Marele scriitor Dezső Kosztolányi a scris odată că „tej” (lapte) este de-o vîrstă cu el, și toate cuvintele care înseamnă același lucru într-o altă limbă sînt mai tinere decît cel din limba lui maternă.

Duminică ne-am plimbat prin Auchan și am cumpărat „Cuore” de Edmondo de Amicis. M-am bucurat zărind cartea pe raft – în copilărie a fost una dintre preferatele mele. Am ajuns acasă și am început s-o răsfoiesc, ba chiar am citit povestirea care m-a zguduit cel mai mult, „Sînge romaniol”.

Ei bine, mi-a fost dat să trăiesc o dezamăgire. Un adevăr este că nu e bine să revizitezi trecutul, și dacă tot o faci (o facem cu toții), să nu speri că va fi la fel cu ce-a fost odată. Al doilea adevăr pe care l-am experimentat acum este acela că amintirea mea, copilăria mea este „Romagnai vér”, și în nici un caz „Sînge romaniol”. Cum am putut crede că o să fie atît de ușor?!

Nu e aceeași povestire? Păi cum să nu fie. Nu e una frumoasă? Ba da, e frumoasă, sigur. Dar e frumoasă ca „Gioconda”: nu te atrage, numai dai din cap. Așa cum „Odă” nu va fi niciodată același lucru în traducere maghiară, nici „Cuore” nu va mai fi aceeași amintire în română. Degeaba caut aromele trecutului în ea; trebuie să caut acel volum din care am citit atunci.