Cântecul de leagăn al condorului

Au fost odată-n Munții D’Or
mama condor, tata condor.
Trăiau pe creasta crestelor,
zburau în spuma norilor,
mâncau doar mușchi de căprior,
sorbeau din roua zorilor.

Atunci, în vârful munților,
familia marelui condor
s-a înmulțit c-un junior.
Era golaș și era chior
dar a crescut sub pana lor,
adică a părinților,
mâncând doar mușchi de căprior,
sorbind din roua zorilor.
Și s-a rotit și el în zbor,
întâi mai greu, apoi ușor
și fără nici un ajutor,
deasupra crestei crestelor
și-n văile din Munții D’Or.

Apoi se-așterne negru nor
și-o noapte lungă: un motor,
posibil pe un pescador,
îl ia de-aici pe puișor,
iar dup-un drum îngrozitor
cu spaimă-n vârful ghearelor,
se-aude-n noapte un zăvor.

De-atunci, în fața ochilor
am gratii și-un cuvânt: „Condor”.
Trec oameni mulți, vorbind de zor,
care-mi aruncă vreun cotor
sau râd pe seama penelor.
Aud: „Nu-i uliu, e condor!”
– vreo voce de învățător
sau vreun părinte spre odor.
„O fi ce-o fi, da-i urâțior.”
Eu nu mă uit la trecător,
ci doar mă mut de pe-un picior
pe celălalt și-ntind ușor
o aripă în cușca lor,
căutând să nu fiu sfidător,
nici să nu tremur sub fior,
dar nu-i ușor, dar nu-i ușor.

Ce caut eu în lumea lor?

Și-mi amintesc: în Munții D’Or,
mama condor, tata condor
îl învățau pe puișor
în cuib, pe creasta crestelor,
deasupra spumei norilor,
ce-nseamnă pasăre și zbor:
Un C și-un O și-un N și Dor.

Seara, nici un vizitator.
Mai trece vreun îngrijitor,
mai mătură pe coridor,
mai spală și miroase-a clor,
îmi mai aruncă vreun cotor,
eu mă mai mut de pe-un picior…
„S-a dus și cimpanzeul Thor”,
– i-aud vorbind pe coridor –
„cel mai bătrân și visător.
L-au dat și la televizor,
zicând c-a fost uluitor
cât a trăit de multișor”.
Și spun ceva supărător:
îi tot aud zicând că lor
li-e milă acuma de condor,
cel mai bătrân și visător.
Tu ești acela, Isidor.

Noaptea, când plouă pe zăvor,
întind o aripă ușor
până m-ating de cușca lor
și cânt, la poarta viselor,
un cântecel de scamator:
cu C și O și N și Dor.
Atunci, deasupra tuturor
eu mă înalț amețitor,
din nou pe creasta crestelor
mă scald în spuma norilor
și, păsuind un căprior,
beau iar din roua zorilor
în văile din Munții D’Or.

Fragment din povestirea C și O și N și Dor, inclusă în volumul colectiv Uite cine vorbește, Editura Arthur, 2016.