Cartea săptămânii Nr. 190

Furia Silvinei Ocampo

Reach content for Google search „Silvina Ocampo” „Raul Popescu”



La Editura Univers au apărut, în 2015, două volume semnate de scriitoarea argentiniană Silvina Ocampo – romanul neterminat „Promisiunea” și volumul de povestiri „Furia”. De aceeași autoare, Editura Rao a publicat, în 2020, volumul „Cei care iubesc urăsc”, semnat împreună cu Adolfo Bioy Casares, scriitorul care, de altfel, i-a fost și soț.

Silvina Ocampo este una dintre acele autoare discrete, la care nu se ajunge prea ușor dacă nu ești familiarizat cu jocurile de oglinzi atât de comune lumii literare. În acest caz, prietenia dintre  Jorge Luis Borges și Adolfo Bioy Casares – un cuplu literar cunoscut, cei doi semnând împreună câteva volume de succes – a pus în umbră evoluția celui de al treilea scriitor (scriitoare a) al grupului, și aici mă refer la Silvina Ocampo.

 

Provenită dintr-o familie de aristocrați argentinieni, Silvina Ocampo a avut parte de o educație severă, iar banii nu au fost o problemă atunci când a studiat pictura la Paris cu artiști ca Fernand Léger sau Giorgio de Chirico. Pare-se că nu a fost o pictoriță lipsită de talent, având numeroase expoziții apreciate de critici și public. Mai mult, a ilustrat, de-a lungul timpului, și câteva volume de poezii de Jorge Luis Borges.

Ca scriitoare, a debutat la 33 de ani, în 1936, cu un volum de povestiri scurte („Viaje olvidado”), urmat de câteva volume de poezie. În 1962 primește, de altfel, Premiul Național pentru poezie al Argentinei.

Să revenim, însă, la prozatoarea Silvina Ocampo. De-abia din anii 2000, Ocampo a început să fie ceva mai cunoscută și în Europa, odată cu reeditarea povestirilor sale scurte și a câtorva texte inedite. În „Furia și alte povestiri” („La furia y otros cuentos”), de exemplu, volum din 1959, descoperim o povestitoare extraordinară, fermecătoare, sensibilă și crudă în același timp. Capabilă să spună o poveste în două, cel mult trei pagini, Silvina Ocampo surprinde bucăți, fragmente, decupaje insolite din viața unor personaje obișnuite, aparținând unor diverse categorii sociale. Neobișnuitul invadează dintr-odată viața unor oameni obișnuiți și îi face prizonieri într-un labrirint fără ieșire. Pentru ei, de cele mai multe ori, experiența respectivă este un punct terminus.

Borges îi aprecia nu doar poezia, ci și proza, unde influența fantasticului borgesian nu pare a fi, totuși, decât o culoare de fundal, ușor estompată. Există, ce-i drept, un personaj obișnuit pus într-o situație neobișnuită. Lipsesc, însă, digresiunile și tonul plat cu care naratorul borgesian spune povestea, de unde și lipsa de empatie, probabil, din povestirile lui Borges.

Naratorul Silvinei Ocampo este, deseori, și personaj. Perspectiva este schimbată, fiind una asumată de narator și, prin urmare, de autor. De unde și empatia care dă forță, prin implicarea cititorului, povestirilor semnate de Ocampo. În fapt, multe dintre povestirile lui Ocampo au ca sursă viața acesteia (nu atât viața exterioară, cât cea interioară), așa cum suntem avertizați și pe coperta a IV-a a volumului „Furia și alte povestiri”, apărut în 2015 la Editura Univers (traducere din limba spaniolă de Lavinia Similaru):

„Scriitoarea mărturisea că pentru a scrie una dintre povestiri s-a inspirat din «cruzimea vieții, când este aparent veselă», iar în ceea ce scrie pune propria ei viață. Viața este crudă, după Silvina Ocampo, copilăria este lipsită de inocență, obiectele pierdute revin pentru a-și împinge propietarul în infern, visele se moștenesc odată cu banii ori se materializează, frații se îndrăgostesc de aceeași femeie, prietenii se urăsc, pentru a evita un scandal se comite o crimă, iar Paradisul și Infernul sunt aidoma caselor de licitații și în cele din urmă se confundă…”.

Citește și Istoriile lui Julián Fuks  

Cartea de debut din 1936, „Viaje olvidado”, a fost recenzată în revista „Sur”, de însăși Victoria Ocampo, sora Silvinei și fondatoarea celebrei reviste, care nu a fost deloc îngăduitoare cu autoarea, căreia îi reproșa puternicele accente autobiografice și grava distorsionare a unor evenimente din copilărie. O critică nedreaptă, în cele din urmă, și răzbunată prin povestirile din „Furia”, volum care îi va aduce Silvinei recunoașterea atât de meritată. Destinul Silvinei Ocampo, în ciuda succesului târziu, nu va fi unul de invidiat. Soțul ei, Adolfo Bioy Casares, a fost un don juan cu multe cuceriri la activ, din care au rezultat doi copii, Marta, născută în 1954, înfiată de Silvina, și Fabián Bioy, născut în 1966. Marta va muri într-un accident de mașină la puțin timp după dispariția, în 1993, a Silvinei Ocampo. De altfel, nici Fabián Bioy nu a trăit prea mult, murind în 2006, la numai 40 de ani. La rândul lui, Adolfo Bioy Casares va muri în 1999, la șase ani după moartea soției sale.

S-a spus despre Silvina că nu a fost o victimă a relației cu Adolfo Bioy Casares, cu care a format un cuplu până la moartea din 1993 a scriitoarei argentiniene, ci, dimpotrivă, Ocampo a fost stimulată creativ de această relație „bolnăvicioasă” – de adăugat că era mai în vârstă decât soțul ei cu unsprezece ani. Probabil în chiar prima povestire din „Furia”, „Iepurele auriu”, găsim cea mai potrivită descriere a felului în care s-a simțit Silvina Ocampo, ca femeie și scriitoare, în preajma lui Casares – dar, subliniez, nu este decât o presupunere:

„Am început să scriu cu entuziasm, cu atâta entuziasm că la sfârșitul săptămânii, când puteam să ne petrecem zilele cum ne plăcea în aer liber, în loc să înot sau să vâslesc cu voi, mă ascundeam după frunze, în tăcerea în care mă cufundau problemele literare ce-mi acaparaseră viața. Voi, tu și Elena, mă priveați cu reticență, gândind că nu mă pândește nebunia, ci eu o pândesc pe ea, ca să-mi chinuiesc aproapele. Mă priveai mereu cu ură printre rotocoalele de fum ale țigărilor tale, mângâind un câine îndărătnic care te tot aștepta, nădăjduia să fie al tău, pentru că nu avea stăpân. În loc să te privesc sau s-o privesc pe Elena, eu preferam să scrutez peisajul. De câteva ori m-ai întrebat dacă desenez, căci mișcarea capului meu când scriam părea a unui desenator. Mi-o spuseseră alții; m-am înfuriat pentru că mi-ai spus-o tu. Printre rotocoalele de fum ale țigărilor tale, mă priveai cu dispreț, dar cu dispreț forțat. Nu înțeleg ce ne unea. Nimic, nimic care să nu fi fost dezagreabil. Truda mea nu-ți inspira nicio urmă de respect: spuneai că fiecare trebuie să muncească pentru binele omenirii și că toate operele mele erau baliverne sau moduri de a «câștiga bani». Mă surprindeau tonul vocii tale, expresiile grosolane. Foloseai cuvintele fără discernământ și cu multă candoare. Eu te iertam, știind că e un mod afectuos de a mă mânia. Uneori îmi ziceam că ai dreptate. De multe ori consider că ceilalți au dreptate, chiar dacă nu au”.

Redescoperită în anii 2000, Silvina Ocampo este probabil unul dintre autorii sud-americani cu care ne vom mai întâlni – mai există, pare-se, manuscrise ale sale nepublicate. Deocamdată ne mulțumim cu prozele acesteia apărute până acum, multe dintre ele deprimante, însă pline de forță, de empatie, de furie, dar și de un fantastic care sfidează deseori limitele sănătății psihice, prin intruziunile sale subite și, în cele din urmă, fatale.

Silvina Ocampo, „Furia și alte povestiri”, traducere din limba spaniolă de Lavinia Similaru, Editura Univers, București, 2015
Lansarea romanului „Femeia de marțipan” de Radu Țuculescu

Prima pagină Rubrici Cartea săptămânii Furia Silvinei Ocampo
a

Donează

„Cele trei voci ale poeziei” de T.S. Eliot (fragment)

Vă propun, în acest număr al Literomaniei, câteva fragmente dintr-o prelegere din 1953 a lui T.S. Eliot, „Cele trei voci ...
Citește mai mult

Virgil Teodorescu și Ezra Pound

În acest număr al Literomaniei, la rubrica „Anticariat”, vă propun spre lectură un scurt text despre rolul lui Ezra Pound ...
Citește mai mult

„Joyce şi romanul modern” de Michel Butor

De curând, a apărut, la Humanitas Fiction, într-o nouă ediție, în traducerea deja consacrată a lui Mircea Ivănescu, romanul „Ulise” ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „rodica grigore”, „macondo”

Drumul spre Macondo

La rubrica „Invitatul/invitata Literomaniei” invităm diverşi scriitori, artişti, oameni din domeniul literar şi cultural pentru a ne scrie despre „mania” literaturii ...
Citește mai mult

Martiriul lui Oscar Wilde

După mai bine de șase luni de absență de pe site-ul Literomania, am hotărât, așa, dintr-odată, să reiau serialul despre ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „cosmin perta”

Un drog care mă face mai bun (note dintr-un jurnal posibil)

La rubrica „Invitatul/invitata Literomaniei” invităm diverşi scriitori, artişti, oameni din domeniul literar şi cultural pentru a ne scrie despre „mania” literaturii ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „oscar wilde”, „reading gaol”

Sfântul de la Reading Gaol

Robert H. Sherard nu insistă asupra motivului sau motivelor condamnării lui Oscar Wilde la doi ani de muncă silnică. Le ...
Citește mai mult

Vânzarea

Supus oprobriului public, Oscar Wilde a devenit în foarte scurt timp victima perfectă nu numai pentru dușmanii pe care a ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „Oscar Wilde”, „robert h. sherard”

Începutul sfârșitului

Pentru Oscar Wilde, anul 1895 are o semnificație aparte. Reprezintă, altfel spus, începutul sfârșitului. Relația homosexuală a lui Wilde cu ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „Alexandru Vlad”, „Alexandru Vlad viata”, „Alexandru Vlad scriitor”

Viața, excepțiile, nuvela ș.c.l.

Literomania vă propune o nouă rubrică de recuperări, „Sticla de lampă”, dedicată lui Alexandru Vlad (1950-2015). Veți putea citi, în această rubrică, ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „Oscar Wilde”

Oscar Wilde și „brânca”

Începând cu 1890, succesul l-a copleșit pe Oscar Wilde, care, cum am văzut în episodul trecut al serialului nostru, s-a ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „Oscar Wilde”, „succesul lui oscar wilde”, „mostenirea genetica”

Succesul și „moștenirea genetică” a lui Oscar Wilde

Viața lui Oscar Wilde s-a schimbat după 1892, și dacă e să-l credem pe Robert H. Sherard, biograful lui Wilde, ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „Oscar Wilde”, „iata si succesul”, „oscar wilde carti”

„În sfârșit, domnule Oscar Wilde, iată și succesul!”

„...toate acele lucruri pe care artistul le poate disprețui dar de a căror lipsă suferă.” (Robert H. Sherard)    În ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „Oscar Wilde”, „The Picture of Dorian Gray”, „Portretul lui Dorian Gray”, „Dorian Gray”

„Corupția unui suflet”. Câte ceva despre „Portretul lui Dorian Gray”

„Dacă banii nu aduc fericirea, măcar te ajută să-ți trăiești nefericirea în confort.” Oscar Wilde Iulie 1890. Revista „Lippincott’s Monthly ...
Citește mai mult

Aureola lui Oscar Wilde

În acest episod din seria dedicată lui Oscar Wilde, mă întorc puțin în timp. Scriam, într-un articol anterior (v. Literomania ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „Oscar Wilde”, „Charles Baudelaire”

Despre Baudelaire, o sticlă de cognac și… jurnalism

De când nu am am mai scris – mai exact, de vreo trei luni –,  am uitat pe unde am ...
Citește mai mult

Despre autor

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.