Cartea săptămânii

Grotescul lui Paul van Ostaijen

Avangardist, scriitor de expresie neerlandeză, apărător al cauzei flamande la început de secol XX, Paul van Ostaijen este, din păcate, un nume necunoscut în afara graniţelor belgiene. De-abia în ultimii ani opera sa a început să fie tradusă, iar interesul pentru acest scriitor pare a fi crescut. Născut în 1896, în familia unui tinichigiu, a urmat cursurile liceeale la Ateneul Regal din Anvers, unde limba de predare era neerlandeza, van  Ostaijen fiind încă de pe atunci un apărător al cauzei flamande, ceea ce, mai târziu, îi va atrage antipatia autorităţilor belgiene. De altfel, în 1918 va părăsi Belgia, refugiindu-se la Berlin, unde va intra în contact cu tot ce era mai nou în curentele artisitice ale vremii.

În 1916 îi apare primul volum de versuri, „Music-Hall”, iar în 1918 publică „Semnalul”, tot un volum de poezie, dat la topit de către autorităţile belgiene. În 1925 apare volumul de proze scurte „Trustul patriotismului”, proze numite, de către Paul van Ostaijen, „groteşti”. În 1926 van  Ostaijen recidivează cu un alt volum de „groteşti”, „Bordelul lui Ika Loch”. Toate aceste volume au fost ilustrate de artişti ca Arnold Topp sau René Magritte. În 1928 este publicat volumul „În afara legii”, o apariţie postumă, căci în acel an Paul van  Ostaijen moare, uitat de prieteni şi familie, într-un sanatoriu din Ardenii belgieni.

Într-un alt articol dedicat lui Paul van Ostaijen, l-am descris ca pe un „dandy de stânga”. Reacţionar, dar simpatizant cu cercurile de stânga ale vremii, din care făceau parte artiştii avangardei de început de secol XX, Paul van Ostaijen era o apariţie excentrică, fiind numit de către femeile din Anvers, datorită stilului său vestimentar, Domnul 1830. Iată cum îl descria poetul flamand Maurice Gilliams pe tânărul van Ostaijen: „Seara, pe Keyserlei, îl întâlneam pe Orfeu în costum Biedermeier. Oamenii se uitau la el cu gura căscată din cauza cravatei sale demodate, a jiltecii de catifea roşie şi a ciudatelor sale haine negre. Câteodată purta un macferlan de un gri sidefat şi dacă vântul se juca cu pelerina scurtă de pe umerii săi, părea că are aripi, asemeni unui vultur imperial. Iarna, era văzut cu o căciulă de blană de nutrie; purta un guler înalt şi scrobit. Era dandy-ul, lordul sumbrului şi durului Anvers“.

Prozele sau „groteştile” lui Paul van Ostaijen sunt, de asemenea, bizare, excentrice, frizând absurdul, dar, în acelaşi timp, sunt şi foarte bine ancorate în mentalul colectiv şi individual al vremii. În română, a apărut, până acum, un singur volum de proze semnate de van Ostaijen, „Trustul patriotismului şi alte groteşti” (prefaţă de Jan H. Mysjkin, trad. din neerlandeză de Jan H. Mysjkin şi Doina Ioanid, Editura Paralela 45, Piteşti, 2016). „Trustul patriotismului”, proza care şi dă titlul volumului, nu numai că evocă atmosfera politică, foarte tensionată, de la începutul secolului al XX-lea, dar parcă a şi anticipat situaţia actuală a Europei încă din prima frază: „Pe scurt: situaţia în Europa este pur şi simplu a naibii de proastă“. Trama este una destul de simplă. Politicienii a două state rivale, Foşania şi Teutonia, formează o coaliţie, un trust, prin care doresc, cu ajutorul unor manipulări grosolane, să reînvie spiritul patriotic din cele două state. „Europa este în pericol“, cred ei, pentru că „ea ascultă de internaţionalişti şi pacifişti“. Este creat un conflict artificial, bine controlat mediatic, prin care popoarele celor două ţări sunt asmuţite unul împotriva celuilalt, ceea ce a dus, în cele din urmă, la „normalizarea” situaţiei în cele două state „rivale“. Atât în Foşania, cât şi în Teutonia, spiritul patriotic, naţionalist a fost resuscitat, iar spiritul internaţionalist a fost anihilat.

Iată o parte a discursului doctorului Erich-Carl Wybau, secretarul general al Partidului Conservator din Teutonia, cel care, de altfel, a născocit planul de acţiune al acestui „trust al patriotismului“: „– În consecinţă, dacă ne punem întrebarea: «Ce vrem să fim?», răspunsul va fi: «Vrem să fim stăpâni» . De ce vrem să fim stăpâni? Pur şi simplu pentru că avem mai multă încredere în noi decît în alţii. Ce vom urmări dacă suntem stăpâni? Supremaţia oligarhiei pe care o constituim în Statul Teuton, având drept scop final supremaţia oligarhiei noastre în Europa, întrucât acesta este un corelativ al convingerii noastre cum că o misiune mondială îi revine poporului teuton. Totuşi, din moment ce suntem pe punctul de a pierde tot, trebuie să uităm deocamdată de acest scop final. Dacă reuşesc să vă arăt mijloacele de a deveni stăpâni în Teutonia, va fi inutil să stabilim dacă aceste mijloace sunt strict naţionale sau, îndrăznesc să spun, patriotice în sensul naţional-folcloric. Altfel spus, acolo unde scopul unui «Stat conservator patriotic» este salvat, mijloacele folosite în acest scop se sustrag criticii sau, ca să formulez încă şi mai bine, mijloacele sunt întotdeauna patriotice atunci când scopul atins prin aceste mijloace este patriotic… Masele n-au simţul fair-play-ului. Ele nu cuceresc pentru a cuceri, ci doar când sunt constrânse la această cucerire sau când această cucerire le este prezentată ca rezultat al apărării. Masele sunt patriotice în chip realist, nu idealist. Pentru a înflăcăra poporul în numele unei cauze, e necesar să găsim un simbol concret… Poporul este în aşa fel croit, încât îşi doreşte inconştient ca ţelul rasial să coincidă cu ţelul justiţiei pure. În ţările democratice ale Europei, simţul justiţiei, aşa cum a fost el înfipt în minţile oamenilor prin Proclamaţia Drepturilor Omului, a devenit trăsătura cea mai pronunţată a maselor. Dar dacă vă pricepeţi la cópii, ştiţi că salvarea stă în aparenţe. E de ajuns să creăm aparenţa că ţelul nostru patriotic este un asemenea ţel de justiţie pură… Poporul are nevoie de aceste aparenţe ale defensivei şi ne va urma supus într-acolo unde acest sens al justiţiei va fi satisfăcut. Domnilor, şovinismul este o afacere internaţională! Extravaganţele şovine de aici reprezintă raţiunea unei incitări la şovinism acolo. Patriotismul, astfel dezvoltat în cele două state rivale, este ca o pendulă care-şi dezvoltă mişcările într-o progresie geometrică“.

Paul van Ostaijen a fost doborât de tuberculoză la numai 32 de ani. A murit, cum spuneam, într-un sanatoriu din Ardenii belgieni, abandonat de familie şi prieteni. Închei această scurtă evocare a lui van  Ostaijen cu un citat din cuvântul introductiv semnat de Jan H. Mysjkin la volumul „Trustul patriotismului şi alte groteşti”: „Acestea fiind spuse, dacă Franz Kafka a scris groteşti fantastice – „Metamorfoza” reprezintă exemplul prin excelenţă –, van Ostaijen s-a mărginit să scrie groteşti satirice, care vizează lumea de aici, de jos, văzută ca un joc de marionete lipsit de sens”.

Paul van Ostaijen, „Trustul patriotismului și alte grotești”, prefaţă de Jan H. Mysjkin, traducere din neerlandeză de Jan H. Mysjkin şi Doina Ioanid, Editura Paralela 45, Piteşti, 2016

Parteneriat media


Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu