Moartea Papei Francisc a făcut să circule mult numele său de dinainte de onomastica de la Vatican: Jorge Mario Bergoglio. De foarte puține ori se întâmplă ca personalitatea cuiva să fie la fel de mare ca rolul său public. Suntem obișnuiți, mai cu seamă în ceea ce îi privește pe liderii politici, dar chiar și pentru cei religioși, ca funcția să primeze, să acopere cu platoșa ei rigidă scăderile indivizilor care se achită mai bine sau mai prost de atribuțiile ce le revin pentru o perioadă anumită. În ultimul timp, cei aflați în roluri de conducere în diferite părți ale lumii sunt oameni din ce în ce mai mărunți, lipsiți de etică și de viziune, agresivi și imprevizibili. Uităm că „rol” are o primă semnificație legată de teatru și artele spectacolului în general, referindu-se la cel care își asumă o partitură, o mască etc. „Persona” face de multe ori un joc fals, manipulator sau neconvingător, chiar periculos și criminal, tocmai fiindcă „persoana” pe care o acoperă este de acest fel. Prea rar personalitatea și rolul rămân la fel de credibile, așa cum a reușit, în smerenia sa, Papa Francisc. Cerea uneori oamenilor să se roage pentru el, dar nu pentru bătrânul bolnav Jorge Mario Bergoglio, cum tindeau să creadă aceștia la început, ci pentru Papa Francisc, astfel încât să poată realiza ce avea de înfăptuit pentru semenii săi. Măsura faptelor sale, umanitatea profundă și anvergura spirituală s-au văzut până la final: pentru ultimul drum, Papa Francisc a preferat pantofii cei vechi ai lui Jorge Mario Bergoglio.
Scrie un comentariu