Din Ţinutul Năzdrăvanilor Nr. 188

Dar tigrul

Astăzi Minu pleacă fără mine la schi. Mama mi-a zis că vine în ziua care urmează după mâine. Puteam și eu să merg cu el, dar pârtia e lungă și eu cad de multe ori. Minu zboară pe lângă mine ca un vultur și eu plâng pentru că nu mă pot ține după el. Adevărul e că vreau să stau doar eu cu mama. Dar fratele meu, Minu, trebuie să nu afle asta.

La început, e distractiv să fim noi doi, mama și cu mine. Mama îmi face senvișurile preferate și mă lasă la televizor la desenele cu căței. Nu mă pune să fac ordine. Și, mai ales, nu îmi taie unghiile, chiar dacă au crescut, pentru că nu îmi place deloc această activitate. O conving greu, dar reușesc să mai amân și spălatul pe cap. Șamponul ăla care îmi intră în ochi nu ustură, dar tot mă enervează. Până vine Minu, mama îmi face toate poftele. E secretul nostru.

Trecem la joacă. Figurinele de lego star wars sunt aliniate pentru luptă. Încăierarea începe și cele două tabere își măsoară forțele. Eu îi ajut cât pot pe luptători, dar mama nu se pricepe deloc. Mereu îi încurcă pe bătăuși cu figurine din alte colecții lego, chiar dacă i-am zis cât de important e să fim doar cu star wars la luptă. Nu îmi place că nu e atentă la aceste lucruri. Zice că o plictisesc soldații mei și că îi e dor să îmbrace păpuși. Așa sunt fetele, o iert.

Îmi e dor de Minu. Oare încă e pe pârtie acum? Afară e aproape întuneric, iarna ziua e mică. Minu o să vină ieri? o întreb eu pe mama. Iar încurci zilele, îmi spune mama. Ieri e ce a trecut, azi e ce e acum, iar mâine e după azi, adică dormim și apoi ne trezim și e mâine. Astea mi se par cele mai grele cuvinte. Nu reușesc să le țin minte. Și în plus, nici nu sunt prea folositoare. Azi e azi, apoi trece și vine un alt azi și după el altul și tot așa. Așa că la ce folosesc și ieri și mâine, mi-e greu să pricep.

Seara e mai blândă. Mă lipesc de mama și adorm imediat. În somn, nu mai există cuvintele alea grele despre timp.

Lansarea romanului „Femeia de marțipan”

Mă scol și e dimineață. Verific când vine Minu. Mama îmi zice că după ziua de azi, dar nu mai am răbdare. O rog să citim ceva, ca să uit că îmi e dor de fratele meu.

Astăzi aleg povestea Tigrul care a venit la ceai scrisă de doamna care se ocupă de cărți despre pisici. O cheamă Judith Kerr și toată viața ei a avut mâțe care au inspirat-o. Dar mama mi-a zis că prima carte pe care a făcut-o doamna asta a fost despre un tigru.

Începem să citim. E vorba despre o fetiță și mama ei care aud o bătaie la ușă. La început, ele cred că e lăptarul, apoi poștașul, apoi tăticul fetiței. Dar când deschid ușa, în casă întră un tigru. Tigrul e înfometat și le cere senvișurile de pe masă. Le mănâncă pe toate, dar încă îi e foame, așa că trece și la prăjituri. Pe toate le mănâncă, apoi deschide frigiderul și îl golește pe tot. Și tigrului îi mai e sete. Bea tot ceaiul făcut de mama fetiței, tot sucul de portocale și tot nu e suficient. Se duce la baie și deschide robinetul și bea toată apa de acolo. Acum tigrul e fericit și pleacă. Îmi place povestea. O mai citim de două ori.

Mama vrea să ieșim afară la plimbare. Mă îngrozesc. Cred că ea o să vrea din nou un tur din ăla de cartier, în care mergem pe strada cea mai lungă, apoi urcăm scărița colorată și traversăm parcul. Și vorbim în timpul ăsta despre case, și oamenii din ele și când o să vină primăvara și o să înflorească magnoliile. Iar eu cât vorbește mama nu o să mă pot gândi decât la star wars și la lupte. Probabil și la Minu, care o să se întoarcă la mine după azi, adică în azi-ul de mâine. Sau ceva de genul ăsta. Dar îmi vine o idee. Mă doare rău piciorul, îi zic mamei. Care dintre ele? mă întreabă ea. Ăsta, îi zic, și îi arăt la întâmplare un picior. Atunci mai stăm un pic în casă. Eu șchiopătez un pic, că așa trebuie în cazurile astea. Apoi mă iau cu joaca și uit. Mama mă întreabă din nou care picior mă doare și eu pun mâna pe el. Dar ea îmi zice că prima oară i l-am arătat pe stângul și acum pun mâna pe dreptul. M-am încurcat în picioare, îi spun. Mama se tot uită la mine, așa că îmi las piciorul drept, ba nu, ăla stâng, să atârne un pic moale. Acum chiar că începe să mă doară. Mama începe să mă îmbrace în hainele de afară și intru la idei. De ce ieșim dacă am dureri? Pentru că mișcarea te vindecă de tot, îmi închide ea gura și acum trebuie să ascult tot ce povestește ea despre cartier, în timp ce mă ține cam tare de mână.

A fost frumos la plimbare. Până la urmă am vorbit despre urși polari și despre mâncărurile mele preferate și am uitat de star wars. Până să îmi dau seama, am ajuns din nou acasă. Mă simt bine. Am iar chef de citit. Luăm tot cartea cu tigrul. După ce tigrul a plecat din vizită, tatăl fetiței vine acasă și nu găsește nimic de mâncare și de băut. Așa că merg cu toții în oraș. Fetița se gândește mult la tigru și la următoarea lui vizită. Merge la magazin și face provizii. Cumpără chiar și mâncare de tigri.

O întreb pe mama dacă îi place povestea. Îmi zice că da. De ce îți place, pentru că vine tigrul în vizită? insist eu. Da, și de asta, îmi explică mama, dar mai ales pentru că fetița s-a bucurat atât de mult de vizita tigrului încât se gândește deja cu bucurie la următoarea întâlnire cu el. Se pregătește, ia de mâncare. De cele mai multe ori în viață, așteptarea unui moment e la fel de plăcută ca momentul însuși. Asta facem, de fapt, ne pregătim mereu pentru ceva.

Nu prea înțeleg ce zice mama. Pentru mine e important că tigrul a venit și că o să mai vină. Dar cred că și ea tot asta crede, de fapt.

Mă bucur pentru că azi e deja azi-ul când vine fratele meu, Minu. Câte ore mai sunt oare? Îi întind mâna mamei, să îmi arate pe degete. Uite, cât astea trei, îmi arată ea. Mai e puțin, asta înseamnă. Nu mai am de așteptat toată mâna. Încerc să fac degetele să treacă mai repede. Un deget îl dau pe senvișurile cu cașcaval. Un deget pe un joc cu puzzle. Și ultimul deget pe cartea cu tigrul, o mai citim o dată.

În sfârșit, se aude bătaia în ușă. Zbor de pe canapea, poate chiar mai repede decât zboară Minu pe pârtia de schi. Fug pe scări și ajung chiar când Minu intră în casă. E roșu la față și miroase a munte. El mă ia în brațe și îmi zice că sunt un grăsan care miroase a vanilie. Sunt din nou fericit și rotund.

Diseară o să îi zic lui Minu ce poveste frumoasă am citit eu cu mama și de data asta o să o audă și el. O să îi placă pentru că e cu un tigru care vine în vizită la fetiță și îi mănâncă toată mâncarea și îi bea toată apa. Oricum, cred că trebuie să îi zic mamei că mai lipsește ceva în carte. Cred că nu sunt toate paginile. Am citit cu ea povestea de mai multe ori până acum, am ajuns chiar la ultima pagină, am verificat și coperta. Fetița s-a dus în oraș și a cumpărat mâncare pentru următoarea vizită a tigrului. S-a pregătit și a așteptat să sune din nou la ușă.

Dar tigrul nu a mai venit niciodată la ceai.

Sumar Literomania nr. 188

Susține Literomania

Despre autor

Andreea Micu

Andreea Micu

S-a născut în 1985, în București, petrecându-și copilăria alături de bunici, la Târgu-Jiu. Poveștile au fost mereu în căutarea Andreei. La început, erau poveștile spuse de străbunica Bibica și bunica Mica, pe care, odată auzite, le voia repetate întocmai, fără nici cea mai mică abatere de la firul original. Apoi au urmat poveștile ce așteptau să fie scrise, cu entuziasmul copilariei, în caietul de compuneri din clasele V-VIII sau cele care se scriau doar în gând, cu timiditate. Mai târziu, când a devenit mamă, și-au făcut loc poveștile inventate seară de seară pentru băieții săi. Andreea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne). În prezent profesează ca avocat, continuând totodată și o frumoasă tradiție de familie în domeniul vinurilor.vChiar dacă nu bea cafea dimineața, Andreea își găsește energia zilnică în cărțile pe care le citește. Dragostea pentru literatură și bucuria pură din ochii copiilor atunci când descoperă magia cărților au convins-o pe Andreea să reînceapă să scrie povești. Până acum, Andreea a publicat trei cărți din seria „Lunus Plinus și Andrei”: „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”, „Lunus Plinus și Miracolul Crăciunului”, „Lunus Plinus și Andrei, pe Pământ nu faci ce vrei”.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: