– Deci avem o poveste de iubire cu diferență mare de vârstă și de statut, Herz și Santiago, apoi Iosif îndrăgostit până peste urechi de dirijabila care se joacă nu nervii lui, ițele unei răzbunări la Mildred, nostalgiile unui bătrân verde, adică eu. Și un demon frumușel.
– Ce zici tu acolo? l-a întrebat Iosif care abia se trezise din somn. Unde-i dirijabila?
– E ca și cum m-ai întreba unde se ascunde luna în timpul zilei. Nu știu.
Dirijabila a intrat pe ușă, alergase. Îi chema gâfâind pe cei doi de urgență în salonul de la parter, Mildred avea să comunice ceva important.
Se adunaseră aproape toți în salon, Herz se îmbrăcase într-un costum din satin mov. Mildred își dregea vocea din când în când încercând să atragă atenția internilor hotelului care șușoteau neîntrerupt.
– De azi înainte, a început ea, începem pregătirile pentru deschiderea celui mai mare hotel-parc de distracții din Europa. Pentru că orice marfă trebuie să se vândă avem nevoie de publicitate. O să ne împărțim pe departamente așa cum v-am anunțat pe fiecare în parte prin scrisorile livrate la ușă de Santiago. Acum invit departamentul de marketing să rămână cu mine și cu Herz.
Locatarii care nu făceau parte din departamentul de marketing au plecat tăcuți spre camerele lor. În încăpere au rămas Herz, Santiago, Mildred, Rafael, Iosif, Dirijabila, Vera și Adam.
– Agențiile de turism ne-au cerut niște anunțuri cu poze frumoase, cu text puțin și informații clare, aspect elegant. Produsul nostru e unul de lux. Oaspeților le-am rezervat două etaje, așa că locatarilor, adică angajaților Hotelului Groazei o să le dăm alte camere.
– Sper că noi rămânem în camera noastră, a zis dirijabila.
– A noastră!? E camera mea. Iosif i-a aruncat o privire răutăcioasă.
Rafael și-a mângâiat fața și s-a pus pe râs.
– Uiți că în camera aia stăm toți patru. Noi trei și tipul în negru.
– El e acolo doar uneori.
– De etajul vostru nu ne-am atins. Doar că sunt nevoită să vă rog să o primiți și pe Vera la voi în cameră. O să puteți discuta și problemele de serviciu. Eu numesc asta eficiență.
– Serios, Mildred!? s-a enerva dirijabila. Eu aș numi-o răzbunare.
– Altfel sunt nevoită s-o cazez la subsol.
– Gata! Vera vine la noi, a decis Rafael.
– Unde o să lucrăm? Unde e biroul nostru?
– În camere.
Mildred adusese un teanc de reviste cu imobile de lux, pentru inspirație.
– Herz a adus toată mobila lui moștenită din tată-n fiu, o să aranjăm camerele mai ceva ca la Ritz. Importante o să fie și spectacolele de magie, serile „de groază”, oamenii vor să fie surprinși, pentru asta o să vină la noi, să guste luxul și extravaganța, grozăviile care excită mintea, mostruozitățile. Breaking news o să fie peste tot. Va fi atât de real încât o să devină „adevărul” tuturor celor din hotel. Răutatea, sălbăticia, sluțenia, urâciunea, violența, hidoșenia, atentatul sunt atractive pentru cei mai mulți. O să existe niveluri de acces diferite, bazate pe o ierarhie.
– Propun să facem abonamente, a zis timid Vera.
– Eu vreau să-mi folosesc talentul de ventriloc!
Mildred s-a uitat strâmb la dirijabila.
– Tu faci parte din mai multe departamente. Stai liniștită că talentul tău de ventriloc nu o să fie irosit.
– La începutul sejurului luxul o să domine, relaxarea, apoi teroarea o să le ia locul.
– Să înțeleg că de aici o să scape cine poate? a ridicat din umeri Rafael. Sejur cu final neașteptat.
– Da! Uite prima idee de reclamă, a bătut Mildred încântată din palme.
– De ce ar veni cineva la o chestie ca asta? s-a mirat dirijabila.
– Vă aduc aminte că nu moare nimeni cu adevărat. Confuzia e marca zilelor noastre. Confuzia e mama seducției. Seducția e un motor al vieții. Noi îl vindem la un preț de lux.
Camera pe care o primise Iosif devenise neîncăpătoare. Rafael a hotărât ca fetele să doarmă în patul cu baldachin iar el cu Iosif pe paturile de campanie. Era o zi frumoasă cu soare și de afară se auzeau muzicienii care cântau pe stradă. Violonistul și violoncelistul pe care Iosif îi admira de multă vreme. Îi plăcea ceremonialul cu care se pregăteau să cânte. Poate că muzica era cea care îi insufla încredere în ziua ce urma. Câmpurile surâdeau în soare dar Iosif nu le mai putea vedea, doar muzica era cea care îi transporta triluri de păsări, briza răcoroasă, vibrația pădurilor, clipocitul frumosului Neckar. O să cânte ceva de Bach, se gândea Iosif, sper că lumea lui Bach și a lui Mozart nu o să dispară brusc, printr-o intervenție absurdă, prin noile obiceiuri superficiale. Ar fi oribil ca în câteva generații Platon, Shakespeare, Beethoven, Leonardo da Vinci, să nu mai facă parte din viața omenirii, să rămână doar o simplă „posibilitate”. Să se poată trăi și fără ei. Lui Iosif îi dăduseră lacrimile. În lumea aia nu vreau să trăiesc. Nici în a lui Herz cu lux fals, teroare și viitor în Caraibe.
– Nu te pune nimeni, s-a trezit Rafael vorbind.
– Ha? Citești gânduri? s-a mirat Iosif.
– E totul în mintea ta. Nu ai observat până acum că toată bătălia se dă în mintea noastră îngustă? În semnificațiile pe care doar noi le dăm.
– Există și chestii obiective.
– Lasă lucrurile să curgă, oricum o fac. Nu te opune. Altfel trăiești în povestea altuia.
Dirijabila ieșise din baie.
– Asta o să fie o problemă, s-a încruntat Iosif. O să existe sute de minute „obiective” pierdute în așteptarea celor două colocatare. De ce vă ia să vă aranjați atâta vreme? Că nu ieșiți nicăieri, nu vă vede nimeni.
Dirijabila și Vera îl priveau fix. Vera a plecat ochii-n podea.
– Nu a vrut să vă jignească, a zis Rafael împăciuitor. Baia e templul lui Iosif și a dorit să vă sugereze să nu-i luați și ultima plăcere.
– Nu e ultima! a sărit Iosif.
– Dacă te-aș lua cu mine în baie, a râs dirijabila, nu ți s-ar mai părea că stau mult, așa-i? Ba din contră ai fi mai relaxat.
– E o chestiune de perspectivă, a încuviințat Rafael. Unde sunt bagajele tale, Vera?
– Am o singură geantă, o s-o aducă Santiago.
(Fragment dintr-un roman în lucru)
Credit foto: Mihai Constantineanu
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Din perspectiva Penelopei
„Sânge!” de Fredric Brown
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Scrie un comentariu