„Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta. Ora șase și jumătate dimineața, 3 mai 1977.” Astfel începe romanul de debut al lui Celeste Ng, „Tot ce nu ți-am spus” („Everything I Never Told You”, 2014). Iar de aici, tânăra autoare construiește o poveste emoționantă în care, privind retrospectiv, descrie viața Lydiei Lee, în vârstă de șaisprezece ani, și a familiei acesteia, evidențiind modul în care clișeele de gândire sau de comportament, excluderea socială, relațiile dintre rase diferite pot influența existența cotidiană a oamenilor obișnuiți din America anilor 1960-’70. Lydia este, desigur, o adolescentă americană, însă tatăl său, James, deși cetățean american la rândul său, născut în Statele Unite, este de origine chineză, ambii săi părinți venind din Asia în marea țară a tuturor posibilităților, în căutarea unei vieți mai bune și dorind, mai ales, ca fiul lor să trăiască Visul American și să se realizeze pe de-a-ntregul.
Numai că viața poate da, adesea, toate planurile peste cap. Iar James Lee, absolvent strălucit de științe umaniste, unul dintre primii asiatici care au ținut cursuri despre istoria SUA la Harvard și visând să aibă un viitor strălucit și să depășească statutul social modest al familiei sale (tatăl lui fusese portar, iar părinții săi nu se descurcaseră niciodată bine cu limba engleză), se îndrăgostește, apoi se căsătorește cu Marilyn, o tânără pasionată de științele exacte și dorindu-și, la rândul ei, o carieră în medicină. În scurt timp, vor avea trei copii, cariera lui Marilyn e inițial amânată, apoi abandonată, iar James visează să-și realizeze toate înaltele aspirații prin intermediul copiilor, mai ales prin Nath, fiul căruia niciodată nu-i cere părerea cu privire la viitorul pe care i-l trasează cu o pasiune obsesivă. Lydia, copilul mijlociu și fiica preferată a familiei, vede toate astea și își creează, pentru a se apăra de cei care ar fi trebuit să-i fie cei mai apropiați oameni, un soi de existență fictivă, vorbind adesea la telefon cu prieteni imaginari, afișând în familie o siguranță și o încredere care-i lipseau complet la școală sau în viața reală. Moartea Lydiei, privită din această perspectivă, nici nu mai e o atât de mare surpriză – însă rămâne o enigmă greu de deslușit pentru părinții incapabili să vadă dincolo de aparențe.
Celeste Ng construiește o narațiune ce pendulează permanent între prezent și trecut, relatând – cu o excelentă tehnică a suspansului – momente importante din viața unei familii chino-americane, a unor americani obișnuiți, așa cum se simt ei, sau a unor asiatici, așa cum îi văd toți ceilalți. În plus, alegând să înceapă romanul tocmai cu evidențierea morții Lydiei, autoarea se raportează, în mod evident, la câteva modele literare strălucite, poate în primul rând la „Cronica unei morți anunțate”, a lui Gabriel García Márquez, unde decesul lui Santiago Nasar era prezentat încă din primele rânduri ale cărții. Ca și la García Márquez, în „Tot ce nu ți-am spus” devine evident că moartea Lydiei ar fi putut fi cu ușurință evitată dacă cei din jur ar fi fost mai atenți la semnalele pe care fata le transmitea, la uriașa ei nevoie de comunicare și de afecțiune și mai cu seamă la singurătatea ei. Numai că nimeni nu o vede cu adevărat pe Lydia și nici nu o ascultă, iar inevitabilul se produce. De aceea, Celeste Ng începe cartea, simbolic, cu sfârșitul acestui personaj feminin, pentru a recompune, apoi, din fragmente, întregul ei trecut, dar și tot trecutul unei familii profund nefericite.
James, tatăl, e nefericit pentru că ceilalți îl privesc doar ca pe un chinez, o apariție exotică în orășelul Middlewood din Ohio unde se va stabili împreună cu ai săi (și unde sunt singura familie asiatică din oraș), simțind că s-a ratat ca intelectual, iar ca părinte nu face nimic altceva decât să își oblige copiii să-i trăiască și să-i împlinească propriile aspirații. Marilyn, mama, e nefericită pentru că ceilalți o privesc doar ca pe o femeie frumoasă și blondă, al cărei ideal suprem at trebui să fie viața de familie, însă ea năzuiește și spre altceva, simțindu-se la fel de… altfel, la fel de diferită ca și soțul ei, chiar dacă nu prin înfățișare, ci prin modul în care se raportează la lumea din jur și la existență în general. Iar dacă James, silit să se mulțumească să țină cursuri de istorie la Middlewood College, vrea ca Nath să fie tot ceea ce el nu a reușit (Harvard e singura opțiune pentru studiile universitare ale fiului, deși băiatul ar prefera altceva), Marilyn o visează pe Lydia absolventă de Medicină și, poate, om de știință, impunându-i să rezolve complicate probleme de matematică și de fizică, deși fata nu are înclinații spre așa ceva. James, la rândul său, o vrea pe Lydia voioasă și integrată în societate, înconjurată de prietene și sigură pe sine, astfel că și el ajunge să o forțeze să facă lucruri care nu-i sunt pe plac fetei, să mearga la petreceri sau să le invite acasă pe colege, să arate că e fericită, să fie asemenea imaginilor zâmbitoare ale fetelor din reclamele de la televizor… Însă, cum nici unul dintre copiii mai mari nu ia poziție, nu se revoltă, nu vorbește, pare că opțiunile părinților sunt cele mai bune. Iar mezina, Hannah, ajunge să se refugieze în tăcere și să devină, practic, nevăzută, tocmai pentru a nu contraria pe nimeni din jur… În paranteză fie spus, Celeste Ng (născută în Statele Unite, în 1980) este ea însăși absolventă de Harvard. În plus, și-a petrecut copilăria și adolescența într-un oraș din Ohio, într-o familie de intelectuali, ambii părinți fiind chinezi, iar tatăl său lucrând ca profesor. Astfel încât nu e de mirare că, deși aflată la debut, ea reușește să redea cu mare precizie o serie de detalii și, deopotrivă, cu o profundă înțelegere a fenomenelor sau realităților pe care are temeritatea să le abordeze, fiind și foarte pricepută la descrierea spațiilor interioare și a acelor modalități aparte în care frații ajung să știe unii despre alții secrete niciodată bănuite de părinți. De pildă, Nath e singurul la curent cu faptul că Lydia nu are prieteni și că, de fapt, ea nu face altceva decât să vorbească singură la telefon.
Drama familiei Lee este în primul rând aceea că James și Marilyn își iubesc atât de mult copiii, încât nu mai țin seama și de dorințele, visurile și speranțele acestora, ajungând să-i sufoce la figurat. Dar și să grăbească drumul Lydiei spre moartea fizică. Iar tragedia e cu atât mai mare, cu cât aparențele fericirii sunt păstrate cu o încăpățânare incredibilă, părinții nereușind niciodată să(-și) pună întrebările corecte, cele care i-ar fi ajutat să-și înțeleagă măcar un pic mai bine copiii. Lydia are, doar ea, înaintea morții, această extraordinară capacitate de înțelegere, întrebându-se de ce a mers atât de prost o viață care ar fi putut merge atât de bine, de ce au încercat cu toții să-și poarte mereu măștile, de ce au tăcut, de ce s-au prefăcut, de ce… Existența acestei familii mixte devine, în acest fel, nu doar expresie a tensiunilor interetnice din America de acum aproape o jumătate de veac, ci veritabilă psihodramă, pe fundalul tensiunilor sociale mocnite și al unei acceptări doar formale venite din partea celorlalți. Ce înseamnă a fi altfel? A fi diferit de cei din jur, sau doar a fi perceput de ei ca atare? Sunt întrebări la care nu doar James, Marilyn și Lydia trebuie să răspundă, ci și Jack, nonconformistul prieten secret al Lydiei (atras în realitate de Nath, nu de ea…) Cumva, începutul cărții pare a duce cu gândul la un text polițist, la un soi de thriller cu note psihologice, însă lectura atentă a acestei atât de reușite cărți de debut demonstrează din partea tinerei autoare mult mai mult decât pasiunea pentru tehnicile suspansului ori pentru proza detectivistă. Căci „Tot ce nu ți-am spus” e o carte despre singurătate și tăcere, despre respingerea venită din partea celorlalți, dar și despre incapacitatea/inabilitatea celor ce se simt atât de izolați de a reacționa adecvat la toate aceste provocări.
Aducând în prim-planul romanului său o familie mixtă, Celeste Ng nu face din „Tot ce nu ți-am spus” vreun manifest de luptă împotriva rasismului sau discriminării, câtă vreme miza principală a textului (și marea sa reușită!) este aceea de a evalua cu o extraordinară forță expresivă și capacitate de înțelegere suferințele sufletești ale personajelor care nu au de-a face atât cu relațiile dintre etnii sau rase, ci cu acelea dintre oameni pur și simplu – începând cu raporturile între părinți și copii, atât de dificile uneori. Marilyn, de pildă, e înstrăinată complet de mama sa din Virginia, profesoară de gospodărie și menaj, care visează pentru fiica ei o existență pur domestică și e șocată că aceasta nu apreciază îndeajuns fericirea casnică, nutrind și alte aspirații. James nu mai reușește să se simtă apropiat de părinții săi care păstrează tradițiile chinezești, de care el vrea să se îndepărteze. Cu alte accente și în alt context, situația se va repeta în cazul relațiilor extrem de complicate pe care cei doi le au cu propriii copii, ei nerealizând decât atunci când e prea târziu că nu au făcut altceva decât să repete greșelile părinților. Ca întotdeauna, răspunsurile la marile probleme se află ascunse adânc, dedesubtul tuturor aparențelor și măștilor care, atunci când sunt scrutate fără vreo dorință de autoiluzionare, cad mai repede decât ne-am aștepta. În familia Lee, marile visuri și idealuri au făcut pe nesimțite loc dezamăgirii, nesiguranței, îndoielii, trădării, părinții nemaireușind să se înțeleagă și cu atât mai puțin să-și înțeleagă ori să-și ajute copiii. Astfel încât ajung să se rănească unii pe alții, chiar și fără să vrea – mai ales atunci când, de fapt, tot ce-și doresc e să se îmbrățișeze… Pornind de la o aparent simplă investigație menită să elucideze circumstanțele morții Lydiei, adolescenta anxioasă și delicată, romanul acesta devine o meditație extraordinară asupra puterii și slăbiciunilor unei familii mixte, asupra ambiției, succesului și, de asemeanea, asupra eșecului și ratării. Din multe puncte de vedere, „Tot ce nu ți-am spus” e legat, direct sau indirect, de experiența de viață a autoarei înseși, care mărturisea că propria sa căsnicie (mixtă) a ajutat-o să înțeleagă modul în care membrii unui cuplu (dar uneori și societatea) se raportează doar la diferențele rasiale sau culturale, precum și pericolele care se ascund mereu în spatele unor adevăruri (vizând mai ales identitatea și relația cu celălalt) spuse doar pe jumătate. „M-am simțit întotdeauna stând, cumva, la granița dintre două culturi”, spunea Celeste Ng într-un interviu, „câtă vreme nu mă simt întru totul acasă nici în acea consacrată Americă a suburbiilor, dar nici în vreun China Town…” Iar frumusețea romanului său de debut nu e de găsit în vreun exotism ori culoare locală de secol XX și cu atât mai puțin în accentele militante. „Tot ce nu ți-am spus” trăiește prin atmosfera inconfundabilă și expresivă, prin capacitatea scriitoarei de a-și portretiza personajele, nu o dată, în doar câteva tușe, prin înțelegerea perfectă a ce înseamnă să te fii și să te simți altfel într-o lume prea puțin dispusă să accepte diferențele.
Celeste Ng, „Tot ce nu ți-am spus”, traducere și note de Adriana Bădescu, București, Editura Litera, 2023
Adriana Babeți: „Banatul e o Europă Centrală ideală, în mic, ca un Eldorado între frontiere, iar Timişoara e centrul acestei regiuni aflate mereu la margine de imperii”
Interviu cu scriitoarea Adriana Babeți (Timișoara, 2023)
Povestea seducătoare a amazoanelor, după Adriana Babeți
Mircea Mihăieș: „Cred că am dobândit multe dintre însușirile bănățeanului: un anumit spirit de toleranță, o deschidere față de experiment, un fel de curiozitate cumpătată, pragmatică” (I)
Interviu cu scriitorul Mircea Mihăieș (Timișoara, 2023)
Despre detectivi, literatură şi metafizică
Robert Șerban: „Cred că aparții unui loc prin plusul de valoare pe care i-l adaugi”
Interviu cu scriitorul Robert Șerban (Timișoara, 2023)
Borco Ilin: „M-am născut și am trăit în acest mediu avantajos al multiculturalității”
Interviu cu scriitorul Borco Ilin (Timișoara, 2023)
Interviu cu Oana Doboși & Raluca Selejan (cofondatoare ale Librăriei „La Două Bufnițe”)
„Jurnalul unei vieți moarte de-a gata” (fragment) de Cristian Popescu
The Masks of Success and the Facets of Love
„Eu cânt și muntele dansează” de Irene Solà (fragment)
Cea mai frumoasă femeie și cel mai rebel scriitor
„Cântec pentru cotoiul Alvaro” de Elsa Morante
Scrie un comentariu