Atelier Flash fiction stories

Călătorii (proze scurte)

Călătorii

Acum cinci ceasuri am ajuns, în sfârşit, la New York, după o serie de peripeţii care mai de care mai haioase. Dimineaţă am coborât în port. Mi-a spus cineva că o să găsesc termite gustoase la restaurantele apolodoriene din New York. Le-am căutat, le-am găsit.

Termitele prăjite în New York sunt ceva mai crocante decât cele pe care le-am înfulecat la Moscova anul trecut. Chelnerul era un soi de ucrainian turcit care o stâlcea binişor pe româneşte. S-a aplecat încet la urechea mea şi mi-a şoptit, mister, sunteţi urmărit, aveţi grijă. Am privit uşor peste umărul lui. Salonul era impecabil. Frumos decorat cu termite din sticlă ce scoteau sunete melodioase. Undeva, printre palmierii de porţelan, o tipă bine se binocla la mine. L-am întrebat pe chelner dacă nu cumva tipa e de la FBI. El a negat.

Mi-a şoptit, e şi mai şi. M-a pufnit râsul. S-o fi trimis Bush special să mă urmărească? Nu putea să mi se tragă de la aventurile mele pe Facebook! Nimeni nu ştie cine se ascunde sub numele cu care semnez acolo/aici, Ovidiu Bufnilă. E un nume banal, comun chiar. Multe lucruri din Waved Wonderful World le-am inventat.

În sfârşit, mă aflu în New York cu nişte biznisuri. Mâine dimineaţă o şterg spre Lima. Trebuie să mă întâlnesc cu Pitoşkin. Pitoşkin ăsta e un ageamiu, dar are nişte legături utile în Peru.

Mexiko City îmi rezervă o surpriză! Să vezi şi să nu crezi. Eduardo Pascalero s-a înclinat în faţa mea acum cinci minute şi m-a poftit politicos să-l urmez la Komenduirea Mehicana del Sole.

Tocmai am reuşit să scap teafăr din New York. Termitele mi-au căzut greu la stomac, FBI-ul m-a confundat cu un cecen supărat pe americani, gherilele ruse din Los Angeles s-au luat de mine pentru nu ştiu ce pricini legate de Insula Şerpilor, un cubanez, văr cu Fidel Castro, a vrut să mă împuşte, hahalera, bla, bla, bla.

Am bănuit că-l trimisese Obin Oba şucărit pe mine pentru că-l încondeiasem la Bucureşti, la Primul Ministru Belizarie. Belizarie îmi era dator cumva, dar, mai mult decât atât, era sub controlul meu prin purtătorul lui de cuvânt, agent dovedit al maghiarilor, dar eu sunt prieten cu ei! Ce credeați? Istoria are umbre și penumbre!

Komenduirea nu arată rău. Pute un pic a bălegar, a sudoare de soldăţoi nespălat de toate războaiele lumii, a poponeaţă de gagici înfierbântate, bla, bla, bla. La un casetofon rablagit şi unsuros, Elvis urlă în draci, burduşit bine de marijuana.

Un maior mehicaneros se zgâieşte la mine. Îmi întinde un trabuc şi mă roagă frumos, culmea, mă roagă frumos, să le povestesc despre Bucureşti. Au auzit cu toţii că în Bucureşti sunt femei mişto. Mişto zice, pe româneşte. Eu le zic tuturor nişte dumnezeiimamiivoastre de marocani de căcat, ei neagă, zic că-s mehicaneros. Ne facem criţă. Bem tequila. Halim viermişorii albăstrui din tequila. Ne pupăm. Ne strângem în braţe. Vizitatores, aha, zic maiorii mehicani holbându-se prin hârtiile mele.

Şi ei sunt convinşi că-n 2020 o să fie mişcări de trupe. Mă duceţi la Lima? Ne dai secretele de la Bucureşti? Mă învoiesc. Le dau nişte emailuri de curveturi de prin Bucureşti de pe vremea când eram student la arte plastice. Chiar le fac portretu’ în cărbune să mă ţină minte. N-au auzit de Pitoşkin. Dar au ei nişte legături la serviciile los secretos care sunt pe jumătate americane, pe jumătate ruse. Asta-i treaba.

Mă opresc în Havana. Nu ştiu dacă Fidel Castro e pe-acasă, dar nu cred că ar fi bucuros să mă vadă. Pe vremuri, a trimis o beizadea să mă caute, dar atunci eram eu plecat într-o misiune în Tunguska, la vreme de iarnă. În Havana e o căldură insuportabilă. Mehicaneros m-au lăsat undeva pe coastă şi-apoi au turat elicopteru’ tulind-o într-un nor de benzen din ăla puturos sau matrafox aviatic, mama lor de bazbuzuci. În şlapi sunt, pe o plajă din Havana, scărpinându-mă în cot. Uite, se apropie o planturoasă de mine. Nu, nu e o midinetă de plajă, nici animatoare la Cordillios, cafe baru’ ăla rău famat. Nu. Vai de capul meu. Tre’ să fie o NKDV-istă din aia fără inimă, care mănâncă sufletu’ din om cu tot cu ideologie, naţionalitate, patriotism şi alte cucuri din astea sălcii.

Soarele e de trei suliţi peste Havana. Mă bronzez binişor. Când NKDV-ista ajunge în dreptul meu, îmi trimite o bezea. Apoi îmi face semn s-o urmez la Komenduirea Cubanero. Asta e, planeta asta, şi am văzut-o cu ochii mei, e plină de komenduiri din astea unde te servesc cu ţigarete mişto şi te iau la întrebări, la şuturi sau la buleală din aia nasoală, cu sânge, oase rupte şi tot felul de crime pe care, de altfel, nu le-ai făcut, nu le-ai plănuit şi nu le-ai gândit vreodată.

Am fugit de Bucureşti, am fugit din Bucureşti. Nu pentru că m-ar fi urmărit careva. Prim-Ministrul Belizarie tre’ să fie fericit că a scăpat de mine. Cui i-ar plăcea să se ştie în curu’ gol în faţa altuia. Belizarie ştie că ştiu toate secretele lui, dar neavând controlul total asupra Serviciilor Speciale, n-a reuşit să pună la cale un şantaj, o ambuscadă sau mai rău. Că un Prim-Ministru ca el e omul Moscovei ce importanţă are?

Iau masa cu Bobolina în Hawai! Cam într-un ceas. Un telefon misterios m-a scăpat de nebuna de NKVD-istă din Hawana şi m-a pus pe direcţie, direct spre Hawai.

Când să cobor din aeroport, dau nas în nas cu Bobolina. O întreb ce mai e prin România. Toate bune, zice Bobolina, şi ea incognito prin Hawai să se bronzeze un pic.

Păi să luăm masa la Los Cambos Cha Cha, zic eu, că e cel mai vestit restaurant din Americile de mijloc. Bobolina râde de mine, Los Cambos Cha Cha e taman dincolo de ocean, la Casablanca. În fine, zic, ajung eu şi la Casablanca. Vrei să luăm masa împreună, Bobolina?! Da, zice ea, bucuroasă că e pe poziţie aproximativ de pe vremea Războiului din Afganistan.

 

Camera de alături

Îşi dorise mereu să intre acolo. Cum se întorcea de la muncă, deschidea magnetofonul, se băga sub duş, îşi făcea nişte cartofi prăjiţi, golea în grabă o sticlă de suc de roşii şi apoi îşi lipea urechea de perete. Se întâmplau lucruri ciudate dincolo, se auzeau scârţâituri, gemete, râsete, un şuierat la fiecare jumătate de oră, trosnete, de parcă o uriaşă corabie ar fi intrat într-un recif de corali zdrobindu-se. Văzuse şi auzise lucrul acesta într-un film cu piraţi.

Apoi totul se liniştea şi rămânea doar un fâşâit. Atunci îşi dezlipea urechea de perete, se apropia de fereastră, îşi aprindea o ţigară, se gândea. Uneori, vara, pereţii se răceau pe neaşteptate, se lăsa frigul, cu toate că afară era un soare uriaş.

Ar fi dorit s-o întrebe pe proprietăreasă cine locuieşte alături de el, dar teama de a nu cădea în ridicol îl reţinea. Continua să asculte zile întregi cu urechea lipită de perete.

Căuta să-şi imagineze ce se întâmpla dincolo. Într-o noapte, îl trezi un vuiet, sări din pat speriat, casa se cutremura din toate încheieturile, odată, sub vânt, macaraua pe care lucra se cutremurase la fel, îşi trase pantalonii la repezeală, vuietul creştea, ceasul de pe noptieră sună într-un mod ciudat, ceasul de la mână se încălzi brusc, încât fu nevoit să-l scoată, cel de pe noptieră începu să se topească încet, ieşi pe palier, se îndrepta spre uşa aceea care îl atrăgea de mai bine de un an de zile, izbi în ea până când cedă, sări în lături, explozia de lumină îl orbi, nava se desprinse şuierând, lăsând în urmă un gol, lumină o clipă cerul întunecat, se pierdu în adâncimea lui.

Privi mirat golul acela unde nu existase vreodată o cameră, ci doar cealaltă faţă a peretelui lui, străveziu acum, atât de străveziu încât putea desluşi patul, aragazul, mica lui bibliotecă, ceasul de pe noptieră, topit, de parcă cineva, de altundeva, ar fi vrut să-i soarbă mişcarea, răsuflarea, orele şi toate celelalte lucruri.

 

Agabosta

Trebuie să fi fost un aranjament între Piraţii Nordului și Komutatorii veseli din Arkantios și, chiar dacă n-ar fi așa, ce mă împiedică pe mine să scornesc o poveste nouă de vreme ce epoca de hârtie și-a dat duhul, iar epoca vălurită nu stă nici ea prea bine!?

Pe scurt, cred că se vorbiseră să pună mâna pe diamantele de lumină din Câmpul de Asteroizi Sublunar, ziceți și voi ce mai povești vă spun și eu!

Aşa că m-am dus în Arkantios s-o găsesc pe brunhilda solzoasă care ţinea acolo un bar uşchit rău de tot. Cum am intrat în bar, a venit un şmecher la mine. Mi-a băgat flinta sub nas, mi-a zis una, alta, fioros mai era, să mori de râs!

– Meduzule, te-ai ars. Nu trebuia să vii în forumu’ asta, că e nasol de tine. În primu’ rând o să te banăm, apoi te smotocim, îţi schimbăm matricea existenţială şi-ţi dăm cu ea la cap de-o să vezi stele verzi, praf îți facem avataru’.

Asta era, o băgasem pe mânecă. M-am vălurit rapid, preschimbându-mă într-o boare de primavera din Mandhala, am luat cu mine marii elefanţi de alabastru şi-am făcut o figură de pomină în baru’ ăla nasol, ceva ca la electorale, dacă vreți să mă înțelegeți cumva.

Forumiştii s-au lăsat păgubaşi. Au cerut pace.

Un scarabeu din Kuantila le-a zis la urechiuşă/trompețică, băi, ăsta e unul dintre Magnetici, nu vă puneţi cu el că e pervers, e versatil şi vălurit, are în jur de circa și ceva de conturi pe Facebook, e în clenciuri cu Augusta Oficială, ne-am dat foc la valiză, tuleo!

Piraţii Nordului s-au înfuriat foarte tare din pricina asta şi au făcut o înţelegere cu Împăratul Rozaliu care tocmai se pregătea să lanseze un program spaţial nemaivăzut.

Am trimis o barkaleră să-i facă ochi dulci, iar eu m-am vălurit spre Tongai în căutarea Bobolinei, cea mai tare barosană a serviciilor secrete ficţionale, ca să facem o înţelegere secretă pentru că tocmai aveam de gând să schimb matricea galaxiilor şi să dau un nou înţeles universului plin de universuri, să moară de necaz savanții stafidiți de la Academie.

Barkalera a uitat parola pe care i-am dat-o, AGABOSTA, şi s-a încurcat cu un brigand şi s-a dus să se giugiulească cu el pe ţărmul oceanului.

O fantomă m-a căutat prin forumuri şi mi-a zis că Bobolina s-ar fi făcut foc şi pară, că o să mă pârască la asociația scriitorilor din Mauna Lao și c-o să mai pup eu Premiul Nobel la paștele cailor și alte amenințări din astea aiuritoare din folclorul citadin.

Eu, nefiind sperios din fir, i-am trimis un SMS îndată: Bobolina, hai sifon!

Despre autor

Ovidiu Bufnilă

Ovidiu Bufnilă

Ovidiu Bufnilă (n. 15 august 1957) este un eseist și prozator român de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galați. Publică eseuri despre imagine și ficțiune în reviste și publicații din România și străinătate. Volume: „Jazzonia” (roman, ed. Plumb, 1992), „Moartea purpurie”, (povestiri, ed. Brâncuși, Colecția Science Fiction nr. 10, 1995), „Cruciada lui Moreaugarin” (roman, ed. Pygmalion, 2001), „Cadavre de lux, roman” (fundația Noesis, www.noesis.ro), „Inelul magic” (povestiri, ed. Liternet, 2002, www.liternet.ro), „Câmpuri magnetice” (roman, ed. Liternet, 2002, www.liternet.ro), „Meduza” (roman, Proscris, 2003), „Norii” (ed. Liternet, 2005, www.liternet.ro), „Ușa care se deschide” (2018, Editura Berg, București). Povestiri: „Penelopa” (1985, publicată în colecția de povestiri „O planetă numită anticipație”, Editura Junimea), „Trei pisici albe pe acoperiș” (1985, publicată în colecția de povestiri „Avertisment pentru liniștea planetei”, Editura Albatros, Fantastic Club), „Un aspect fundamental al opțiunii” (1985, publicată în colecția de povestiri „Nici un zeu în cosmos: culegere de texte de anticipație pe teme ateiste”, Editura Politică), „Mânie și prejudecată” (1986, publicată în colecția de povestiri „Povestiri despre invențiile mileniului III”, Editura Științifică și Enciclopedică), „Povestind, cel care doarme” (1986, publicată în colecția de povestiri „Povestiri ciberrobotice”, Editura Științifică și Enciclopedică), „Răscoala” (1987, publicată în colecția de povestiri „Cosmos XXI: întâmplări dintr-un univers al păcii”, Editura Politică), „Șapte oameni cu joben” (1990, publicată în colecția de povestiri „La orizont, această constelație...”, Editura Albatros, Fantastic Club), „Australia, a Story” (în engleză, 2018, publicată în „AntipodeanSF”, nr. 236, martie 2018, ed. Ion Newcombe), „Cruciada lui Moreaugarin” (1994, publicată în colecția de povestiri „Antologia Science-Fiction Nemira '94”, Editura Nemira, Colecția Nautilus, nr. 50), „Legiunea Diavolului” (1995, publicată în colecția de povestiri „Antologia Science-Fiction Nemira '95”, Editura Nemira, Colecția Nautilus, nr. 81-82).

Scrie un comentariu