Atelier

Dispariția (scenariu de film) (II)

FADE IN

BIANCA şi LORI stau de vorbă cu baba ILIŞCA (70 de ani, femeie de la ţară)

BIANCA:

Păi şi cum, mătuşă, o dispărut pur şi simplu?

ILIŞCA:

Nu, nu pur şi simplu, acolo o fost un mare păcat. Ei toţi o păcătuit între ei şi dracu i-o luat.

BIANCA:

Da’ nu aţi mai avut nicio veste după aia de la ruda dumneavoastră, Grigore Vlad?

LORI face fotografii, babei, casei, drumului.

ILIŞCA:
Da’ ce veste să am? Ce veşti să ai de la un om în Iad? Omu acela mi-o mâncat mie sănătatea şi zâlele. Satu acela tăt o fo un sat blăstămat. No, uită-te amu, după ce nu-s, cine stă acolea în casele lor? Nimenea. Numa ciobanii mai stau, da nici ei noaptea, numa’ zâua.

Acolo oamenii n-aveu lege. Dacă stai noapte acolo nebuneşti. Ziu’ aceia înapoi şi te omoară… Păi dacă şi ciobanii stau numa un mniez? Dacă aceia nu îs oameni tari? Şi să vă mai spun ceva: tăţi aceia care o fost acolo şi o luat din case sau o luat animale de a lor o murit. Păi asta gâneşti că-i vorbă de babă nebună? Ia mai întreabă pân’ sat să vezi. Tăţi o murit. Am un vecin aici, la două case mai în jos, o fo în sat şi o luat o vacă ce s-o-nturnat de la păşune la casa goală, un televizor, nişte obiele, haine adică, şi o spart un grajd să îşi facă el grajd cu cărămizile celea. Asta anu’ trecut. No, şi cât o trecut? Nici un an, amu-s două luni de când o murit şi el şi vaca luată în grajdu nou făcut din cărămizile celea că s-o surpat grajdu pe el… Da de ce s-o surpat? Aieştia zâc că n-o fo bine făcut grajdu, eu zâc că de la alta i s-o tras. Nu iei lucru dracului că dracu te ie.

BIANCA:

Mătuşă, da astea îs poveşti…

ILIŞCA:

Nu-s poveşti, fata me, nu-s poveşti, aşe-i lumea…

BIANCA:

Auzi, mătuşă, da dincolo de dracu’ şi de Dumnezeu, ce s-o întâmplat totuşi, acolo?

LORI se opreşte din fotografiat şi se apropie de cele două femei să asculte.

ILIŞCA:
Fata me, nimnic nu-i dincolo de dracu’ şi de Dumnezeu, ce s-o-ntâmplat acolo numa’ ei ştiu. Eu ştiu numa’ că nu calc pă acolo şi nici n-oi călca. Şi nici ţie, fata me, nu ţi-aş zâce să meri acolo. Îi multă răutate adunată acolo, mamă, de pe urma lor, încă de când era mama fată se zâcea că în Peștera te ducei numa când ţi-era dor de dracu’. Sat de oameni răi, mamă, nu vedeu nimnic în afară de ei. O fo’ cei mai bogaţi de prin părţile astea, da’ de vreo câţiva ani o sărăcit toţi, n-aveau cu să întingă o felie de pită. Blestem, mamă, n-ai ce face, blestem.

BIANCA:
Şi părintele Nicolae?

ILIŞCA:

Păi ce să zic eu de popă? Întrebaţi-l pe părintele Teofil. Păi când s-o dus Nicolae acolo ei erau fără popă de vreo 20 de ani. Şi răi, mamă, răi. Şi aveu bani. Aveu bani mulţi, nu ca noi restul din comună. Şi nu dădeu la nime nimic. Apoi o venit Revoluţia şi ei şi-o pierdut tăţi banii ţinuţi în cufăr, că ştii, mamă, că leul o scăzut mult atunci. Ei aveu milioane. Şi în doi, trei ani milioanele lor cu care înainte puteu cumpăra case, terenuri, puteu cumpăra tătă comuna, le-o ajuns de televizoare color şi de maşini de spălat. Şi asta o fo’ tăt, de atunci o tăt sărăcit, vai de mama lor, şi popa Nicolae nu ştiu ce-o făcut, da’ se zice că i-o creştinat. Da’ pe cine să creştinezi, mamă? Acolea o fo’ blestem.

FADE OUT

9. EXT.

Seară. Drum de ţară neasfaltat.

FADE IN

BIANCA şi LORI se plimbă agale pe drum. Par obosiţi. Bianca e abătută.

LORI:

Hai, mă, nu mai fii supărată. O dregem noi cumva. Faci materialul din vorbe.

BIANCA:

Băi, Lori, da’ nu se poate aşa ceva. Cum mă, nimeni în toată comuna asta să nu ştie nimic, să nu spună nimic care să ducă undeva? Parcă e o conspiraţie…

LORI:

Nu e, mă, nicio conspiraţie, nu ştiu nimic şi cu asta basta. Ăia dacă au fugit crezi că au fost proşti să spună cuiva. E o afacere la mijloc, e clar, a fost un interes, ceva, de ce să le spună şi la restul? Aşa pleca toată comuna…

BIANCA:

Mă, Lori, nu se poate. Am vorbit astăzi cu peste treizeci de oameni… Nimeni nimic?

LORI ridică din umeri.

BIANCA (se uită spre LORI, nervoasă):

Şi unde s-au dus, mă? Şi de ce?

LORI:

Eu de unde să ştiu, tu?! Eu îţi spun numai ce cred…

BIANCA (copilărindu-se):

Nici tu nu mă ajuţi cu nimic, te-o plătit primarul să faci parte din conspiraţie…

LORI o ia pe BIANCA de după umeri, zâmbeşte.

LORI:

Hai, tu, linişteşte-te. Mergem la Motel, bem un ceai şi mâine o luăm de la capăt. Mâine mergem în Peştera şi o rezolvăm. Îţi iese materialul, stai liniştită…

BIANCA:

Nu mai pot eu de material… Mie mi-e de oamenii ăia.

BIANCA se scutură de frig. LORI o freacă pe spate.

BIANCA:
Brrr! Ce frig s-o făcut… Hai să ne mişcăm mai iute până la motel că îngheţăm…

LORI:

Dacă n-ai vrut să luăm maşina…

BIANCA:

Şi să oprim maşina din casă în casă? Hai odată!

BIANCA şi LORI înteţesc pasul.

FADE OUT

10. INT.

Noapte. Cameră de motel. BIANCA, în pat, ascultă înregistrări de pe reportofon.

REPORTOFONUL (voce de bătrân):

Tăicuţă, ce ştiu eu ce-o fost? Da uite, tot în vremea aceea, satu’ Giucuţa de Jos, la vreo zece kilometri de aici, înspre Turda, ştiţi dumneavoastră, o fost strămutat cu totu’, că o construit acolo baraju’ acela mare de pe lacu’ Beliş. No, nici acolo n-o rămas nimeni, înainte de Peştera încă. Poate că şi aici o fost ceva tăt aşe, numai că acolo s-o ştiut dinainte, oamenii o fo’ anunţaţi, aici nu s-o ştiut nimnic.

BIANCA opreşte reportofonul şi se bagă în pat. Îşi trage plapuma până sub gât şi închide ochii.

FADE OUT

FADE IN

BIANCA, în pat, agitată. Se vede că visează urât.

FADE OUT

11. EXT.

Dimineaţă devreme. Satul Peştera

FADE IN

Câteva zeci de săteni ies din case şi se adună în drum. În centru sunt MARIANA şi ION cu VLAD şi MARIA înfriguraţi, strânşi în ei. În mijlocul lor stă un individ înalt, bine legat, la costum negru, cu frizură regulamentară. Câţiva indivizi asemănători se pot observa în jurul oamenilor adunaţi. Bărbatul din centru face semn cu mâna să se potolească şi le vorbeşte:

BĂRBAT ÎN NEGRU:

Cetăţeni, vă rog să vă grăbiţi. Daţi drumul la animale, luaţi doar strictul necesar. Dincolo, totul este pregătit pentru dumneavoastră. Nu vă lipseşte nimic, veţi avea toate condiţiile lumii moderne. Nu vă încărcaţi cu bagaje inutile. Dincolo de deal, la şosea, vă aşteaptă 3 camioane militare, trebuie să încăpeţi toţi în ele, cu tot cu bagaje. Vă rog să vă organizaţi şi să fiţi eficienţi. Într-o jumătate de oră camioanele pleacă…

BĂRBATUL ÎN NEGRU vorbeşte în continuare, dar vocea lui rămâne în fundal. Camera se deplasează de pe el şi intră cu zoom în public, între săteni. O bătrână, prim plan cu figura ei murdară, zbârcită, se întinde la urechea MARIANEI şi şopteşte îngrijorată:

BĂTRÂNA (îngrijorată, spre MARIANA):

Maică, da’ dacă ăştia ne duc să ne omoare ca pe vremea lu Ceauşescu?

FADE TO BLACK

12. INT:

Noapte. Camera de motel a BIANCĂI.

FADE IN

BIANCA se trezeşte speriată, transpirată, gemând de spaimă, din somn. Respiră. Îşi şterge transpiraţia de pe frunte. Bea o gură de apă din paharul de pe noptieră. Se întinde la loc în pat. Îşi pune mâinile în cap. Are ochii larg deschişi. Zoom pe ochii ei larg deschişi.

FADE OUT

13. INT.

Dimineaţă. Maşina lui LORI.

FADE IN

BIANCA, în dreapta, fumează şi bea cafea. Pare abătută. Din când în când îşi freacă tâmplele. LORI îşi aprinde şi el o ţigară.

LORI:

Ce-i cu tine?

BIANCA:

Nu mă simt prea bine. Am dormit prost, am avut un coşmar.

LORI:

Tot cu Peştera?

BIANCA:

Tot.

LORI:

Păi cât ai, o săptămână de când îi visezi pe ăştia?

BIANCA:

Nouă zile, de când am descoperit subiectul…

LORI:
Te cam obsedează, nu?

BIANCA:

Lori, auzi?

LORI:

Hm?

BIANCA:

Dar dacă capacitatea de iubire a omului nu este nelimitată, cum ni se tot spune?

LORI:

Ce zici?

BIANCA:

Dacă avem aşa, o putere de a iubi limitată. Uite, de exemplu când ai doi copii, pe unul îl iubeşti mai tare, nu?

LORI:

Habar nu am.

BIANCA:
Sau când ai copii şi îi iubeşti pe amândoi foarte tare îţi iubeşti soţul sau soţia mai puţin, că nu mai ai timp…

LORI:

Unde vrei să ajungi?

BIANCA:
Nicăieri, mă întrebam. Dacă oamenii ăştia s-au săturat pur şi simplu…

LORI:

De ce să se sature?

BIANCA:

Nu ştiu, de satu’ ăsta. Dacă au iubit altceva mai mult şi l-au lăsat pur şi simplu?

LORI:

Ce să iubească, banii? Posibil…

BIANCA:

Nu la bani mă gândeam eu, ci la un fel de altă lume, un fel de Dumnezeu…

LORI (râde):

Ţi-o împuiat capu’ popa ăla… Hai să îţi spun eu cum văd lucrurile, cum cred că o fost…

BIANCA:

Hai, zi. Cum o fost?

LORI:

Păi, oamenii erau săraci lipiţi, după ce înainte o fost bogaţi, asta îi limpede, o zis toţi. Îi greu să te obişnuieşti aşa… Ştii bine că la începutul anilor 2000 din Ardeal o grămadă, da chiar o grămadă de oameni, o plecat la lucru în Spania, Italia etc. Căpşunarii noştri. Eu zic că oamenii ăştia o pus mâna pe un contract, o găsit pe cineva să îi fraierească şi o plecat cu tot, i-o durut în paişpe de ce lasă, dacă era contractu’ gras… Deci faza e simplă, într-o dimineaţă…

Vocea lui LORI se estompează.

FADE OUT

14. EXT.

Dimineaţa devreme. Satul Peştera.

FADE IN

Oamenii sunt strânşi în drum, la fel ca în scena 11, doar că acum în mijlocul lor stă un tip bondoc, mic de înălţime, cu ochelari, mutră de birocrat, cu braţele pline de dosare.

BIROCRATUL:

Oameni buni, un pic de linişte, vă rog! Peste deal, la şosea, vă aşteaptă trei autocare. Ca să ajungem la Mallorca la timp trebuie să plecăm repede, în maxim o oră. Vă rog să luaţi doar strictul necesar. La Mallorca, angajatorul, domnul Juan Maria Garcia vă va pune la dispoziţie toate cele necesare unui trai decent. Vă rog să vă mişcaţi repede şi să ne vedem la autocare la ora 7. Cine nu vine rămâne pe dinafară, cu toată părerea de rău. În autocar rezolvăm şi problema paşapoartelor şi a contractelor de muncă. Grăbiţi-vă că nu mai e timp mult, şi nu vă uitaţi la ce lăsaţi în urmă, de astăzi începeţi o viaţă nouă!

Sătenii, entuziasmaţi scot urale.

FADE OUT

15. INT.

Maşina lui LORI. Continuarea scenei 13.

FADE IN

BIANCA:

Hai, mă! Îi trasă de păr. Păi şi babele şi copiii mergeau la muncă în Spania?

LORI:

De ce nu? Dacă o prins un contract bun, cu cine să lase babele şi copiii? I-o luat cu ei. Dacă o plecat toţi ăia valizi trebuia să îi ia cu ei şi pe aia pe care îi aveau în întreţinere, aici mureau singuri… Bine, eu nu zic că aşa o fost, precis, zic numa că îi plauzibil…

BIANCA:

Plauzibil pe dracu!

LORI:

Bă, taie-mă, eu asta cred. Hai c-am ajuns…

Maşina se opreşte, BIANCA şi LORI deschid portierele şi se dau jos din maşină.

FADE OUT

16. INT.

Dimineaţă. Satul Peştera după 3 ani de la abandonare.

Interior casă părăsită, aceeaşi din scena 3. Interior decrepit. Camera copiază mişcările paşilor şi ale privirii unui personaj. Se mişcă aparent dezorientat, dar focalizat.

Focalizează întâi holul plin de resturi de lemn şi mortar, apoi intră în stânga, în bucătărie unde focalizează vasele de bucătărie lăsate de acum trei ani, lipsa aragazului. Camera iese din bucătărie pe hol şi intră în sufragerie unde urmează o serie de cadre tarkovskiene (cadre lungi, cu jocuri de lumini şi umbre care sugerează trecerea timpului preţ de câteva minute) care focalizează pe rând peretele din dreapta pe care sunt fixate o icoană a Maicii Domnului, o icoană a Sfântului Andrei şi o fotografie de familie care îi reprezintă pe ION şi MARIANA, tineri, cu un bebeluş în braţe, într-o curte. Fotografia este înrămată, iar în ramă, în partea de jos mai sunt două fotografii cu doi bătrâni, bărbat şi femeie, probabil părinţii lui ION (totul acoperit de praf)!

Camera se mută pe lada de zestre prăfuită din dreapta şi apoi pe masa din sufragerie, în faţa geamului, care acum este lipsit de geam, unde focalizează o vază răsturnată cu trandafiri roşii de plastic prăfuiţi. Deasupra mesei, pe geamul fără sticlă, intră vântul care umflă perdeaua neagră de ploi, praf şi intemperii.

17. EXT.

Dimineaţă. Satul Peştera după 3 ani de la abandonare. Exterior casă scena 3.

Se văd treptele casei, un smârc de pădure, un cioban la 50 de ani care paşte câteva oi într-o doară.

LORI:

Neaţa, bade!

Linişte

LORI:

Bade, mă auzi?

CIOBANUL: (încet)

Îhî

LORI:

Bade, noi sîntem de la ziar…

CIOBANUL: (încet)

Îhî

BIANCA: (spre LORI)

Lasă-l, mă!

(spre cioban)

Bade! (urlat) tu ai fete?

CIOBANUL: (parcă trezit din somn, glas slab)

Dapăi bugăte, domnişorucă.

BIANCA:

Ş-apăi, bade, mândre ţi-s?

CIOBANUL:

Faine.

BIANCA:

Şi cu ele ce-i face?

CIOBANUL:

Dapăi ce-i de făcut?

BIANCA:

Trimite-li la o şcoală?

CIOBANUL:

Fostora, şi la ce bun? Domnucă, tu mă iei cam pe departe. Rogu-te să să grăieşti ce.aveţi de grăit că-ţi hi voi de la gazetă da’ eu incă mai am câni.

BIANCA:

Bade, eu te ştiu, glumesc, nu eşti tu ăla ce s-o mutat cu stâna din Prislopu’ Maramureşului în Apuseni? Eşti celebru, bade…

CIOBANU: (după un timp)

Nu-s eu.

BIANCA:

Poate că nu, da’ bade, tu stai de mult p-acilea?

CIOBANU:

Nu stau. Io vin şi trec.

BIANCA:

Şi satu’ ăsta îl ştii de mult?

CIOBANU:

Dapăi de mult.

BIANCA:

Şi-s faini oamenii?

CIOBANU: (râde înfundat)

Faină sînteţi, bugăt.

BIANCA:

Nu eu, oamenii ce-o fost în sat…

CIOBANU:

Domnişorucă, io prost nu-s, vreţi a mă întreba ce-i cu satu’ aista. D-apăi zîceţi aşă. Io nu-s d-acilea, da cu oile mereu trec. Am şi două nepoate la şcoală care m-o învăţat şi limbă română, deci pot zîce că satu’ ăsta nu-i normal.

LORI:

Da’ la ce te referi matale?

CIOBANU:

Dapăi la nimic exact, numa’ la fapte.

BIANCA:

Şi despre ce fapte vorbeşti?

CIOBANU:

Da’ dumneavoastră despre ce întrebaţi?

BIANCA:

Despre SAT.

CIOBANU:

Apăi aista-i sat blestemat. Eu trec prin el de vreo zece ani, bine-o fo’ până s-o dus, apoi după aceea Domnu’ şi mila…

LORI:

Bade, noi n-avem vreme…

CIOBANU:

Ş-apăi io am? No, pă scurt, o fo’ oameni buni aici, şi după ce s-o dus, o zînit un fel de întuneric…

BIANCA:

Da’ cum s-o dus oamenii?

CIOBANU:

Dapăi cine ştie?! Doamnă, drept vă spun, io de doi ani nu mai stau aici, îi sat beteag, bântuit. Mai îs ciobani care or dormit în casele ăstea, da’ tăţi s-or betegit, i-o luat oftica, damblaua.

LORI:

Eu cred că voi aţi furat tot, am văzut că nu mai sunt geamuri, aragazuri, frigidere, cine le-o luat pe toate astea?

CIOBANU: (furios)

Futu-te în mândra lume! Dapăi noi? Noi nici scrum n-am luat de aici, tăt ce s-o luat şi furat îi de luat de ei, din sat. Noi zânim rar, amus tri ani aşă am găsât tăt. Şi nici de durnit nu durnim, că îs duhuri rele aici. Cân’ mai doarme câte unu’ rătăcit şi prins de furtună ori ger mintenaş are bai acasă. Ne zâci nouă de furat, da cine i-o dus de aici? Da fabrica ceea cine o închis-o şi de ce?

BIANCA:

Care fabrică, bade?

CIOBANU:

Fabrica de sopon şi detergenţi, dapăi voi ce ziarişti sunteţi?!

Camera se mişcă peste cei trei actanţi, peste oile CIOBANULUI din fundal, peste smârcul de pădure la marginea căruia pasc oile, peste pădurice, spre turnuleţele de beton ale unei fabrici ceauşiste părăsite.

CIOBANU:

Tătă pădurea în juru’ fabricii îi arsă, tăt îi negru. Apăi oamenii de aici din sat mulţi o lucrat la fabrică. No, eu nu ştiu multe, da’ ceva nu-i cuşer aicia.

LORI:
Bade, matale insinuezi că…

CIOBANU:

Domnucule, io nu insinuez nimnica, io numa duc oile la păşune şi amu-i bugăt de târzîu.

CIOBANUL le întoarce spatele şi îşi mână oile spre deal. BIANCA urlă în urma lui.

BIANCA:

Mulţămim, bade, să hii sănătos!

CIOBANUL, fără să se întoarcă îşi ridică ciomagul în aer în semn de mulţumire şi se îndepărtează în sunet de tălăngi.

BIANCA:

Hai, mergem până la uzina aia?

LORI:

Da’ ce să vezi, tu acolo? Îl crezi pe băşinosu’ ăsta?

BIANCA:

Nu ştiu ce să cred, da hai numa’ să vedem.

LORI:

Bine, tu…

BIANCA se întoarce şi se afundă în pădure, LORI merge după ea abătut, camera îi urmează. Pădure de foioase, bătrână, copaci înalţi, umbră deasă, cei doi înaintează precauţi. După un minut, două, în faţă se vede un luminiş şi zidurile mohorâte ale uzinei abandonate se profilează la orizont. De jur împrejurul uzinei iarba şi copăceii par arşi, sunt acoperiţi de o cenuşă fină, neagră. Totul este înconjurat cu un gard de sârmă. La un moment dat, la marginea luminişului, BIANCA se opreşte şi se apleacă la rădăcina unui fag de unde culege un hrib uriaş, supradimensionat.

BIANCA:

Lori, ni ce hrib gigantic!

LORI:

Îi pământ bun aici, cernoziom…

BIANCA:

Nu-i normal, mă… orice pământ ar fi, îi cât zece…

LORI:

Şi ce vrei să spui, te-apuci de teoria conspiraţiei?

BIANCA:

Nu fac nicio teorie, dar dacă ăștia o deversat într-adevăr ceva substanţă?

LORI:

Cum să deverseze, tu? Da’ ce, suntem în sat fără câini, n-avem şi noi legi în ţara asta? N-avem un minister al industriei care supravegreză tot…?

BIANCA:

Lasă, că avem de toate şi vezi şi tu câte se întâmplă. Ai uitat de Roşia Montana şi de Cernobâl şi de altele?

LORI:

Astea-s excepţii. În mod raţional şi normal statul nu poate lucra împotriva cetăţenilor. M-ai mai zăpăcit tu şi cu povestea aia cu codex alimentarium că ar fi otrăvuri, dar cum poţi crede că cineva în lume vrea să omoare populaţia la nivelul ăsta? Unde ar fi profitul? Dacă-i omori, nu mai are nici cine să muncească pentru tine, nici cine să cumpere, şi ei asta vor, să muncim şi să cumpărăm, nu să ne omoare… nu-i logic…

BIANCA:

Uite că eu pot să cred…

LORI:

Calamităţi, accidente, da, dar crime în masă cu program…

BIANCA:

Ştii ce? Dă-mi pace că mă doare capu, cred ce cred… Auzi, nu ţi se pare că miroase cam ciudat?

LORI:
Păi miroase a uzină abandonată, de mirosu’ ăsta de rânced şi de amoniac zici, nu?

BIANCA:

Parcă nu mă simt prea bine, mi-e greaţă…

FADE TO BLACK

– Va urma –

Despre autor

Cosmin Perța

Cosmin Perța

Cosmin Perța, poet, prozator și eseist, născut în 1982 în Vișeu de Sus, Maramureș, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile la Universitatea din București, obținând o diplomă de masterat în literatura contemporana și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. A publicat cinci cărți de poezie, două de povestiri, două romane, o monografie, un studiu și o piesă de teatru. Poemele sale sunt traduse în 11 limbi. În presa romanească și în cea străină există peste 200 de cronici, recenzii și referințe la opera sa.

Scrie un comentariu