Cartea săptămânii Nr. 208-209

Ciumă în vremea lui Stalin. Versiunea Ulițkaia

Reach content for Goolge search „ludmila ulitkaia”, „a fost doar ciuma”, „ludmila ulitkaia humanitas”



Moscova, 1939. Iarnă, multă zăpadă și un frig de crapă pietrele – ceva tipic peisajului rusesc. În acest cadru se întâmplă ceva, un ceva care, în plină iarnă, cum spuneam, pune pe jar autoritățile comuniste. Un microbiolog de la Institutul de Cercetări împotriva Ciumei, Rudolf  Ivanovici Maier, se infectează accidental cu o tulpină extrem de virulentă de ciumă. Până la apariția primelor simptome, însă, cercetătorul ajunge în Moscova, unde prezintă autorităților comuniste din Comisariatul Poporului pentru Sănătate progresele făcute în căutarea unui vaccin împotriva ciumei. Seara, în camera sa de hotel, Maier este doborât de primele manifestări ale formei pulmonare de pestă. Mai întâi este chemat un medic de raion, apoi Maier este transportat la spitalul Ekaterinski, unde medicul de gardă, Aleksandr Mateevici Zorin, reușește să pună diagnosticul corect: ciumă. Tot Zorin este cel care anunță autoritățile și bagă în carantină spitalul Ekaterinski.


Lumea se va schimba în mod imprevizibil, și vreau să sper că noua încercare prin care trece omenirea nu ne va face să ne izolăm și mai mult unii de alții, să devenim mai egoiști, ci dimpotrivă, ne va face să gândim că lumea este una singură, că e destul loc pentru iubire și compasiune. Și că asta depinde numai de noi.

Ludmila Ulițkaia


Cam aceasta este, pe scurt, o parte din trama microromanului „A fost doar ciumă” de Ludmila Ulițkaia, carte scrisă sub formă de scenariu în 1988 și publicată în Rusia în 2020 – an nu al ciumei, ci al COVID-ului. Iată că, acum, în 2021, microromanul a apărut și în versiunea românească, la Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea semnată de Gabriela Russo.

Ludmila Ulițkaia nu renunță nici în această carte, inspirată, trebuie spus, de fapte reale, la tema ei „favorită”: comunismul stalinist și modurile odioase ale acestuia de manifestare – adică despotism și teroare. De această dată, totuși, Ulițkaia se concentrează, în aparență, pe partea plină a paharului: eficiența aparatului de represiune în stoparea la timp a unei posibile epidemii devastatoare. În cadrul lansării microromanului de la Humanitas Fiction – lansare online, desigur –, Ludmila Ulițkaia recunoaște următoarele:

„Este vorba despre o putere autoritară, care nu ne place deloc, care ne irită, care caută să pătrundă în corpurile, inimile și mințile noastre, în timp ce noi încercăm să ne apărăm de ea. Și s-a dovedit că, în situația unei pandemii totale, cum a fost cea din 1939 și, apropo, astăzi se întâmplă același lucru, această organizație funcționează mult mai bine decât alte organizații. Farmacologia funcționează și nu prea, medicina – așa și așa, în timp ce sistemul de supraveghere funcționează perfect!… Știți că nu sunt un fan al dictaturii, dar în dictatură puterea este capabilă să rezolve sarcini mult mai rapid și mai eficient decât o face o democrație liberă și minunată. În orașul Wuhan, unde a început pandemia, astăzi nu mai există nicio restricție. Dar a fost o vreme acolo când ușile blocurilor erau închise cu cheia ca oamenii nici să nu se gândească să iasă. Putem spune că s-au descurcat, dacă nu ne mint. Pentru că pot să și mintă… Iar Italia cea liberă, care nu era obișnuită cu niște constrângeri atât de dure, s-a descurcat cu pandemia mult mai prost. Și asta e…”


Citește și Moștenitoarea lui Soljenițîn


Să nu ne amăgim, totuși. Ceea ce impresionează în acest microroman este modul brutal în care intervin autoritățile în poveștile de viață ale protagoniștilor, în dramele lor intime. Carantina este, în ciuda situației de urgență, încă un motiv de a pătrunde cu bocancii în viețile altora, iar teroarea atinge cote maxime. Pavliuk, ofițer NKVD, membru al Comisiei Poporului pentru Sănătate, se sinucide în momentul în care la ușa apartamentului său apar cei care ar fi trebuit să-l ducă la spitalul Ekaterinski, pentru a-l izola. Pe birou a lăsat o scrisoare pentru Stalin. Știa că, în acele vremuri, dacă te ridicau în miezul nopții de acasă, nu te mai întorceai. Medicul de gardă Zorin își sacrifică viața îngrijindu-l pe Rudolf  Ivanovici Maier, pacientul zero, sperând ca prin acest sacrificiu să-l înduplece pe Stalin să-i elibereze fratele arestat în urmă cu doi ani. Într-un interviu, publicat la finalul cărții „A fost doar ciumă”, Ludmila Ulițkaia recunoaște că „epidemia nu e cea mai groaznică nenorocire pentru omenire”, ea fiind un proces natural. În schimb, „epidemia terorii, care se declanșează din când în când în comunitățile umane, este opera omului, natura nu participă în niciun fel la această crimă nenorocită”.

Povestea Ludmilei Ulițkaia are farmecul, dar și finețea chiar, a schițelor lui Cehov. Să nu uităm de concizia schițelor cehoviene. În „A fost doar ciumă”, o carte de aproximativ 100 de pagini, sunt surprinse personaje cu viețile lor mărunte, cu dramele lor. Cum ar fi, de exemplu, bătrânul doctor Kossiol, distrus, ca și soția sa, de moartea unicului lor copil într-un accident de avion. El este cel care, la întrebarea soției „– Ce a fost, Serioja?”, răspunde simplu, detașat: „ – Ciumă, Dina. A fost doar ciumă!”, replică devenită titlu de roman. Drama lor este mai mare decât drama care s-ar fi putut isca prin răspândirea ciumei. Nimeni și nimic nu le poate contesta suferința și deznădejdea.

Voi încheia aceste rânduri cu un citat din răspunsul Ludmilei Ulițkaia la întrebarea „Cum ni se va schimba viața?”, întrebare care se referă, cum probabil bănuiți, la epidemia de COVID-19, epidemie care nici în momentul de față nu a fost stopată:

„COVID-19 este prima epidemie globală a vremurilor noi, în fața căreia s-au trezit egale țări și continente, rase și, așa cum a devenit evident, vârste. Nici situația economică, nici statutul social nu ocrotește de nenorocirea asta – se îmbolnăvesc și șomerii, și președinții. Lumea se va schimba în mod imprevizibil, și vreau să sper că noua încercare prin care trece omenirea nu ne va face să ne izolăm și mai mult unii de alții, să devenim mai egoiști, ci dimpotrivă, ne va face să gândim că lumea este una singură, că e destul loc pentru iubire și compasiune. Și că asta depinde numai de noi”.

Ludmila Ulițkaia, „A fost doar ciumă”, traducere din rusă de Gabriela Russo, Colecția „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu, Editura Humanitas Fiction, 2021, 120 p.

 

Susține Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.