Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Distanța dintre două crize succesive
Erna Matzepa
Undeva din interiorul vortexului alunec înapoi, spre aerul rece.
Îmi îndes piciorul transpirat în adâncimea adidasului. Las ploaia să picure calm pe firele de păr, răsucindu-le pe cele de dedesubt undeva deasupra altora despre care nici nu știam că pot fi atât de aproape de suprafață. Răsfoiesc paginile umplute de hemoglobinopatii și structuri proteice, între care nu regăsesc nimic nou. Părul moale și alunecos de pe picioare îmi acoperă gambele ferme, în relieful cărora gastrocnemianul se încordează tare ca o piatră fără măcar să îl ating. Ochii îmi alunecă până în dreptul gleznelor. Dintre toate memoriile intercalate pe care le am, cea științifică e singura pe care mă pot baza cu adevărat. O singură viață și aștept în continuare ora la care să fiu anunțat că voi fi escortat până acasă, în siguranță. Unul din stropii de ploaie îmi atinge pielea scalpului, umezindu-mă pe dinăuntru ca un metal rece și ascuțit. Curios lucru să găsesc un tratat de biochimie între cărțile rafturilor comune din parc.
Printre desișurile brazilor ofiliți, cu tulpini pe jumătate acoperite de mucegai, deslușesc silueta gardianului, oprit în dreptul meu. Mă ridic de la masa din fontă și pun cu grijă cartea înapoi în raftul-căsuță agățat de crengi, trântindu-mă înadins la loc pe scaunul din plexiglas. Îl sfidez cu privirea pe gardianul de noapte, știind că oricum nu poate face nimic altceva decât să îmi arunce fețe sictirite însoțite de îndemnuri de conformare.
– A sosit ora, mă anunță strâmbându-și gura într-un zâmbet apatic și mirându-și sprâncenele cu o forțare grotescă în dreptul ceasului de mână.
– Știu, îi răspunde automat jumătatea din mine similară lui, înăbușind cu totul revolta celeilalte emisfere.
Dintotdeauna mi-au repugnat oamenii ca el. Toate mișcările lor precise, ucigând orice răbufnire inevitabilă a realității, nu fac altceva decât să îmi adâncească starea de sufocare dintre cele două ființe total opuse îngrămădite înăuntrul meu. Singurul lucru de care mai sunt în stare în astfel de momente este să fug. Să alerg undeva cât mai departe de toți, să alerg până mă scufund într-un loc mlăștinos acoperit de crengi cu frunze uscate și să deschid jumătățile care mă compun, lăsând golul dintre ele să fie astupat de pământul și umezeala din jur cu o forță cu care fiecare inspir al fugii mele să fie în stare să incurbeze rectitudinea lemnului putred a tot ceea ce poate fi numit regulă. Să alerg și să expir detașat resturile de rumeguș ale trecutului meu. Trecutului lor. Să alerg lăsând în urmă totul, până când în fața mea nu ar mai rămâne nimic și în adâncimea acestui nimicsă găsesc un singur punct luminos.
Încep să grăbesc pasul, trecând prin dreptul gardianului la o viteză la care sunt sigur că nu m-ar putea ajunge. Din când în când, mă opresc și mă uit în urmă doar cât să mă asigur că încă am mai rămas în aria lui vizuală. Îl observ cum se micșorează, menținându-și ritmul constant în direcția mea. Mă îndrept spre reședința temporară de pe aleea monotonă, mărginită la dreapta de stâlpii de beton văruit ai Grădinii Publice și la stânga de plopii aliniați la distanță fixă. Pe măsură ce mă apropii de casă, îmi dau seama că îi va fi tot mai dificil gardianului să mă conducă în timp util.
Încerc să înțeleg ceva din tot ce mi se întâmplă. Trăiesc într-o fugă continuă de responsabilitatea cuiva care de mult timp nu mai este. Încerc să înțeleg dacă sunt eu vinovat sau oricine altcineva, iar sentimentul de vină pare să se întindă într-un cerc ale cărui spițe se învârt în jurul unui ax disfuncțional.
O senzație de greutate fără un centru obiectiv, o fugă la fel de lipsită de sens ca și a mea.
Mă opresc în dreptul unui tânăr apărut de nicăieri, destul de bine bronzat. Pare a fi lipsit de gardian, așteptând nu departe de locuința mea. Ne privim o perioadă ca și cum ne-am atinge. Constituția lui, tot atletică, pare a fi aceea a unui înotător,după distribuția corporală centrată pe spatele solid ca o platoșă.
– Degeaba lucrurile tind să aibă un sens dacă tu doar îl cauți, îmi răspunde el fără măcar să îl fi întrebat.
Liniștea dintre noi ne apropie la un nivel la care degetele ni se împreunează involuntar, iar mâna lui dreaptă îmi coboară caldă pe șira spinării, atingându-mi vertebrele până în dreptul feselor. Coapsa mea dreaptă se potrivește perfect în spațiul primitor dintre picioarele lui lungi și subțiri, iar buzele noastre se unesc anulând orice diferență de înălțime.
Suntem în apropierea locuinței mele. Gardianul de noapte, ajuns mult mai rapid decât m-aș fi așteptat, se vede practic pus în fața unui fapt împlinit. Escorta lui nu mai este necesară, din moment ce atât eu cât și înotătorul ne putem încadra cât să intrăm la mine în bloc până la lăsarea nopții. Sunetele se estompează tot mai mult în întuneric pe un fundal sonor în care totul se confundă, iar scara blocului începe să fie luminată de strălucirea ochilor mei și aitânărului pe care l-am întâlnit. Pășim împreună, iluminați de culorile atât de schimbătoare ale interiorului nostru, pe măsură ce jumătate din mine răspunde gândurilor lui, iar gândurile lui pătrund tot mai aproape de vortex.
Erna Matzepa are 24 de ani și este student.
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Din perspectiva Penelopei
„Sânge!” de Fredric Brown
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Scrie un comentariu