Aztecii lumii de mâine

Un nou viitor… Cum va arăta acest viitor, atât pentru fiecare în parte, cât și în general, pe plan politic, economic și social? Același lucru se întreba și Adina Dinițoiu, în articolul din Literomania nr. 155 („Note de jurnal din vremea pandemiei – II”): „Mai există viață dincolo de Covid? Tot ce facem în această clipă e determinat sau are legătură cu Covid, până la sufocare, oboseală și disperare. Covid e limita noastră interioară, psihică și umană. Covid e limita societăților și culturilor noastre, în acest moment”.

Merită să aruncăm o privire sumară asupra condițiilor care ar putea declanșa haosul. În primul rând, șomajul tehnic are destule victime la activ. În al doilea rând, sunt cei care și-au pierdut definitiv locurile de muncă de dinainte de epidemie. În România, de exemplu, au devenit șomeri peste 1,1 milioane de persoane. Să ne gândim că șomerilor de acum li s-au alăturat deja cei care au lucrat în afara țării și pe care piața de muncă autohtonă va trebui să-i absoarbă.

Stânga, din ce am văzut răsfoind presa online, are o viziune destul de sumbră. Și pe bună dreptate, deși întotdeauna în cazul stângii, cred eu, e loc de mai puțin. Așa cum preconizează și „Le Monde”, la orizont se întrevede o gravă criză economică. Bineînțeles, o criză economică fără mișcări de stradă este un nonsens, așa că vor fi și multe mișcări de stradă. Un haos total va domni peste lume.

Merită să aruncăm o privire sumară asupra condițiilor care ar putea declanșa haosul. În primul rând, șomajul tehnic are destule victime la activ. În al doilea rând, sunt cei care și-au pierdut definitiv locurile de muncă chiar înainte de epidemie. În România, de exemplu, au devenit șomeri peste 1,1 milioane de persoane. Să ne gândim că șomerilor de acum li s-au alăturat deja cei care au lucrat în afara țării și pe care piața de muncă autohtonă va trebui să-i absoarbă. Impresia mea este că nu conștientizăm încă efectele economice și sociale dezastruoase ale noului coronavirus, pe termen lung. E posibil ca acele mișcări de stradă, atât de invocate, să se producă la un moment dat. Cu ce rezultate? Greu de zis.

În cazul dreptei, lucrurile sunt ok – o prăbușire totală a economiei este imposibilă, la fel și colapsul capitalismului. Vremea revoluțiilor este deja o poveste de păcălit copiii, iar lucrurile, chiar dacă o iau razna pentru o perioadă, nu pot eroda solidul eșafodaj financiar pe care se bazează marile companii și corporații. Într-un fel, chestia asta te liniștește și te înspăimântă în același timp.

Cumva, acest mers al lumii te face să te gândești la azteci.

Ca să răsară din nou soarele a doua zi, e nevoie – pentru azteci – de sacrificii umane. Multe și cât mai crude. Iar soarele va răsări, bineînțeles, iar noi știm acum prea bine că nu sacrificiile l-au înduplecat să mai lumineze încă o zi planeta. Și mai știm că prin sacrificii vor fi, de fapt, mai puține guri de hrănit, iar cei care au acces la resurse vor avea și mai multe putere. Analogia de mai sus se potrivește într-o oarecare măsură stângii – care nu de puține ori a crezut în revoluții violente și sângeroase, menite să schimbe lumea, dar care nu au schimbat în bine mare lucru, și asta pentru că idealul puterii (absolute) s-a dovedit a fi mărul irezistibil din grădina raiului stângist. Analogia de mai sus e valabilă, în aceeași măsură, și în cazul dreptei – nepăsătoare la sacrificiile umane, dar sensibilă la acele schimbări care i-ar putea aduce daune de statut și (mai ales) financiare.

În rest, fiecare cu ale lui. Și totuși, cum va arăta lumea de mâine, cea în care vom fi nevoiți să trăim la un moment dat, cu sau fără mască și mănuși?