Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Gong invers
Eliana Castor
După ce traversează bulevardul, venind de pe Brezoianu, o ia spre Lipscani. Sigur am s-o pierd aici, își spune Inspectorul. Imposibil să urmărești pe cineva în furnicarul acesta zumzăitor, în care picioarele alunecă pe dalele cenușii, cu forme neregulate, unele ieșind din asfalt precum cioturile de măsele dintr-o gingie inflamată.
Femeia e cu un cap mai înaltă decât majoritatea oamenilor din jur, ceea ce e un avantaj, atât pentru ea, întrucât pare că își face ușor loc prin mulțime tocmai datorită staturii impunătoare, cât și pentru oricine nu vrea s-o scape din vedere.
Cât timp s-a furișat prin mulțime, i-a admirat ținuta impetuoasă. Nu face parte din tagma fecioarelor nesigure și rătăcite. Are un fel de a-și undui formele generoase ca un val vertical care te ține captiv. În ciuda acestui lucru, înaintează în pas de plimbare care nu trădează nicio surescitare interioară. Nici mărfurile colorate, scoase pe tarabe și nici îmbulzeala din jurul lor nu-i atrag atenția. Merge întins, strecurându-se prin aglomerația pestriță, până când se oprește după un gang, în fata unei clădiri, cu balcoane crenelate și țipătoare. Urcă repede cele câteva trepte cu colțuri crăpate. Nu ridică nicio clipă privirea ca să vadă dacă prăvălia aceea este cea căutată, semn că a venit și altădată și nu are nevoie s-o identifice mai intâi, printre tarabe și bogasierii.
Inspectorul se uită cu atenție la firma cu litere albe rotunjite, pe care scrie Eugenia Pantazi – Mode. Scoate un carnet cu coperte maronii, de care atârnă un căpețel de creion chimic și notează repede denumirea. Imediat, trece pe trotuarul opus unde e o braserie și se lasă, cu un oftat prelung, pe unul din cele două scaune libere. La 11 dimineața poate fi considerat norocos că a găsit loc de odihnă. Tocmai se gândește ce bine i-ar prinde o cafea fierbinte și o clipă de răgaz în care să se bucure de aroma puternică. O comandă, dar abia își înmoaie buzele în lichidul aburind, că femeia pe care o urmărește iese din butic și o ia la pas vârtos înapoi. Ține în mână o cutie rotundă, elegant împachetată. Nu e un secret pentru nimeni că acolo se află o frumoasă pălărie, pe care doamna tocmai o târguise. Probabil și mai mare ca aceea pe care o purta și care semăna cu o roată de căruță împodobită cu pene de struț. Hm, dobitocule, a meritat să-ți rupi pingelele pentru o pălărie? se dojenește ofuscat inspectorul. Proaspăt intrat în vârsta bunicilor, e cât se poate de clar că misiunea de a urmări o femeie cu 20 de ani mai tânără are să-l lase fără suflare. Dar, când se gândește la solemnul președinte de tribunal care l-a angajat și căruia îi e dator cu acest serviciu, îi trece oboseala, mai ales că individul acela cu mustățile lui lungi, teribil de plicticoase și ochii mijiți sub sprâncenele stufoase i-a fluturat pe sub nas un plic pântecos. Îl bântuiau fantasmele și vedea peste tot numai semnele încornorării, fapt normal după ce și-a luat nevastă direct din pension și s-a apucat să-i toarne plozi, unul după altul, vreo cinci, ca să nu aibă timp nicio clipă să-i zburde gândul spre alte alea decât cratițe și scutece.
Inspectorul notează conștiincios toate străzile pe care îl poartă femeia cu taior de culoarea tutunului și blănița lejer răsucită în jurul umerilor. Cu pasul egal, fără nicio grabă, ea se îndreaptă acum spre o altă destinație. Trece de piața de birje și o ia pe Ion Câmpineanu. La primul colț, se oprește în fața unei case. O tencuială simplă de culoare roz „pompeian” îmbracă fațada, iar vița-de-vie care se cațără pe lângă burlane îi dă o notă romantică. Ajunsă în fața ușii masive de fier forjat, femeia întoarce capul si-i zâmbește Inspectorului, apoi trage de ciocănelul metalic. Un sunet puternic răsună dureros în timpane. Un gong invers, care anunță sfârșitul, ca într-un concert din muzică de Bach.
Aflat la doar câțiva pași în spate, inspectorul nu poate decât să-i arunce o privire directă și să înregistreze mecanic toate detaliile: ochii melancolici încercănați de rimel, sprâncenele arcuite, buzele puternic marcate care-i subliniază trăsăturile feței. Și, bineînțeles, părul de culoarea alunei cu doi cârlionți alunecați pe obraji. Doar nările fremătând puternic de mireasma zilei de primăvară trădează emoțiile, atât de bine ascunse pe chipul de o frumusețe perfectă, clasică prin liniile echilibrate.
—Intră, Hortense, te așteptam ca să putem începe, spune o voce joasă, trăgând poarta grea și lăsând-o înăuntru.
Strada Ion Câmpineanu 40, unde se țin întâlnirile de la Sburător, notează Inspectorul în carnețelul cu coperți scorojite. Pe maestrul Lovinescu îl știe, pe oaspeții lui care ieșeau de acolo îmbătați de aburii literaturii i-a buzunărit în câteva rânduri, iar în alte câteva l-a tapat pe vajnicul critic de niscaiva bănuți. Se îndreaptă spre chioșcul de ziare din apropiere. Vânzătorul își duce două degete la chipiu și-l salută cu respect, apoi îi întinde ultimele două numere, pe care le cumpărase, ale revistei Sburătorul.
***
Această zi de sfârșit de aprilie 1919 a fost numai bună pentru târguieli și pentru câștigat un bănuț cinstit, dintr-o îndeletnicire pe care râvnise s-o practice, măcar în vis, hoțul mărunt, poreclit Inspectorul.
Când îi întinde raportul și cele două reviste cu paginile îndoite, acolo unde apărea numele doamnei Hortensia Papadat-Bengescu, Inspectorul nu se poate abține să nu urmărească traseul mustăților domnului Nicolae Papadat, care se ridică și se coboară pe rând, în timp ce citește încruntat.
—Preferam să fie o întâlnire de amor și nu una de literatură… mormăie, negru la față.
—De ce, domnule Papadat, iertată să-mi fie curiozitatea? întreabă copoiul cu sfială și mirare.
—Pe un bărbat puteam să-l împușc, rostește, cu ură coclită în suflet de 20 de ani, magistratul.
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu