Flash fiction stories – septembrie 2022: „Boxa” de Elena Dumitrescu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Boxa

Elena Dumitrescu

Dana avea paisprezece ani când a venit vestea. Chiar vară-sa a anunțat-o, pe treptele bisericii, cu un glas chinuit, care abia s-a auzit. Nici vară-sa, la cei nouăsprezece ani ai ei, nu avea cine știe ce experiență cu tragediile. Tatăl Danei murise la București, într-un spital, în timp ce ea era într-un sat uitat de lume, prin Buzău, în vacanța de vară la bunici. Nu se mai văzuseră din iunie.

Nu a existat un moment de despărțire, doar vestea picată cu viteză din cer, cât să le spargă viețile. Dana s-a gândit, ani mai târziu, că poate tatăl ei a vrut să o protejeze și a făcut sacrificiul cel mai dureros: s-a despărțit pentru totdeauna de ea, de la depărtare, luând în veșnicie dorul neostoit pentru copilul lui. O depărtare de două sute de kilometri, cât să nu sperie peste măsură un suflet pe care îl știa sensibil, că doar Dana îi semăna.

Vestea a primit-o în ziua Sfintei Mării, când încă mai era slujbă. A plecat de la biserică, un ghem de tristețe în loc de copil și, cu pași mici, s-a apropiat de casa bunicilor. Mamaia îl jelea pe ginerele ei cât să audă tot satul. „Mamaie, taci, mă faci de râs”, ar fi vrut să urle la ea. Nu s-a putut opri în curte. Simțea că dacă începe să plângă nu se va mai opri niciodată. O să fie ca la potopul lui Noe: cascade nesfârșite de ape sărate care vor îneca pământul. Așa că a trecut prin curte și a fugit spre dealuri ca să poată să-și tacă durerea.

Într-o lună a venit școala, cu tot cu examenele ei, peste ceea ce pierduse și i-a spălat toate gândurile. Suporta cu greu privirile pline de milă ale profesorilor și stângăcia prietenelor, așa că a trebuit să uite. Ani de zile s-a ferit să le spună noilor colegi de liceu că tatăl ei a murit. Îi era greu s-o rostească. Și ca să poată supraviețui, l-a îngropat de tot, toate amintirile, vocea, ochii, cuvintele. Era ca și cum a existat doar într-o altă viață, o viață care nu fusese a ei.

Fast forward douăzeci și trei de ani. O curățenie în boxa de la subsolul blocului, printre lucrurile din copilărie, i l-a adus înapoi de sub mormanul de uitare: un bilețel mic, pe care nu-l văzuse niciodată până atunci, prins între două foi îngălbenite din caietul de comentarii: „Te descurci tu, am încredere. Te sărut! Tata”.

Elena Dumitrescu are 38 de ani și locuiește în București. A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale. Este fotograf și graphic designer. În ultimii ani, a scris poezie, dar a avut mereu în minte idei pentru proză scurtă. Anul acesta a participat la un atelier de creative writing organizat de „Revista de Povestiri” și coordonat de Marin Mălaicu Hondrari, care a ajutat-o să dea o formă ideilor și să le transforme în povestiri.

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...

Boxa

Elena Dumitrescu

Susține jurnalismul cultural independent

Despre autor

Literomania

Alte articole

Scrie un comentariu X

Newsletter