Flash fiction stories – iunie 2025: „Plecări” de Emilia Grecu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Plecări

Emilia Grecu

Mă opresc lângă un chioșc și vânzătoarea începe să mă ia la întrebări.

-Ce-i cu tine aici? Ai părinți? Te-au lăsat și au plecat cu trenul?

Ultima întrebare mă face să izbucnesc în plâns. Nici nu vreau să mă gândesc la ideea că ai mei ar putea să plece fără mine la mare.

-Ce s-a întâmplat? întreabă un bărbat înalt.

Vânzătoarea ridică din umeri, dând de înțeles că nu știe.

-Poftim aici, zice el și îmi întinde o batistă.

Îmi șterg ochii și mă uit mirat la uniforma lui, așa poartă și vecinul de la etajul trei, despre care tata spune că e un turnător.

Îmi vine în minte vocea tatălui meu. Îți explic ce înseamnă. Cum să nu? Turnătorii sunt niște muncitori care lucrează în iad.

-Câți ani ai? mă întreabă bărbatul și-i arăt cinci degete.

-Vrei să-i căutăm pe părinții tăi? continuă el.

Nu-i răspund, cu toate că are o voce prietenoasă.

-Mergi cu nenea milițian, puiule, te ajută el, îmi face cu ochiul vânzătoarea, apoi îmi întinde un pahar cu apă pe care îl beau fără să clipesc.

E prea mult soare aici, mai bine plec. Nenea se ține după mine. Ne pierdem amândoi în marea de oameni din gară ca să-i găsim pe părinții mei.

Intrăm, fără să batem la ușă, într-o sală care seamănă cu un birou. Înăuntru ne zâmbește o femeie, care stă pe un scaun și vorbește la un microfon. Linoleumul de sub picioarele ei e prăfuit și ros. Oare a trecut pe-aici un șoricel?

Bărbatul îmi face semn să ne așezăm pe banca lipită de peretele din dreapta ușii. Așteptăm.

-Ce mi-ai adus aici? întreabă ea, după ce apasă un buton de lângă microfon.

-Pe cineva care refuză să vorbească.

Femeia se apropie și-mi cere să mă uit în ochii ei.

-Ia spune, îngeraș, cum te cheamă?

Nu-i răspund, mă uit la un portret, cu ramă aurie, al unui bărbat îmbrăcat în costum, agățat pe peretele din fața mea.

-Dacă nu vorbești, n-o să-i mai vezi niciodată pe părinții tăi, țipă ea, zbârlindu-și părul transpirat.

Nenea se ridică de pe bancă și face un pas spre ușă.

-Întotdeauna mi-a fost greu să intru în vorbă cu copiii, se scuză femeia, când mă vede cum izbucnesc în lacrimi.

-Mă duc să caut o batistă, fă ce e de făcut, răspunde milițianul, apoi pleacă trântind ușa.

Femeia se întoarce la biroul ei. Scrie ceva într-un caiet și-și mișcă genunchiul stâng, apoi se apleacă spre microfon:

-A fost găsită o fetiță. Are în jur de cinci ani, poartă un tricou bleu și pantaloni negri, scurți. Părinții sunt așteptați, de urgență, la Biroul de Informații.

Peste câteva minute, când apare tata în ușă, alerg într-un suflet spre el și mă cuibăresc în brațele lui. Aș vrea să-i spun că-mi pare rău că nu l-am ascultat când mi-a zis să-l țin de mână. Aș vrea să-l întreb de ce nu e și mama cu el, dar nu știu de unde să încep.

Tata are privirea încruntată, dar pare calm și înțelegător. Îi mulțumește femeii pentru ajutor și o întreabă cum de am ajuns aici. Dar ea n-apucă să răspundă, că mă aud vorbind:

-Tati, pe mine m-a adus aici un turnător.

Emilia Grecu a absolvit Facultatea de Litere în 2005, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București. A început să scrie proză scurtă după ce a urmat câteva ateliere de scriere creativă, organizate de „Revista de Povestiri”. A fost publicată cu proze scurte în „Revista de Povestiri”, LiterNautica, Literomania și „Viața Medicală” – rubrica „Doza de ficțiune”. Și-a descoperit pasiunea pentru scris în liceu, pe când frecventa cenaclul literar „Zburătorul” de la Onești, coordonat atunci de scriitorul Gheorghe Izbășescu.