Atelier Nr. 139

Dincolo de râu (proze scurte)

Dincolo de râu

Am plecat la vânătoare mai toți bărbații din Adamville. Ne-a venit așa, dintr-odată, să plecăm la vânătoare. Ei, nici chiar așa, Bobolina ne-a prostit în fel și chip, ne-a zis că o să venim acasă cu un trofeu baban de tot, citise ea în stele.

Arme? Oho. Un tanc ne mai trebuia! Cercius Elammo ne-a zis că o să dăm peste pterodactili, brontozauri și sfeclozauri. Sfeclozauri? Cine a auzit de așa ceva? Păi n-am căutat eu pe Google, domnule? Și i-am găsit? Nu i-am găsit. Minciunică, rușinică, zău așa, ne-am mai tras sufletul dincolo de râu.

Unde să fie sfeclozaurii?

Asturias Honorius, estudiantul picat de la Paris în urmă cu două zile, se holbă la mine, să mă bage-n sperieți. Și zise, domnule, ce-i cu urechile astea de elefant? Ce tembel, zău așa, el avea un bot de crocodil. Și Murmulis Gastrobidis își schimbase înfățișarea, era așa, ca un liliac, ce mai caraghios era, pe cuvânt.

Asta e. Floarea masculină din Adamville o băgase pe mânecă. Erau niște bulversări magnetice, ceva, greu de închipuit. Mai mare râsu’. Bobolina nu ne iertase șotiile făcute de-a lungul timpului, ah, Bobolina, femeia fatală din Adamville, cum mai râdeam noi de ea pe vremuri când se farda ca o pompadură și când se lua la ceartă cu vardiștii, cu pompierii și cu vajnicii matrozi de pe crucișătorul ruginit al patriei!

Făcuse ea niște vrăji!

În cele din urmă, s-au luat după noi niște vânători adevărați veniți din Boston, din Ontario și de prin Sidney. Erau veseli, cântau cântecele porcoase și mureau de plăcere la gândul că vor plumbui niște sfeclozauri pe cinste.

Cum nu prea aveam chef să-mi văd poponeața făcută sită cu alice, am accesat la repezeală pagina de Facebook pe care tocmai o construise vrăjitoarea Esmeralda din Catalonia, draga de ea.

Păi, ia să vedem, ce zice ea?

Ea zice că un sfeclozaur aflat la strâmtoare trebuie musai să se învârtă în jurul axei lui de șapte ori și să strige sus și tare Alzbrdacsazanda Brusbandracostabuna!

– Și, până la urmă? vru să știe Bobolina, zâmbind șireată și lipindu-mi bine pe frunte un plasture rozaliu, chiar acu’ când încerc să vă deslușesc toată tărășenia asta.

 

Contact 

I-am făcut semn cu mâna, iar el a strigat nu ştiu ce şi s-a hlizit la mine. Pentru un el, care făcuse înconjurul lumii, numele de Belbo era de-a dreptul caraghios.

Dar nu se sfia. Nu-l deranja. Era un tip discret.

Nu mi-a pus întrebări atunci când l-am întrebat de mătuşa lui din Moscova. Nici nu s-a mirat că Natalia Blomuzova figura în fişierele celor de la NASA. Mi-a spus însă că nu crede că mătuşa lui ar fi putut stabili cu ani în urmă un contact cu extratereştrii. N-o auzise vorbind de aşa ceva. În schimb, îi povestise câte ceva despre Raol Panowski, iubitul din tinereţe al străbunicii lui. Panowsky fusese crescut de nişte circari din Cracovia şi făcuse deliciul târgoveţilor şi fierarilor datorită celui de-al treilea ochi al său.

Belbo era convins că fusese vorba de un accident genetic. NASA păstra însă arhiva şi unele relatări ale unor pescari şi piloţi militari, potrivit cărora Republica Pano nu era altceva decât o bază extraterestră.

Unele cercetări pe care le-am făcut la Cracovia s-au soldat cu un insucces lamentabil.

Aşa că iată-mă într-o după-amiază fierbinte zgâindu-mă la Belbo şi înjurând în gura mare. L-am sunat pe un reporter de la GLOBE. Am stat de vorbă cam o jumătate de oră.

El a fost de părere că toată povestea era cusută cu aţă albă şi că nu putea fi decât o acţiune de intoxicare pusă la cale de ruşi. Am fost nevoit să întrerup convorbirea pentru că cineva a sunat insistent la uşă. M-am dus să deschid fără prea mult chef convins că Belbo urcase până sus să jucăm nişte table.

Miss Univers ar fi pălit alături de femeia care mi-a trecut pragul zâmbindu-mi enigmatic. Berta Schwartz s-a aşezat plină de dezinvoltură într-un fotoliu şi, aprinzându-şi o ţigară, mi-a spus cu o voce cristalină că are să-mi comunice nişte lucruri teribile. Avea buzele senzuale, iar zulufii ei aurii abia-i puteau ascunde cel de-al treilea ochi.

 

Ceaţa din 14 noiembrie

Oamenii mării au venit să ne salveze. Barulles le-a râs în nas, şeful portului a negociat cu noii veniţi, Eleonora, hangiţa, s-a dat şi ea în stambă, avea nişte arginţi, comandorul Hukk a vrut să ştie de ce am fi în pericol, bătea un vânt fierbinte, au luat foc registrele companiei de petrol, s-au aprins nişte platani de pa Strada Mare, Fatma a născut un dragon, preotul Ignaţio s-a pierdut prin catacombe şi dus a fost, oamenii mării ne-au rugat stăruitor să ne urcăm în corabia lor, Zanibar s-a urcat primul, m-am dus şi eu pe-acolo să văd ce şi cum, corabia era maiestuoasă, plină ochi cu grâne şi cu butoaie cu vin de Madeira şi cu fete zăpăcite aduse tocmai din Spania, Eleonora m-a tras de mânecă, o să vină o ceaţă mortală, mi-a şoptit, o să înghită portul şi oamenii şi bărcile şi balenele, vino cu noi, comandorul Hukk a vrut să aducă la bord maşina de zburat pe care tocmai o inventase, s-a dus corabia şi cu ea întregul orăşel, eu m-am întâlnit cu preotul Ignaţio, găsise în catacombe o pompă de vânt, am aşteptat ceaţa care a venit în dimineaţa zilei de 14 noiembrie, am pompat pe ruptelea şi ceaţa s-a împrăştiat cum a venit şi spre seară am văzut că răsar din apă două Luni.

 

Cinematograful

Asta a fost o chestia, așa. Ne-am dus la Cinema City. Hergulian, de la Arsenal, ne-a trimis un SMS buclucaș. O tipesă de-a lui, din aia de tabloid, se fandosise că găsise o trecere într-o altă dimensiune, chiar acolo, la cinema.

Ne-am bulucit cu toții, claie peste grămadă, sala de cinema gemea nu glumă. Călcai pe fulgi de porumb și pe pahare storcoșite.

Coca Colaaaaa, eaaaaaa, curgea în valuri în gâtlejurile noastre.

Sssssst. Începe filmul. Stăm cu toții cu sufletul la gură, smirnă stăm, ca la fotograf. Mă pipăi. Și ce să vezi? Hola! M-am procopsit, nu se știe cum, cu două nasuri, iaca. Bergulis, și el, pramatia, are un nas în plus. Mirgubin, pălărierul, zice, cum îmi suflu mucii acum?!

Ce mai comedie. Un extraterestru tembel ne-a alungat din sală, gata cu magia, cu fenomenele și cu tevaturile cosmice.

Avea un măturoi de numa, numa. Și puțea strașnic a catran.

Catran? Hola! Dar nu se mai fabrică de trei mii de ani.

Și, uite, după colț, vine un tramvai galben. Noi stăm grămadă la cafea, ne minunăm de una, de alta, de câte lucruri ciudate mai sunt în univers.

Pe la amiază trece James Joyce de braț cu H.G. Welles. Își râd de noi.

– Uite și la ăștia, călători temporali sadea, ha, ha, ha!

 

Cercul de foc

Carmine Hatai a trasat un cerc pe nisip şi i-a dat foc. Alibri Jetai a trasat un cerc pe un zid şi i-a dat foc. Pomol Gutai a trasat un cerc prin văzduh şi i-a dat foc. Bongo Mitai şi-a făcut un cerc în jurul ochiului şi i-a dat foc.

– Sunt porţile unor găuri de vierme, ne-a şoptit Kok’badul, trăgându-ne către ţărmul mării. Staţi departe de cercurile astea!

Carnavalul din Rio ne-a prins pe drum. Nişte curviştine s-au arătat gata să cumpere cercurile de foc. Kok’badul a încercat să le împiedice. Ba chiar a vrut să le facă felul, dar l-a gâtuit un negru uriaş, pe nume Combo.

Spre sfârşitul lui septembrie, ţin minte foarte bine, America de Sud s-a prăbuşit într-una din cele patru guri de vierme, iar calota glaciară din nord a cuprins întreaga Europă.

Susține Literomania

Despre autor

Ovidiu Bufnilă

Ovidiu Bufnilă

Ovidiu Bufnilă (n. 15 august 1957) este un eseist și prozator român de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galați. Publică eseuri despre imagine și ficțiune în reviste și publicații din România și străinătate. Volume: „Jazzonia” (roman, ed. Plumb, 1992), „Moartea purpurie”, (povestiri, ed. Brâncuși, Colecția Science Fiction nr. 10, 1995), „Cruciada lui Moreaugarin” (roman, ed. Pygmalion, 2001), „Cadavre de lux, roman” (fundația Noesis, www.noesis.ro), „Inelul magic” (povestiri, ed. Liternet, 2002, www.liternet.ro), „Câmpuri magnetice” (roman, ed. Liternet, 2002, www.liternet.ro), „Meduza” (roman, Proscris, 2003), „Norii” (ed. Liternet, 2005, www.liternet.ro), „Ușa care se deschide” (2018, Editura Berg, București). Povestiri: „Penelopa” (1985, publicată în colecția de povestiri „O planetă numită anticipație”, Editura Junimea), „Trei pisici albe pe acoperiș” (1985, publicată în colecția de povestiri „Avertisment pentru liniștea planetei”, Editura Albatros, Fantastic Club), „Un aspect fundamental al opțiunii” (1985, publicată în colecția de povestiri „Nici un zeu în cosmos: culegere de texte de anticipație pe teme ateiste”, Editura Politică), „Mânie și prejudecată” (1986, publicată în colecția de povestiri „Povestiri despre invențiile mileniului III”, Editura Științifică și Enciclopedică), „Povestind, cel care doarme” (1986, publicată în colecția de povestiri „Povestiri ciberrobotice”, Editura Științifică și Enciclopedică), „Răscoala” (1987, publicată în colecția de povestiri „Cosmos XXI: întâmplări dintr-un univers al păcii”, Editura Politică), „Șapte oameni cu joben” (1990, publicată în colecția de povestiri „La orizont, această constelație...”, Editura Albatros, Fantastic Club), „Australia, a Story” (în engleză, 2018, publicată în „AntipodeanSF”, nr. 236, martie 2018, ed. Ion Newcombe), „Cruciada lui Moreaugarin” (1994, publicată în colecția de povestiri „Antologia Science-Fiction Nemira '94”, Editura Nemira, Colecția Nautilus, nr. 50), „Legiunea Diavolului” (1995, publicată în colecția de povestiri „Antologia Science-Fiction Nemira '95”, Editura Nemira, Colecția Nautilus, nr. 81-82).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: