Începând cu numărul 320-321 al Literomaniei, vă propunem o rubrică nouă și un concurs de cronică literară pentru tinere/tineri!
Considerăm că – așa cum e cazul prozei sau poeziei – și cronica literară presupune experiență pentru a fi cu adevărat profesionistă. Cu cât viitorul critic/cronicar literar (nu avem încă un feminin pentru meserie) începe mai devreme exercițiul în acest domeniu, cu atât șansele să devină mai târziu profesionist(ă) sunt mai mari. Așadar, ne-am gândit să le/să-i încurajăm, printr-un concurs, pe acele tinere/acei tineri dornice/dornici să-și exprime în scris, cu argumente și într-un mod nuanțat, opiniile despre cărțile citite din literatura română sau străină contemporană.
Condiții de participare:
- Vârsta între 15-30 de ani
- Textele trebuie să aibă între 5.000-8.000 de semne
- Cărțile cronicate pot fi cărți de literatură română sau străină (eseu, proză, poezie), apărute în ultimii cinci ani
Cronicile primite la redacție (pe adresa de mail literomania2017@gmail.com) vor fi publicate în cadrul noii rubrici și, la finalul fiecărei luni, redacția va desemna o câștigătoare/un câștigător; premiul va fi în cărți din colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas.
Vă așteptăm!
Nicolae Labiș, omul din spatele versurilor
Robert Gabriel Popa
În cartea intitulată „Labiș. Jurnalul pierdut”, publicată la Editura Polirom (în 2022), Cosmin Perța ne invită la o fascinantă călătorie în trecutul tumultuos al literaturii și în același timp al societății românești, în primii ani ai comunismului.
Acțiunea îl are în prim-plan pe Nicolae Labiș, unul dintre reprezentanții elitei postbelice a poeților naționali, care a fost înghițit de nemilosul timp mult prea repede, la numai 21 de ani, însă nu în zadar, datorită modului în care și-a desăvârșit calitățile literare cu o repeziciune admirabilă. Un poet care a rămas nestrămutat în vremuri tulburi, cu riscul de a fi marginalizat de regimul comunist. Un poet care, prin mintea lui sclipitoare, devenea subtil, nu ciudat.
De unde s-a inspirat când a scris „Moartea căprioarei”
Ce își propune Cosmin Perța? Să ni-l prezinte pe Labiș dincolo de versurile sale memorabile. Vom descoperi cum sărăcia de după Al Doilea Război Mondial i-a influențat copilăria și ulterior creația literară.
Când a scris „Moartea căprioarei”, Labiș s-a inspirat din vânătorile la care pleca alături de tatăl său în pădurile din ținuturile natale, deoarece nu aveau cu ce altceva să se hrănească. Aici se dezvăluie sufletul sensibil al poetului, care iubea foarte mult animalele și se întrista ori de câte ori era pus în situația de se hrăni cu viețuitoarele din pădure.
Aflăm și trecutul tatălui poetului, care a luptat în război, prinzând inclusiv Bătălia de la Cotul Donului, unde i-a salvat viața unui soldat german, care i-a oferit o pușcă drept recompensă, pușcă folosită mai târziu de tatăl lui Labiș la vânătoare și confiscată de regimul comunist.
Ce probleme a avut în liceu pentru curajul de a gândi altfel decât regimul anilor ’50
Vor urma și alte întâmplări nefericite în viața lui Labiș, spre exemplu, în anii de liceu, la București. Labiș a fost deseori marginalizat de instituția unde învăța și de autorități pentru ideile sale, idei care contraveneau doctrinei comuniste din România anilor ’50. Labiș susținea că, în teorie, existau idei bune în țările socialiste, dar la nivel practic, situația era cu totul diferită, chiar sinistră.
Aflăm cum poeziile îi erau modificate în repetate rânduri din cauza cenzurii existente în acea perioadă în presă și în edituri. Nu în ultimul rând, descoperim cum Labiș își câștiga existența nu doar din publicarea poeziilor, ci și din realizarea de reportaje despre descoperirile tehnologice (reportaje care necesitau deseori deplasări prin țară), dar și faptul că a cunoscut alte nume de referință din lumea scriitorilor, și anume pe Radu Cosașu, Ion Băieșu, Fănuș Neagu, Tudor Arghezi, la un moment dat chiar și pe Nichita Stănescu.
Legat de circumstanțele în care și-a pierdut viața, rămân multe semne de întrebare. Din carte, bazată doar pe informații care au putut fi verificate, reiese că Labiș a spus în timpul spitalizării că a fost împins din tramvai. În cele din urmă, Labiș a decedat, rănile suferite fiind prea grave pentru a mai putea fi salvat.
Înainte de accidentul din decembrie 1956, Labiș a stârnit antipatia regimului pentru că a cântat „Trăiască Regele”, imnul României din perioda Monarhiei, la un eveniment. Și tot el a împărtășit ideea unei colege că Basarabia ar trebui redată României de către URSS.
Robert Gabriel Popa, 30 de ani, Cluj-Napoca
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu