Avanpremieră Cartea săptămânii Nr. 192

Forugh Farrokhzād: „Nu există culoare dincolo de negru”

Reach content for Google search „Forugh Farrokhzad”, iranian poetry”, „iranian poets”

Vă invităm să citiți, în avanpremieră, câteva dintre scrisorile poetei iraniene Forugh Farrokhzād (1934-1967), apărute în volumul „Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere” (traducere și prefață de Gheorghe Iorga, Editura Tracus Arte, 2021). Spirit independent, dedicat în întregime artei, și poeziei în mod special, Forugh Farrokhzād a avut un destin tragic. La numai 16 ani, se căsătorește, împotriva voinței familiei, cu Parviz Șāpur, fiul cel mic al mătușii materne, cel căruia îi sunt adresate scrisorile din volumul „Nu există culoare dincolo de negru”. Căsnicia, însă, nu îi va aduce libertatea la care sperase. La 18 ani, Forugh Farrokhzād devine mamă, iar împăcarea vieții de familie – o viață înăsprită de concepțiile conservatoare al soțului –, cu vocația de poetă pare, din acest punct, un ideal irealizabil, ceea ce va duce, în 1955, la destrămarea cuplului. Forugh Farrokhzād își asumă, pe lângă anatema divorțului, și pierderea fiului, care rămâne în custodia tatălui. În 1958, îl întâlnește pe scriitorul, cineastul și producătorul de film Ebrāhim Golestān. Începe astfel o nouă etapă în viața lui Farrokhzād. Devine secretar al studioului „Golestān Film” și realizează, pe lângă câteva scurt metraje, și celebrul film documentar „Casa este neagră” (despre leprozeria de lângă Tabriz). Pe 13 februarie 1967, la numai 32 de ani, Forugh Farrokhzād moare într-un accident de mașină ale cărui cauze au rămas până în ziua de azi neelucidate. Volumele sale de poezie – „Captivă” (1952), „Zidul” (1956), „Revolta” (1958), „O altă naștere” (1963), „Să dăm crezare începutului de anotimp rece” (postum) – reprezintă un punct de reper nu doar pentru literatura modernă iraniană, ci și pentru întreaga literatură de după anii ’50 ai secolului trecut, Forugh Farrokhzād făcând parte din familia spirituală a unor poete ca Sylvia Plath sau Anne Sexton, cu care, de altfel, a și fost contemporană. (Literomania)


Două atribute esențiale fac din Forugh Farrokhzād (1934- 1967) o figură de prim-plan a Iranului monarhist: cea mai mare poetă persană modernă (şi care contează mult în lirica universală din a doua jumătate a secolului XX) şi una dintre inspiratoarele mişcării de emancipare a femeilor iraniene. Opera (poezia, în primul rând) şi viața sa, la 54 de ani de la moartea tragică, într-un accident de automobil, s-au aflat, în regimul monarhist, şi se află încă, până şi în regimul islamic de astăzi, în centrul unor dezbateri şi polemici simptomatice privind chestiunea femeii.
Gheorghe Iorga

Scrisori trimise lui Parviz Şapur
1. Înainte de căsătorie (iunie – august 1950)

 

Dragul meu Parviz,

În cele din urmă, cum ghicisem, tatăl meu s-a opus logodnei şi chiar condițiilor căsătoriei aşa cum le prezentase mama. Ca răspuns la toate astea, el a spus că te-ai putea duce să stai de vorbă cu el când îți vei fi terminat serviciul militar şi când îți vei fi reglat situația financiară. În aceste condiții, şi-ar respecta angajamentul. Asta mi-e cu totul neplăcut şi mă simt stânjenită scriindu-ți despre acest gen de lucruri.

Parviz,… ideea că ei vor să schimbe fericirea pe o oglindă, o pereche de candelabre şi un inel ce nu vor servi în viață decât să-mi decoreze casa ori să fie un obiect de lux îmi aduce multă mâhnire.

Nu voi fi în stare niciodată să accept gândul că unei fete i-ar putea aduce mai multă fericire sau ar face-o mai valoroasă oferindu-i o oglindă şi nişte candelabre la prețuri ridicate.

Ei ți se opun, fiindcă nu poți acționa după opiniile absurde şi după tradițiile nebuneşti dominante. În consecință, eşti obligat să te învârți în jurul cozii pentru o vreme.

Ştii ce înseamnă această opunere? Înseamnă că dacă aduci oglinda şi candelabrele, poți să mă iei… De mi-ai cunoaşte un pic mai bine atitudinile şi maniera de a gândi, ai putea înțelege cât de penibilă şi de amară mi-e ideea asta şi cât de neîncrezătoare față de lume şi de oameni mă face împotrivirea asta neînsemnată…

Tandrul meu Parviz,… îți aminteşti în mod sigur de ceea ce îmi dădeam silința în legătură cu cererea în căsătorie din partea ta. Într-o noapte, ți-am povestit că nu mă lăsau să mă întâlnesc cu tine, pentru că nu ştiau ce aşteptai tu de la aceste întâlniri, iar tot ce s-a petrecut după aceea a fost consecința vorbelor  mele  din  noaptea  aceea.  Ți-am  cerut  să  mergi la tatăl meu ca să te pot iubi liber şi nu ştiam că ar fi trebuit să faci față împotrivirii sale.

Bineînțeles, e vina mea şi n-am aşteptat ca situația ta să se amelioreze. Dar, Parviz, puteam să nu te văd şi să nu-ți aud vocea…?

Pentru cineva care iubeşte şi care iubeşte din toată inima sa, cea mai dură dintre încercări este să i se interzică să nu-şi vadă iubitul.

Ştiu că nu erai pregătit pentru căsătorie şi mai ştiu că te-am pus în fața unei propuneri neaşteptate. Însă, Parviz al meu,… acum nu ne-a rămas decât să aşteptăm.

Dar acum lucrurile s-au schimbat şi, după cum ne-am dorit de la plecare, tatăl meu a promis să-ți răspundă favorabil imediat ce situația ta se va îmbunătăți.

E chiar ceea ce voiam, iar acum poți să munceşti în linişte şi să pregăteşti condițiile vieții tale viitoare. Dar problema ce rămâne mereu fără răspuns e că nu te pot întâlni deloc în libertate…

Dragul meu Parviz,… voi aştepta… nădăjduind într-un viitor ce ne va asigura fericirea. E adevărat că sufăr, dar în schimbul acestei suferințe o să trăiesc fericită aproape de tine. Mama mi-a permis doar să-ți scriu. O să te întâlnesc poate din întâmplare undeva… Dar ştiu că n-o să pot niciodată să vorbesc cu tine aşa cum îmi doresc, nici să apreciez tot ce ai de zis…

Vreau să răspunzi la scrisorile mele. Să-ți citesc scrisorile e pentru mine izvor de cea mai mare bucurie. Poate că nu mă vei crede dacă îți spun că atunci când primesc o scrisoare de la tine, o citesc de mai multe ori pe zi, iar această scrisoare îmi aduce un moment de bucurie.

Parviz,… sunt încrezătoare în viitor. Fă şi tu un efort pentru acest viitor ce ne va face fericiți. Vom fi răbdători amândoi şi asta e cel mai bun mijloc pentru a ne asigura norocul viitor.

Fă un efort să-mi scrii scrisori mai detaliate şi mai tandre!…

Fii un pic mai intim cu mine! Dacă, în scrisorile tale, vorbeşti cu mine cu toată sinceritatea, te voi iubi de o mie de ori mai mult.

Dragul meu Parviz,… uită tot ce ține de trecut!… O să aşteptăm, tu îți continui munca, iar eu, studiile. Când îți vei fi încheiat serviciul militar, te vei duce din nou la tatăl meu… Revino când vei putea răspunde exigențelor absurde ale acestor oameni!… Doi ani, nu-i nimic, vor trece repede, însă fericirea ce ne aşteaptă va fi imensă şi plăcută…

Îmi doresc să fii fericit…

 

La revedere!

Forugh

4 iulie 1950

2.Viața în comun (data căsătoriei: 14 septembrie 1950)

 

Dragul meu Parviz,

Se face aproape o săptămână de când nu mi-ai mai scris. Nu ştiu de ce. Cred că eşti supărat pe mine. Însă nu ştiu de ce, n-am făcut nimic împotriva voinței tale…

Parviz, habar n-am ce gândeşti tu despre mine. Viața mea e destabilizată şi zbuciumată. Nu ştiu ce să fac… Eşti îndreptățit să fii supărat pe mine. Ai avea chiar motive să divorțezi. Îmi amintesc că o dată, anul trecut, mi-ai spus de față cu Khosrou şi cu mama ta: „Oricine în locul meu ar fi divorțat deja.” Nu voi uita toată viața amintirea amară a acestei propoziții. Evident, cum ai înțeles, nu merit să fiu femeia ta şi nu pot să te fac fericit. Eşti un bărbat răbdător şi indulgent că m-ai păstrat până acum. Dar ştii foarte bine că, dacă divorțezi, nu sunt suficient de idioată ca să-mi pun capăt imediat zilelor. Nu voi fi singura căreia i s-ar întâmpla aşa ceva. Mai mult, pot să muncesc şi să-mi câştig traiul şi nu există motiv să mă abat de la drumul drept…

Parviz, nu te supăra pe mine, chiar de am comis o eroare, nu sunt răspunzătoare de asta! Nu-ți pot mărturisi cât de mizerabilă sunt. Ştiu că poezia şi arta nu m-au făcut fericită…, dar mi le doresc din răsputeri. Când văd că sunt departe de ce îmi doresc şi că tu mi-ai fixat nişte limite, lumea se întunecă în ochii mei şi nu pot decât să urăsc viața. Te iubesc. Eşti liber să divorțezi sau nu. Află că eşti singurul bărbat din viața mea şi aşa vei rămâne!

 

Te îmbrățişez. Forugh

[1952]

Sumar Literomania nr. 192

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: