Sau, așa cum ne avertizează acel Percy Shelley imaginat de Winterson, „trupul ce se deteriorează și se descompune nu e sfârșitul visului omenesc”.

Jeanette Winterson, „Frankissstein. O poveste de iubire”, traducere de Vali Florescu, Colecția „Raftul Denisei”, Editura Humanitas Fiction, 2020

 

Reach content for Google search „Literomania”

Sumar Literomania nr. 183

Susține Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.