„Farmece” de Mira Simian

În partea a doua a dosarului tematic „Ștefan Baciu”, vă propunem câteva poeme din volumul „Farmece” de Mira Simian. Volumul de poeme al Mirei Simian este o raritate. Cu o copertă semnată de celebrul artist vizual Francis Haar, fotografia reproducând un covor brazilian pictat de artista Tana din Bahia-Brazilia, volumul a apărut în 1966, la Paris, la Fundația Regală Universitară „Carol I”, în numai 320 de exemplare. Mira Simian (1920-1978) a fost poetă, traducătoare, eseistă, pictoriță, a predat din 1964 la Universitatea din Hawaii, mai întâi ca lector de limba spaniolă, apoi ca profesor de literatură franceză. A murit în Hawaii, în 1978, și a fost atât de emoționant evocată de soțul ei, Ștefan Baciu, în „dubla autobiografie”, cum o numește acesta, „Mira” (Editura Albatros, București, 1998), volum despre care puteți citi mai multe în cele două texte din acest dosar, semnate de Ioana Pârvulescu și Raul Popescu. (Literomania)

Început de macumbă

Acum n-o să mai fiu nicăieri.
Pe nicio plajă a lumii
Pe niciun deal în soare sau ploaie
Niciun liliac nu va mai înflori
Niciun trandafir. Nicio petală.
Grădinile vor rămâne goale.

Nu voi mai trece prin niciun deșert
În furtună. Mașini răsturnate
Burți de animale metalice
Uitate în nisip.
Hotelurile nu se vor mai întuneca
Vârtejuri nu vor mai intra
Prin uși ferecate.
Nebunul în cămașa-i udă
Nu va mai juca ultimul ban.
Steaua de argint, chimirul cu gloanțe
Revolverul, Șeriful nu vor mai fi.
Gologani vor cădea. Clincănitul
Pomenii pe mese pustii.
Ochi negri, adânci, văgăuni
Răsunetul sălilor goale.
Nu voi mai urca nicio scară.
Pe treptele Piramidei ierburi vor crește
Buruienile Lunii.
Nu voi mai descoperi nicio insulă
Nicio mare, niciun lac, niciun val.
Nu voi mai asculta nicio limbă.
De undeva, de pe o fereastră
Ce-i zid, un măr va pleca
Un măr în năframă.
Luna. Un blestem va porni.
Rostogolindu-se în lume.
Șerpi. Păianjeni. Stele moarte.
Cenușa vulcanului stins.
Zdrențele morții.

Vrăjitoarea

Pașii lumii îi voi aștepta
În grădina galbenă a toamnei
Pe un mal de lac sau de mare.
Facerea lumii o voi căuta
Pietre negre, rotunde, egale
Ouă de păsări, de broască țestoasă.
Pescăruși vor alerga
Lilieci sau păianjeni.
Trunchiuri voi ridica
Rădăcini aduse de ocean
Pe plăji secate de lacuri alpine
Uriașe schelete de animale polare.
Șerpi voi omorî. Foșnet.
Șerpi galbeni și verzi.
Ochi încremeniți, limbi despicate
Fluerând înspre soare.
Veninul îl voi păstra
În sticla de țuică de trestie de zahăr.
Băutura lunii.
Sopârle voi chema
Albe, transparente
Cranii în noapte
Ceasornicele slujbei,
Și sfinți vor veni.
Copii pierduți în deșert.
Cosma și Damian
Lumânări stinse vor duce în palmă.
Coliva orezului o voi aprinde
Pe plăjile lumii lângă apele negre
Coroană de flori și mărgele.
Pipa o voi aprinde.
În loc de tămâie, mahorcă.
Crini albi voi trimete în larg.
Și așteptând cocoșul
Al cărui sânge îl voi bea
Voi porni spre Iris
Pe o plută de foc stins
Făcând cruci cu lumânarea albă
Aruncând curcubee înspre stele.

Despărțire

Intrați în mine cimitire havaiene
Palmieri înalți moartea-mi legănați
Bărci albe, păsări, frunze plutitoare
Bucăți de lemn cu corpuri arse în soare
Pești vii, veniți, duceți-mă la mal.

Am rătăcit prin parcuri tropicale
Am ascultat tăcerea unui lac
Și în zăpada vârfurilor goale
Am căutat răspunsul unui veac.

Val de culoare, rochii havaiene,
Negrul păcat al unui păr nativ,
Veniți, încolăciți-mă în trene
Și în bătaia tobelor bahiene
Duceți-mă la groapă, la sfârșit.

Poeme din volumul „Farmece” de Mira Simian, Fundația Regală Universitară „Carol I”, Paris, 1966