Cartea săptămânii Nr. 210-211

„Eternă bucurie-i frumusețea”

Reach content for Google search „Margareta Sterian”, „poezie britanica”




Vă propunem, în acest număr dublu de vară al Literomaniei, la „Cartea săptămânii”,  antologia de poezie britanică „Eternă bucurie-i frumusețea”, antologie alcătuită de Margareta Sterian și apărută la Editura Dacia din Cluj-Napoca, în 1977 (reeditată în 2007, la Editura Alicat). Pictoriță, poetă, traducătoare – fațete ce revelează o personalitate culturală complexă –, Margareta Sterian (născută Weinberg), pe lângă faptul că a dat dovadă de un talent aparte atât în pictură, cât și în poezie,  a fost probabil prima antologatoare (de poezie) în adevăratul sens al cuvântului din literatura română. În 1934, a publicat, în colaborare cu poeta poloneză Dusza Czara, antologia „Poezia poloneză contemporană”, iar în 1947 – înaintea, iată, a lui A. E. Baconsky, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Caraion și Mircea Ivănescu – a publicat o „Antologie a poesiei americane moderne”. În 1973, „recidivează” cu „Aud cântând America”, antologie de poezie americană modernă.

„Eternă bucurie-i frumusețea” conține o selecție de poeme începând cu Evul Mediu și până la poeții Școlii de la Liverpool. Vă invităm să citiți câteva poeme din antologia din 1977, în traducerea Margaretei Sterian. Prezentările poeților aparțin, de asemenea, Margaretei Sterian. (Literomania)

 

 

JOHN KEATS
(1795-1821)

 

Stins din viață la numai 25 de ani, J. K. lasă în urmă-i o bogată operă poetică de o deosebită expresivitate, de un romantism vibrant şi pasionat. Poeme, Endymion, Lauria, Isabella și alte poeme, ca și lucrările neterminate Hyperion și Căderea lui Hyperion recomandă unul din cei mai sensibili şi novatori poeți ai Angliei, în care prerafaeliții au văzut un înaintaș de marcă.

 

ETERNĂ BUCURIE-I FRUMUSEȚEA
– Fragment din poemul Endymion

 

Eternă bucurie-i frumusețea:
Ea creşte tot mereu – şi niciodată nu va trece
În nimicnicie; ci ne va dărui întotdeauna
Un colț pentru odihnă și somn
Cu vise line, cu sănătate, cu liniştită răsuflare.
De-aceea, în fiecare dimineață împletim
Ghirlănzile-n înflorite care ne leagă de pămînt,
În ciuda deznădejdii, a setei inumane ce ne arde
A firilor nobile, a zilelor posomorîte
A drumurilor strîmte, -ntunecate
Pe care trebuie să le străbatem; da, în ciuda a toate,
O formă oarecare-a frumuseții îndepărtează giulgiul
De pe-ntristatul nostru cuget. E soarele, e luna
Copacii tineri sau bătrîni ce dau un clin de umbră
Umilelor oițe; ori e narcisa,
Cu lumea de verdeață-n care creşte: şi limpezi rîulețe
Ce singure scut de răcoare-şi țes
Pe vreme de căldură; cum este feriga în mijloc de pădure
Împodobită cu pulberea florii de muşchi
Şi tot aşa e măreția bolților pe care
Pentru mari figuri apuse le-am închipuit
Poveştile frumoase ce ni s-au spus sau le-am citit:
Un nesecat izvor de încîntare
Din pragul cerului spre noi coboară.

 

JAMES STEPHENS
(1882-1950)

 

Poet şi povestitor irlandez, cunoscut dincolo de granițele Angliei mai cu seamă datorită prozei fanteziste Ciobul de aur. Poezia de mai jos, selectată în majoritatea antologiilor de lirică britanică, este reprezentativă pentru timbrul personal al creației sale.

 

Vîntul

 

Vîntul s-a ridicat, a chiotit,
A fluierat în degete şi

Funzele uscate din jur
Cu mîna lui le-a biciuit

Și-a spus că va ucide, va ucide, va ucide
Și-aşa va fi! Aşa va fi! Aşa va fi!

 

FREDERICK WILLIAM HARVEY
(1888-1957)

 

Poet și avocat englez, participant și el ca voluntar în Primul Război Mondial. Volumele care i-au adus consacrarea sînt „Un tînăr din Gloucestershire acasă și în străinătate” (1916), „Prietenii din Gloucestershire” (1917), „Adio” (1921), dar mai ales volumul „Rațele” (1919) – expresie a unei calde ataşări pentru tot ceea ce înseamnă micile bucurii bucolice și domestice.

 

Rațele

 

Cînd oamenii mă amărăsc, privind la rațe mă liniştesc;
comice, somnoroase fapturi încolăcite lîngă apă
cu capu-ntors spre albele lor aripi sau fel de fel de viermişori cătînd –
bizare feluri de mîncare.
Cu coada semeț înălțată, silueta, ca a marinarilor, legănată,
în mîlul țărmului îşi fac de lucru. Stîngul! Dreptul!
Fiece pasăre, albă galeră, după voie-ncrețeşte liniştita față a apei.
Noaptea te-nchizi în casă, dar rațe şi rățoi,
printre palide stele şi nuferi de mare,
pe raze de lună sau panglici de umbră, se cuibăresc.
După ce Domnul stelele-a fãcut şi ale norilor vîrtejuri luminoase,
cugetul ostenit și l-a-ndreptat spre lucruri mai mici, dar tot atît
de-ncîntătoare
gingaşe flori să modeleze a ales, de pildă margarete,
și apoi, la zidirea lucrurilor comice-a purces –
pentru clipele-n care lipsa de umor, asprimea, ursuzenia
pe om atît de strîns l-ar cuprinde,
încît de Creator cu totul ar uita şi nici pe sine nu s-ar suporta.
Făpturi voioase, minunate sînt fluturii sau pisicile, de pildă;
toate glumele sale au haz, chiar și cele serioase,
dar cît priveşte rațele, cred că Dumnezeu s-a distrat şi el un pic,
văzînd luminoşii lor ochişori sclipind, în clipa cînd le-a zidit –
și poate că și astăzi mai rîde, vorba ce le iese din cioc cînd aude.

 

GAVIN EWART

 

Tînăr poet contemporan englez, ale cărui versuri frapează prin lapidaritatea şi firescul limbajului. Reproducem scurta poemă de mai jos, apărută în revista „Adam”, ca reprezentativă pentru lirica sa.

 

SFIDARE

 

Priveşte-mă pe toate fețele; am nădragi roşii,
fac versuri deşirate. mă tîrăsc

nu-i greu să fotografiezi poeți
mai greu e să-i prinzi treji, să stea cuminți

am douăzeci de ani; o cheamă Fluffy:
caraghiozlîcuri, rîsete și nebunii

arta-i un joc necontrolat de nimeni
Beethoven la cămaşe purta opt.

Priveşte-mă să te privesc: ce-ascund în mînă? lată:
e mai adînc misterul cînd vorbele se-mbată.

 

ADRIAN HENRI

LIVERPOOL 8

 

Liverpool 8… Un cartier de frumoase zidiri cu terase în stil Georgian, case dărăpănate care dispar… Coloane dorice sprijină transepte cojite cu geamuri murdare de formă romanică, ascunzînd îndărătul lor familii fericite de jamaicani, irlandezi șomeri, poeți, țicniți, hoți, pictori, studenți, amanți…

Străzile poartă nume de oameni de stat din trecutul Victorian ca Huskisson, primul martir al erei comunicațiilor, al cărui monument se află în cimitirul prăvălit sub catedrală… Catedrala, care domină viața noastră, trandafirie în zori,
cenuşie în asfințit… Catedrala care se înalță deasupra caselor în care trăiesc prietenii mei…

Ziduri de cărămidă roș-purpurie, pavaje cu lespezi plesnite unde copiii joacă șotron cu numere care se-adună singure în ceața dimineții următoare… Străzi unde te recreezi după ora ceaiului… Uși dosnice și ziduri cu iscălituri, cu inimi
sau cu sărutări scrijelate, pictate…

Țărani care se veselesc după asaltul din strada Canning. Muzicanți ambulanți cîntînd simfonia a opta de Mahler în case deocheate… Cai albi străpungînd vitrinele cu detergenți ale supermagazinelor… Fetițe jucînd pe-nserat cu Mick Jagger cursa sărutului…

O nouă catedrală la capătul străzii Speranței, surplus al fostului guvern din Cape Kennedy, gata să explodeze, antrenînd un milion de catolici către un cer fară sud-africani… Vîntul de la Pierhead suflînd spre interior, aducînd cu sine mirosul berăriilor şi-al uleiului de maşini de pe bacuri…

 

 

 

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.