Iertați-mă, domnule. Nu am făcut-o intenționat!

După o lună, hotelul era plin. Dirijabila purta un costum alb cu un scorpion brodat pe spate și însoțea clienții spre camerele de distracție, momente în care își folosea talentul de ventriloc. Voci lugubre ieșeau din pereți sau din adâncul pământului. Camerele erau denumite după pachetele turistice.

Ghilotina

Reconstituire aproape fidelă a palatului Versailles, cu o anexă copiată după celula lui Marie Antoinette de la La Conciergerie. „Pardonnez-moi, monsieur. Je ne l’ai pas fait exprès.”[1] – stătea scris desupra patului pe o placă de lemn.

Hotel Beaujour

Pereți gri, gri-ploaie, gri-înainte de furtună. Un pat confortabil, o umbrelă imensă, neagră așteaptă cuminte într-un vas din metal. Ceva e mereu la dispoziție, fără să fie clar ce. Patul e piesa centrală, când vremea e ploioasă activitățile patului sunt intense, fie că e vorba despre somn, citit, sex, singurătate sau joc de cărți.

Dracula

O cameră-clișeu. Pentru amatorii de senzații tari. Dracula e un conte dintr-o Transilvanie fictivă, contele are canini lungi și ascuțiți și mușcă până la sânge gâturile fetelor tinere – de preferință – apoi doarme într-un sicriu. Camera conține chestii inspirate din filmele cu Dracula, mai alese cele bazate pe cartea lui Bram Stoker.

Virus

O cameră high-tech. Singura, de altfel, cu design hipermodern. La intrare există o carte de oaspeți, electronică. Mesajul de introducere sună așa: virus, război, ciumă, sclavie. Fiecare să înțeleagă ce poate. Pereții sunt îmbrăcați în panouri de plasmă pe care sunt transmise imagini cu fractali. Culoarea aerului e mov-purpură. Patul e o placă de metal, de mari dimensiuni, acoperită cu aștenuturi din satin.

Noaptea roșie

Pereții negri, patul cu baldachin cu draperii roșii. Un tablou agățat deasupra patului reprezentând pe Eros de vorbă cu Thanatos, anonim sec. XVII, scoală franceză. Un dulap de epocă cu multe sertare adăpostește unelte ale supliciului și deliciului. O canapea din piele. O masă-oglindă. Erotismul domnește în fiecare ungher. Mildred a aranjat camera cu ajutorul dirijabilei, nu le-a scăpat niciun detaliu, trebuia să satisfacă gusturile celui mai pretențios client.

Camera neagră

Dictaturile secolului XX. Intrarea e blocată de o draperie neagră după care vine un culoar îngust negru. Încăperea e veșnic cufundată în beznă. Numită și Camera 44. Acolo l-au cazat pe domnul Wild.

Herz era mulțumit de mersul afacerii și se gândea la plajele din Caraibe pe care o să se plimbe cu iubitul lui. Când se gândea la Santiago îl strângea inima, presimțea ceva, argentinianul făcea pe nemulțumitul de câteva zile, îl evita. Ce-i drep, Herz pusese presiune pe angajații hotelului, era foarte mult de muncă și mai ales mult de strâns și curățat după „evenimentele” prin care treceau turiștii.

Domnul Wild, după prima noapte petrecută în Camera neagră, a cerut să-și prelungească sejurul și a cumpărat pachetul Black room deluxe all inclusive 60 days. Mildred a strâmbat un pic din nas la început, Emilia a ridicat din umeri, până la urmă era doar un client.

Wild nu mai ieșise din cameră de vreo patru zile, nu ceruse nici masa în cameră, Herz era un pic îngrijorat, dar poate că era ceva normal pentru un tip ca Wild. Rafael i-a sugerat să aibă răbdare.

Rafael le spunea turiștilor povești de groază la cină, povești cu monștri din toate epocile. Puștiul Smith era cel mai greu de impresionat, pentru el niciun breaking news nu era prea… breaking. Doamna Smith era pasionată de povestea decapitărilor din vremea Revoluției Franceze. Avea impresia că în acest fel înțelege mai multe despre istoria Europei.

Micul dejun îi era rezervat lui Iosif și dirijabilei. Ea încurca conversațiile turiștilor făcând voci să apară de te miri unde, pe unii îi distra. Ce se petrecea în camere era trecut sub tăcere însă, Mildred avea grijă ca angajații care se ocupau de „evenimentele” din camere sau apartamente să fie de o discreție absolută. Se zvonea că primesc un bonus special la terminarea proiectului. Hotelul Groazei urma să funcționeze cinci ani.

Santiago era supărat că nu mai avea voie să-și folosească aspiratorul după ora cinci după amiaza, primise reclamații la recepție, Emilia și le notase cu creionul de o hârtie. Santiago citea, recitea și se enerva. A încercat Herz să-i explice că sunt nevoiți o vreme să renunțe la plăcerile personale, Rafael i-a arătat și regula nr. 4 lăsată de bărbatul în negru.

-Chiar așa, a zis Santiago, unde e tipul? Eu nu l-am văzut. Sigur e o născocire de-a voastră.

-Dragul meu, a schimbat Herz vocea cu una moale, pisicoasă, nu-i nicio născocire, primul l-a văzut Iosif, i-a apărut în duș.

-Nu sunteți sănătoși! s-a strâmbat Santiago. Și mai ziceți de sud-americani că sunt posedați…

-Eu m-aș gândi la plajele alea albe pe care o să ne plimbăm, Santiago, cu caftanele fâlfâind în briza serii și la…

Era 16.50.

Santiago a pornit aspiratorul și le-a acoperit vocile.

Iosif s-a dus în cameră și s-a întins în patul cu baldachin încercând să facă o strategie de cucerire a dirijabilei. Poate că era ultima lui șansă, pe Julieta și pe Monica le ratase, vioara o refuzase, nu se alesese nimic de el. Ambițiile celorlalți, puah! Rafael cu Pithia lui erau fericiți. Mai bine se reapucă de vioară, dar acum cu noul job nu are timp. O să aibă când se termină cei cinci ani.

Se auzeau voci și era agitație pe holuri. Iosif a ieșit din cameră. Angajați ai hotelului ieșeau din lift cu bagaje voluminoase și erau veseli, își dădeau coate. Alții veneau pe scări încărcați cu genți de voiaj. Bagajele nu conteneau să sosească și toate mergeau la camera Noaptea Roșie.

La recepție, Emilia primea cu șampanie extravagantul cuplu care abia sosise. Femeia parcă tocmai coborâse dintr-un car alegoric al Carnavalului din Brazilia iar el era un bătrân, un tip în etate, un antic, un vârstnic, după cum se prezentase singur și nu putea fi acuzat de ofensă sau de lipsă de corectitudine politică pentru că se auto-descrisese și nici măcar nu era un adevăr pentru că tipul nu avea mai mult de patruzeci de ani.

Iosif coborâse și se pitise după un stâlp.

Era Monica cu chilianul ei bogat, compatriotul mai norocos al lui Santiago. O să locuiască la camera Noaptea Roșie.

Iosif tremura. „Azi am șters cu mâna mea praful de pe instrumentele din dulapul mare din lemn de nuc. Urma mâinii mele o să ajungă prin intermediul biciului pe pielea ei fină. Cu o cârpă moale, am șters canapeaua din piele, acolo să-și reverse chilianul furia impotentă, pe cea mai frumoasă femeie din câte cunosc eu pe lume. Dacă aș fi ajuns un violonist celebru, probabil că aș fi cunoscut mai multe. Mama zice că în lumea noastră gloria și toate darurile care o însoțesc se obțin cu eforturi mari și toată energia de care dispun e musai să o consum pentru întreținerea relațiilor. Altfel, crede ea, o să ajung un ratat. Ăsta e unul dintre motivele pentru care m-am îndepărtat de familie, felul lor de a vedea viața ca acumulare de succes, chestii materiale, faimă, premii, amorul ca un mijloc de a obține favoruri, funcții, stimă. În sinea mea înclin să fiu un nimeni absolut, dar nu am cui împărtăși asemenea idei, aș fi dus direct în fața plutonului de execuție al familiei.”

Fragment dintr-un roman în lucru

Foto autoare: @Hadas Eldar

[1]Iertați-mă, domnule. Nu am făcut-o intenționat. (din fr.) Ultimele vorbe ale lui Marie Antoinette înainte de execuție, se spune.