Poeme de Ștefan Baciu (II)

Vă invităm să citiți, în dosarul tematic „Ștefan Baciu” din acest număr al Literomaniei, un grupaj de poeme semnate de scriitorul brașovean, poeme care fac parte din perioada exilului. Grupajul conține poeme scrise între 1963-1980. Despre perioada exilului (Rio de Janeiro, Hawaii), puteți afla mai multe din documentarul Literomania „Ștefan Baciu, un scriitor brașovean în exil”. (Literomania)

Fișă pentru o biografie

Nu mă îndoiesc:
după ce marea mătură a istoriei
va face curățenie în România
și soarele va lumina din nou zâmbete
se va găsi un ins oarecare
născut într-un fișier mirosind a cerneală
care va scrie așa:
Ștefan Baciu, bucureștean din Brașov,
fost plantator de cești de cafea în Brazilia.
A tradus câțiva poeți din Santo Domingo, Paraguay, Haiti,
a iubit duminicile pe Calea Victoriei
terasa puțin murdară a restaurantului Mercur
– intim prieten cu Nicu Theodoru-Chibrit –
a cunoscut și pe Tudor Arghezi și Cezar Petrescu.

Se pare că a scris douăsprezece cărți de poeme,
dar nu ne-au rămas urme despre ele
pentru că un cenzor grijuliu a vegheat
la retragerea lor din librării și biblioteci
pe vremea întunericului care venea din răsărit.

Purta ochelari.
Purtase bretele.
Apoi a devenit poet brazilian.
Mai mult nu se știe despre el.

Și dacă n-a murit –
mai trăiește și astăzi.

Declarație de principii

Înainte de izbucnirea celui de-al treilea război mondial
mai vreau puțin timp liber, timp fără orar,
să împlinesc câteva lucruri din cele mai importante.
Vreau să deschid geamul ca să văd dacă mâine va ploua
vreau să șterg praful de pe cărțile din bibliotecă
să-mi iubesc nevasta privind același tablou
vreau să scriu o constituție pentru păsări
să flutur o batistă peste cerul inutil
fără intenția unui adio sau a unei parașute.

Pe urmă, primul avion cu reacție
va scrie ultimul cuvânt.

Cosmopolit

Viața mea, un atlas de geografie,
a început la Brașov, când împreună cu Mihail Chirnoagă
și M. Blecher măsuram Tâmpa cu numai un singur vers,
apoi dintr-o dată torente de orașe în care am citit
am scris și-am iubit:
București, București, unde ești?
plute, la vale, pe Olt, la Râmnicul Vâlcea,
focuri de armă în gara din Budapesta
întâile banane de import mâncate la Buchs
și urșii – izvor de venit, la Berna.
Mai târziu, focuri de artificii pe Lacul de Geneva,
cer înalt și pur ca o năframă de azur la Florența
mese pe trotuar și liniște la Como.
Parisul aflat într-o dimineață ca un vis cu ochii deschiși
Marsilia cu vânt la răspântii și curmale vândute ca prunele
întâii palmieri văzuți la Lugano, înmulțiți la nesfârșit la Rio de Janeiro
mușcate năpădind zidurile din Lima
notari scriind petiții sub cerul liber în Mexico,
plimbări fără sfârșit cu Salomón de la Selva.
Guatemala descoperită ca o comoară pururi proaspătă
Antigua, secol întors în secol, somn dormit fără trezire.
Sute de drapele pe vapoarele care tăiau Canalul de Panama
ca niște cuțite enorme: pământul se topește
sub soarele ca un cuptor încins cu păcură de aur.
Costa Rica, asemeni unei grădini purtate în buzunarul unde înflorește batista
cafea neagră băută în aeroportul din El Salvador
unde zei mici
de lemn priveau peste călători cu ochi de eternitate.
La Cuzco am simțit cum cerul apasă pe piept
și cum norii pot fi de piatră
în timp ce pietrele de la Macchupicchu pluteau ca nori peste secol.

O casă ca un port liniștit la Teresópolis, în munte:
papagali zgomotoși,
vecini vorbind despre secetă și recoltă,
hamac legănat de vânt ca o corabie, supa fumegă pe masă ca un coș de vapor.
îmi ajunge un vârf de creion ca să țin jurnalul de bord
vântul bate prin foile atlasului și-mi întoarce
ca pe-un buzunar golit de un chef fără pereche
viața pe dos.
Viața începută la Brașov
și risipită câte puțin
pretutindeni.

(Poeme din vol. „Poemele poetului pribeag”, Editura Drum, Mexico, 1963)

29 Octombrie 1965

Șed la masă
sub lampă în Honolulu
și azi am 47 de ani
în fața mea o ilustrată din România
un plic din Mexico
o carte din Germania
în spate un tablou din Haiti
o gravură din Brașov
(desprinsă dintr-o carte de Teohar Alexi)
și azi am 47 de ani
în față un zid de frunze tropicale
pe spate o cămașe din Filipine
în mână un creion din USA
o hârtie din Japonia
și am 47 de ani
în față nimic
și atât de mult
în spate
atât de mult
și aproape nimic.

(Din vol. „Poemele poetului Ștefan Baciu”, Colecția „Start”, Madrid, 1972)

Frize

Ne văd în grup șezând pe promenadă
și peste noi umbrelă de-aur cerul
în veri cu muzici în cascadă
Marin, Chirnoagă, Cantonieru.

Scrisori, poeme-n plicuri vin spre mine
când amintirii singur îi mai sunt străjerul
visând reviste moarte-n limbi străine
Marin, Chirnoagă, Cantonieru.

Sub uniforme bate-o inimă-n tristeți
din ofițeri răzbate seara condeierul
când aripi cresc sub galbeni epoleți
Marin, Chirnoagă, Cantonieru.

Trei mușchetari. Și lângă ei liceanul
ce-am fost, încerc să prind misterul.
Îi caut în vis. A mai rămas aleanul
Marin, Chirnoagă, Cantonieru.

(Din vol. „Palmierii de pe Dealul Melcilor”, Colecția „Start”, Honolulu, 1980)

Declarație de principii

Eu sunt poetul libertății
Don Quijote al poeziei în libertate
dar sunt și unul din ultimii ascultători
ai caterincelor din ulițele prăfuite
ale cartierului Mexicanos din El Salvador
sunt clientul micilor cafenele vieneze
în care un patefon răgușit mai cântă într-un colț
„In einer kleinen Konditorei”
sunt călătorul astrojeturilor între
aeroporturile Tocumen din Panama
și Limatambo din Lima-Peru
colaboratorul suplimentelor literare
din Santo Domingo, Mexico, Managua, La Paz și Tegucigalpa
pasagerul zilnic al autobusului Paoua-Woodlawn
în Honolulu, Insula Oahu
șezând pe scaunele de plastic albastru
ca pe băncile de sub Tâmpa
în care erau tăiate inimi, săgeți cu un vârf de briceag — și anii: 1935, 1936
sunt locuitor al Dealului Pacific
cetățean „Carioca” din Rio de Janeiro
născut la doi pași de Casa Sfatului, Brașov,
pe Șirul Rozelor
sunt editorul „scrisorii internaționale de poezie”
MELE (în limba hawaiană – poezie)
ușier, corector, contabil, hamal
redactor-șef, om de serviciu, hamal, contabil
corespondent, Maecena, dactilograf, zețar
sunt fostul amic al lui Fidel Castro
pe vremea când acesta încă era băiat bun
(era prin 1956, îmi pare)
Consul Onorific al Boliviei în Honolulu
autorul „Poemelor Poetului Tânăr”
brașovean, ex-apatrid, cosmopolit
sunt poetul satului de pe Târnave
al Amazonului și al lui Orinoco
al firului de apă de După Ziduri
și al străzii Sforii
de lângă Poarta Ecaterinei
al Mării Caraibelor
al Oceanului Liniștit
eu sunt o sută, o mie, zece mii
un milion, sute de milioane
dar sunt mai întâi
și mai presus de toate
poetul libertății.