Intersecții

În aerul rarefiat al vacanței

Vara asta mi-a fost destul de statică. Adică da, am fost la mare, mă înființez de trei ori pe săptămână pe malul lacului, ca să alerg, străbat orașul pe jos, dar, una peste alta, a fost o vară mai degrabă citadină, de asfalt și apartament. Evadarea s-a produs mai ales la nivel de intelect, wishful thinking și „eu nu aș face niciodată asta.” Cum ar fi, să urc pe munte la peste 2000 de metri. Am și o atenționare medicală, legată de un accident de acum mulți ani, care mă ține într-o zonă de siguranță, la poale, poiană și pădure. În lectură, însă, vara asta am depășit de mult vârful Moldoveanu…

Am mai spus-o. De la Jon Krakauer și romanul lui, În aerul rarefiat (Humanitas Fiction), am dezvoltat o dependență de relatările despre ascensiuni îndrăznețe, din cele care te duc în buza prăpastiei și a pierderii de sine. Un exemplu în plus care susține ideea defulării neputințelor în bazinul gândurilor și al auto-ficționalizării. Citesc despre oameni care urcă pe Everest, pe K2, pe Annapurna, pe Nanga Parbat și, deși nici cu gândul n-aș gândi vreodată, ajung să mă întreb: cum ar fi? Aș putea? M-aș vedea?

Vara asta înghit asemenea cărți. Eu citesc, de felul meu, multă literatură de călătorie. Voiajele și parcursurile livrești, oricât de colorate, surprinzătoare și cuprinzătoare, nu au cum să suplinească experiența directă, romanul sau nuvela pe care tu însuți le scrii (fie și doar pe coala nevăzută a amintirii ferecate în minte). De multe ori, incursiunile transformate în rânduri pe pagină mă frustrează, pentru că drumuri, experiențe și aventuri nu poți avea niciodată de ajuns. Cu toate acestea, le citesc, măcar pentru o potrivire șovăielnică a unor pași imaginari pe urmele sigure ale unor Marco Polo mai mult sau mai puțini contemporani. Cărțile despre munți, însă, în cazul meu, au altă miză. Odată răspunsul ițit instantaneu la întrebările de mai sus („nu”, fără discuție), rămâne mirajul oxigenului care se rărește și care, paradoxal, dezvăluie personaje și situații excepționale. Aș minți dacă aș spune că aceste cărți nu te țin în poveste cu urzeală de cel mai bun suspans. Este și motivul pentr care le stivuiesc pentr momente ca acesta, de vacanță. Reclamă de la mine lectură cvasi-neîntreruptă, ceea ce mi-ar fi greu să le ofer în alt timp al anului. Leagă lanțuri între ele, de la una la alta, pentru că de la Krakauer trec la Beck Weathers (Abandonat pe Everest, Preda Publishing), apoi la Robert Birkby (O viață trăită pe înălțimi, Polirom), pentru a vedea cum se oglindește istoria celui mai funest an din istoria acoperișului lumii (1996) din colțul lui Scott Fischer.

Citesc și nu contenesc să iscodesc minți pe care nu le pot întreba ce filtru otrăvit, dar irezistibil le urcă la cap, pentru a lua pieptiș nu munții, ci însuși Muntele. Care ar trebui să fie limita validării de sine? Când inconștientul ia în stăpânire temerarul? Și, pentru că nu am decât mormolocii mei de răspuns, ai unui om care urcă doar scările de la bloc, de la metrou sau de la job, citesc mai departe, hulpav de episoade mai mari, mai ascuțite, mai altfel decât mine. Pe Chomolungma sau Sagarmatha, cel mai înalt, dar nu și cel mai de temut vârf al lumii, pe versanții lui s-au așezat istorii cu oxigen suplimentar, drame, victorii chinuite, întoarceri imposibile. Mai departe, dar nu foarte, pe fiorosul K2 sau Chhogori, ajung cu ridicătoarea de tensiune Îngropați în cer (Amanda Padoan & Peter Zuckerman, Polirom), o carte care, nu o dată, îmi așază pe piept aparența greutății High-Altitude Sickness, care se hrănește din plămânii și creierul celor care vor să se ia la întrecere cu avioanele.

Nu doar Himalaya devine teatru pentru spectacolul adrenalinei montagnarde, ci și Anzii, de unde Joe Simpson își întoarce buzunarul amintirilor pe dos, oricât de tulburătoare sunt acestea, pentru a se lăsa să cadă în văzul tuturor încă o dată în prăpastie (Căzând în gol, Polirom). Curajul revenirii în abisul experienței personale i-a adus laurii audiovizualului, o poleială ștearsă, însă, pentru duritatea frustă a confesiunii. Am fost deja în Nepal cu Marius Chivu (Trei săptămâni în Himalaya, Humanitas). De cealaltă parte a cărării i-l voi pune, în zilele de vacanță rămase, pe Levison Wood (Pe jos în Himalaya, Polirom), pentru o călătorie la scară, privată de tragismul optmiarilor și al trupurilor priponite în colțuri de stâncă, dar îmbibată de culoarea, autenticul și foșgăiala sinestezică a unei lumi pe care, neavând nicio șansă să o cunosc la prima mână, o primesc din pașapoartele burdușite cu povești ale altora. Și așa, din pagină în pagină, din podiș în depresiune, din târg până în Tabăra de Bază, în prelingerea leneșă a lui iulie spre august, simt cum aerul se răcește în jurul meu.

Despre autor

Marius Constantinescu

Marius Constantinescu

Traducător, jurnalist şi realizator radio-TV, Marius Constantinescu a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2002. A cochetat cu copywriting-ul, publicitatea şi istoria artei, înainte de a-şi da seama că se poate exprima cel mai bine în presa culturală audiovizuală. După opt ani de radio, a descoperit televiziunea şi libertatea nestăvilită dată de jocul de-a imaginea. Emisiunile sale – „Marile picturi ale lumii”, „V… de la vizual”, „Jurnal Cultural”, „Profil. Poveste. Personaj” – s-au transformat în repere pentru un public deschis la minte, sofisticat, dispus la jonglerii intelectuale, niciodată autosuficient. Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu“, realizând interviuri (unele dintre ele în exclusivitate) cu cei mai importanţi artişti invitaţi. A obţinut trei premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (A.P.T.R.), inclusiv pentru „Profil. Poveste. Personaj”, proiect care i-a devenit alter ego, iar, în 2013, şi carte.

Scrie un comentariu