Nr. 193 Semnal editorial

Semnal editorial: „Al doilea e Chaplin” de Jan Cornelius




La Editura Tracus Arte a apărut volumul „Al doilea e Chaplin” de Jan Cornelius.

Un est-european fuge din absurda Românie și descoperă Germania de azi ca pe-o corabie a nebunilor: o ţară cu medici demni de tratat, vecini de bloc pe care nu-i întâlnești decât în chatroom, copii supradotaţi într-un procentaj de peste 100% și mame care vor să-și hrănească plozii cu linguriţa, chiar dacă aceștia au depășit de mult vârsta de 50 de ani. Dar pe lângă aceste apariţii cotidiene, ne întâlnim la modul cel mai firesc și cu Charles Bronson, Charlie Chaplin, Humphrey Bogart, Johnny Weissmüller, Woody Allen, Cărtărescu sau Hemingway, căci viaţa imită filmul și literatura și nu invers.


Cartea cea mai amuzantă a anului trecut a scris-o un neamţ. Un neamţ cu umor?! Admit că Jan Cornelius este mai mult decât neamţ, este neamţ din România. Născut în Banat, fugit de comunism, Cornelius este un excelent scriitor cu tente satirice și traducător de literatură, un pasionat călător pe mapamond și observator al lumii contemporane. Un maestru al grotescului. Cartea sa constă dintr-o serie de povestiri și anecdote trăsnite, care luate împreună alcătuiesc un roman, în care Estul și Vestul se oglindesc reciproc. Ca de pildă în aventurile absurde de la Ambasada României din Berlin. Pe când sărmanii scriitori din Vest trebuie să-și inventeze poveștile, muncind din greu, scriitorii din Est au minunatul privilegiu de-a relata ce li se întâmplă.
Mathias Schnitzler, Berliner Zeitung

Jan Cornelius s-a născut la Reșiţa și trăiește la Düsseldorf din 1977. Este scriitor bilingv (română si germană) și traducător de literatură. A studiat franceza și engleza la universităţile din Timișoara, Düsseldorf și Stirling (Scoţia). A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. A colaborat cu reviste satirice germane și elveţiene și a scris o lungă serie de comentarii despre cultura modernă și piese de teatru radiofonic pentru posturile de radio naţionale din Germania și Elveţia. În România, a publicat comentarii despre literatură în „Observator cultural”, „Dilema veche” și „România literară”. A tradus și a prezentat în mediile germane și în numeroase lecturi publice din spaţiul german cărţi ale multor scriitori români actuali. În 2013 a publicat la Berlin excelent primitul roman „Narrenstück”, în română apărut la Humanitas cu titlul „Eu, Dracula și John Lennon”, cu puternice tente absurde și satirice („Berliner Zeitung” numește cartea „cel mai hilar roman al primăverii 2013” și-l încadrează pe autor în tradiţia lui Bohumil Hrabal). Împreună cu Adina Popescu a scris volumul „De ce nu-s românii ca nemţii” (2019, Editura Paralela 45). În 2020 a publicat la editura Lebăda neagră din Iași pseudojurnalul umoristic „Aventurile unui călător naiv. Între mișcare și izolare”.

Sumar Literomania nr. 193

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.