Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.
În acest număr al Literomaniei, vă propunem un text prozastic semnat de Luca Teican.
Ai crezut că știi de ce
Luca Teican
Dacă încă mai crezi, dacă nimic nu-ți zdruncină încrederea, Dr. Seuss are versurile potrivite: „mergi înainte”. Acolo, departe, dar în curând aproape, se află ceva pentru tine. Cât de curând? De ce nu, diseară: vine coletul de la eMag, iei pizza la meniu, poate apare sezon nou pe Netflix. La fel de posibil, până la sfârșitul anului, primești promovarea, ajungi în Tenerife, vecinul nu te mai inundă. Trece ciuperca de pe picior, bunica pune proteză la șold, tata iese din chimioterapie.
Dar să rămânem optimiști. Nu totul e muncă și chin, iar Ada Milea trebuie că avea nevroză. Da, sunt mic și prost, la mila altora, dar trag pentru o diplomă și vine izbăvirea. Fac ce vreau cu banii mei. Din ce rămâne după chirie, că nu e viață la înghesuială cu babacii. Da, mă irită șeful, stau smirnă peste program, dar noi suntem turma și facem ca berbecul. Mda, nu-mi ajunge de benzină, mă lasă vederea, asigurarea nu dă nimic. Of, iar refulează scurgerea, iar mi-au tăiat geanta în tramvai, iar gripă; iar atentate, iar criză politică, iar urlă ăștia pe scară. Mâine e cod roșu de caniculă, la TV se vorbește de recrutare. Și mi-a ieșit prost glicemia. La cabinet zice și suflu cardiac, cică înaintare în vârstă.
Merg înainte. Nu mă descurajez eu din atât. Un somn bun, un weekend de zăcut în suc propriu și direcția nu poate fi decât în sus. Nu invit pe nimeni, nu merg la nimeni, că prea învârtim aceeași placă și variații de nimic nou sub soare. Soața decide însă altfel. Iar săptămâna viitoare facem parastas și pomană. Mă regăsesc tot mai des pe marginea gropilor în care dispar personaje cândva nelipsite din proiecția mea pentru mersul înainte.
Și mă ceartă că tărăgănez inacceptabil de mult lărgirea familiei. Stai așa, nu trebuie să înțeleg întâi eu încotro ar merge și cel mic„înainte”? Pentru că nu mi se pare c-am ajuns decât într-o altă stație. Iar stațiile astea sunt tot mai mici și tot mai mohorâte. Cu cât înaintăm, promisiunea timpurie a unei destinații glorioase o înlocuim cu iluzii episodice de care încercăm să ținem tot mai mult.
Dintr-un colț de bibliotecă opus vârstelor optimiste, Cioran îmi zice că totul e sfârtecare. Îi resping exasperarea, ca de multe alte dăți, însă nu pot să-i neg că timpul ne duce spre aceeași groapă, mai anesteziat sau mai agonizant. Două cotoare de cărți mai încolo, Kierkegaard îmi confirmă ce am înțeles și eu din Biblie: că rătăcim într-un loc decăzut, vitreg, la care nu suntem în stare să renunțăm, din atare motiv urmează o nouă vizită Cerească să-i pună lacăt în locul nostru.
Așa că ne mai rămâne Kafka. Și sensul orfan, necontenit episodic, al stațiilor în care oprim, printre instantanee cu mutre aiurite. Dacă merită? Bineînțeles că merită, doar sunt deja în tren. Însă lărgirea familiei se clasează frumos și definitiv la dosar.
Luca Teican este autorul romanului „Defect x 2”, apărut la Editura Creator, în 2026. Presupune că s-ar fi înțeles de minune cu Cioran, Kafka și Ionesco.
Scrie un comentariu