Citiri cu coada ochiului

Cel mai doct vorbesc despre femei burlacii și preoții catolici

a) Prolog

M-am amuzat să găsesc zilele trecute, într-o publicație renumită, următorul titlu de articol: „13 Books Nobody’s Read But Says They Have”. Articolul este foarte scurt și se compune dintr-o prezentare concisă a celor 13 cărți fiecare cu coperta ei particulară. Sînt 13 prezentări. 13 coperte. 13 necunoscute, 13 de x, ar nota Descartes.

Toată lumea pretinde că le-a citit deja, cu mare bucurie și cu totală evlavie. Nimeni nu are curajul să-și recunoască ignoranța. Cel puțin asta susține autorul articolului (Gabe Habash). Sînt titluri sobre, cărți grele, venerate, mii de pagini de talent și înțelepciune încordată, un fragment inestimabil din erudiția omenirii, din geniul ei sempitern. Și totuși…

Nimeni nu poate citi totul de-a fir a păr, am mai spus. Sînt titluri de care nici nu am auzit, sau, dacă am auzit, nu ne-au interesat, sau, dacă ne-au interesat, n-am avut timpul necesar pentru a le citi. Toți avem păcatul ăsta, toți avem schelete în bibliotecă (și nu numai în dulap), dar nu și îndrăzneala de a ne clama în public ignoranța.

b) Înțelepciunea

Adeseori, nu binevoim a recunoaște în ruptul capului că n-am făcut cutare lucru pe care toți ceilalți pretind sus și tare că l-au făcut, deși mint la fel ca noi. În consecință, punem în practică manualul lui Pierre Bayard: grăim din auzite și judecăm din amintiri. În definitiv, cel mai frumos vorbesc despre falnica Veneție cei care n-au fost niciodată acolo. Cel mai doct vorbesc despre femei burlacii și preoții catolici. Cel mai savant vorbesc despre sărăcie (și despre voluptățile ei) cei sătui. Numai oamenii care nu s-au plimbat printre ruinele Cartaginei pot preciza „culoarea nisipului cartaginez” și o zăresc pretutindeni, inclusiv în Salammbô de Gustave Flaubert, unde nu se spune un singur cuvînt despre ea.

Ca să formulez altfel, cel mai profund și cu miez vorbesc despre viteazul Don Quijote cei care n-au deschis niciodată Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha. Cel mai subtil vorbesc despre tragicul și sfințenia personajului cei care n-au rîs niciodată de isprăvile și spusele lui și nu s-au minunat închipuindu-și pînă în cele mai mici amănunte portretul faimos al Dulcineei (numai bucle, numai safire, numai spume), crezut, iar nu văzut.

Cei mai energici admiratori ai lui Jorge Luis Borges sînt tocmai cei care nu i-au citit poeziile, eseurile și povestirile. Ce-i drept, știm atîtea despre Borges și cărțile lui (toată lumea citează din Borges ca din evanghelie, și pe bună dreptate, scriitorul a avut de spus câte ceva interesant în mai toate domeniile de interes acut pentru om: istorie, fericire, destin, temporalitate, determinism, Dumnezeu, moarte, iad, neant), încît ne este de-a dreptul lehamite să-i mai deschidem cărțile. Numai Roberto Bolaño le citea repetat și îi studia și pe comentatorii lui Borges, fără să se plictisească, dintr-o pasiune ascuțită pe care eu, unul, o accept și o înțeleg cel dintîi.

Ne mulțumim, așadar, cu învățătura lui orală, agrapha dogmata. Și, la urma urmelor, soarta marilor scriitori (și a literaturii lor) a fost dintotdeauna aceea de a supraviețui în memoria omului obișnuit sub aspectul unor propoziții eliptice, fragmentar, sub forma unor anecdote, a unor amănunte biografice: Borges dormea pe un pat cazon, Borges nu ținea propriile cărți în casă, Borges nu-și recitea povestirile, Borges nu a vrut să fie îngropat în cavoul familiei Borges din Buenos Aires, Borges vorbea engleza cu un accent îngrozitor, Borges nu știa decît italiana lui Dante și Ariosto, Borges nu a cunoscut femeia. Este o crudă ironie la mijloc.

c) Epilog

În lista din The Huffington Post sînt lucrări de toate felurile, un tezaur de frumuseți vestite și, în egală măsură, ignorate.

Alături de Povestirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer (volum doar răsfoit cu tristețe, într-o dimineață de ianuarie, pe cînd lucram la acest eseu!), Război și pace de Lev Nikolaevici Tolstoi (citit o singură dată în întregime!), Ulysses de James Joyce (citit o singură dată și, mai apoi, pe alese, în căutarea unor epitete cromatice!), Versetele satanice (volum amînat, amînat, amînat, m-a îngrozit de moarte amenințarea ayatolahului!), Moby Dick (citit de cel puțin trei ori, numai ca să-l irit pe un anume profesor englez, John Sutherland, care consideră romanul lui Melville ilizibil!), Scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking (citit de curînd, aș fi preferat însă o „scurtă istorie a eternității”!), Infinite Jest de David Foster Wallace (necitit!, tocmai s-a tradus în română, la Curtea Veche, primul lui roman Mătura sistemului, din păcate nu l-am citit nici pe aceasta, deși mi l-am procurat!), Numele trandafirului de Umberto Eco (citit încă de la apariție, cu mulți ani în urmă), În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust (doar o dată și cu mari dificultăți, neînsoțite de plăcerea lui Bloom!), Don Quijote de Miguel de Cervantes (citit, cum să nu?, l-am comentat și în Breviarul sceptic, l-am răsfoit chiar acum, pentru a redacta acest eseu), Colindul de Crăciun de Charles Dickens (habar n-am dacă l-am citit vreodată, poate da, poate nu, mi-am propus să verific, dar cine nu-l cunoaște pe Mr Ebenezer Scrooge, cine n-a auzit de metamorfoza lui subită și radicală?), Pe patul de moarte de William Faulkner (am citit As I Lay Dying, primul meu Faulkner, este un roman scurt, dar nu mai țin minte mare lucru din el, n-am o ținere de minte ireproșabilă), Democrația în America de Alexis de Tocqueville (să nu-mi spuneți că tocmai ați studiat această lucrare, nu vă cred).

Ar trebui să fie 13 titluri. Cred că unul mi-a scăpat ori am numit altul în plus, nu mai știu. Dacă nu sînt fix 13, este sigur că am omis ceva. Iar dacă am omis ceva, este sigur că sînt obosit. Iar dacă sînt obosit, este sigur că nu mă voi apuca să re-citesc tocmai acum Democrația în America…

Despre autor

Valeriu Gherghel

Valeriu Gherghel

Este absolvent de Filosofie. Este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat două cărți la Editura Polirom: „Porunca lui rabbi Akiba” și „Breviarul sceptic”. A fost nominalizat la multe premii, dar nu a primit deocamdată nici unul. Lucrează la un volum despre „rescrierea sinelui”.

Scrie un comentariu