Cărți care ne-au format Nr. 324-325

Ioana Pârvulescu: „Caragiale are geniu”




Începând cu nr. 324-325, vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitoarea Ioana Pârvulescu. (Literomania)

 

1. Ce citiți în aceste zile?

Ca de obicei, mai multe, după dispoziția zilei respective. Chiar azi am recitit „O candelă în noapte” de Monica Pillat, frumoasă carte de poeme pe care o lansez după-masă, apoi am început cartea despre „Pascal” de Pierre Lyraud. Citesc cu maxim interes „The Damascus Road” de Jay Parini, un autor extraordinar pe care l-am descoperit acum un an (i-am citit deocamdată romanul despre Walter Benjamin și pe cel despre Borges). În plus, mi-am cumpărat și am început „Crimă în lumea anticarilor” de C.L. Miller – cumpăr mai toate cărțile care au în titlu toposuri livrești, librării, biblioteci, anticariate –, dar am constatat că e vorba de fapt de lumea magazinelor de antichități. În română, spre deosebire de franceză, de pildă, cuvântul anticariat e specializat pe carte veche, nu pe magazine de antichități. În schimb, „Jurnalul unui librar” („The Diary of a Bookseller”) de Shaun Bythell, trebuia tradus cu „Jurnalul unui anticar” sau „Jurnalul unui vânzător de cărți”, pentru că acolo e vorba chiar de carte veche. Scuzați-mi digresiunea lingvistică, dar, ca orice cititor, îmi aleg cărțile noi și după titlu și ar trebui să existe o corectitudine a termenilor.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Cartea însăși mi-a modelat viața. Nu am o anume carte care să mă fi schimbat radical, dar nenumărate cărți mi-au lărgit orizontul, și pe acestea le socotesc și cele mai bune. Așa a fost „Scurtă istorie a umbrei” de Victor Ieronim Stoichiță, o carte de pictură, care nu-și refuză însă și incursiunile literare, iar umbra din ea a devenit un laitmotiv din câteva dintre cărțile mele, inclusiv în romanul aflat în pregătire, „Aurul pisicii”. Cartea lui David Eagleman despre creier, „Incognito”, m-a făcut să regret că mi-am ratat viața nealegând neuroștiințele. Iar „Cercul mincinoșilor” de Jean-Claude Carrière mi-a cristalizat pasiunea pentru poveste, umor, filozofie. Aș mai putea adăuga multe titluri, ele stau în raftul meu privilegiat, dar mă opresc.

3. Care este cartea care v-a influențat cel mai mult?

Întrucât tocmai am scris despre asta într-o postare de pe Facebook, permiteți-mi s-o preiau întocmai:

Dacă e să aleg nu cartea preferată, ci cartea fundamentală a formării mele, aș alege „Antologia inocenței”. Aveam 12 ani, eram bolnavă, făcusem temperatură îngrijorător de mare. De câte ori se întâmpla asta, mama mă săruta pe frunte, ceea ce-i permitea și să-mi măsoare febra fără termometru, și mă asigura „Te fac eu bine, fetița mamii!”. La urma urmei, era fiică de medic. Dar tata mă răsfăța, venind acasă cu câte un cadou neașteptat. Ultimul pe care l-am primit de la el a fost „Antologia inocenței”. În câteva luni tata avea să moară, iar cartea primită de la el a rămas nu atât cartea cu care am crescut, ci cartea în care am crescut, ca într-o casă. Din fericire era groasă, generoasă, plină de desene și cu nenumărați autori, cu nenumărate fațete ale literaturii, care se maturizau încet, odată cu mine și arătau, ca un caleidoscop, mereu alt model. O casă cu peste 150 de încăperi în care te descoperi cu uimire în schimbare permanentă. Era singura moștenire palpabilă pe care tatăl meu, care-și dorise mult o căsuță cu grădină și zorele, mi-a putut-o lăsa. Spre deosebire casele adevărate, avea avantajul că o puteam lua cu mine oriunde, și chiar așa am făcut. Am schimbat mai multe adrese în viață, dar nu mi-am schimbat-o pe aceasta: locuiesc și azi în nu tocmai inocenta „Antologie a inocenței”.

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

O, dar sunt prea multe ca să le pot numi. Nu fac parte dintre cititorii conștiincioși care dacă încep o carte o și termină. Mă lămuresc încă de la primele pagini dacă îmi place sau dacă măcar e bună, chiar dacă nu-i tocmai pe gustul meu, altfel nu-mi mai pierd timpul cu ea. Însă o să povestesc o întâmplare cu o carte pe care inițial n-am putut s-o citesc, iar apoi a devenit una dintre cărțile mele favorite. Prin clasa a VIII-a, văzând că citesc tot ce-mi cade în mână, mama, care-mi mai recomanda sau de la care preluam firesc diverse titluri, mi-a dat „Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann. Cartea mi-a contrariat așteptările, eram încă foarte romantică și așteptam ceva aventuros. Or, mi s-a părut plicticoasă, lipsită de poveste, iar voluptatea de a descrie pe o pagină întreagă măsurarea temperaturii sau o radiografie pulmonară n-o gustam. Am lăsat cartea baltă până în anul IV de facultate, când am citit sistematic Thomas Mann, fiindcă m-am ocupat în lucrarea mea de diplomă de formele ludicului la acest autor care-i mai sperie și azi pe mulți. Și da, am găsit destul ludic în „Muntele vrăjit”.

N-am citit deloc „Finnegans Wake”, dar romanul „Ulise” l-am citit în întregime, mi-a plăcut oarecum, dar nu ca alte mari romane, pentru că mi se părea că se adresează prea vădit minții și culturii noastre, în schimb m-a cucerit pledoaria lui Mircea Mihăieș pentru el. E foarte frumos când cineva apără atât de total un scriitor dificil.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

Știți, trebuie să cunoști foarte bine un om pentru a-i dărui o carte potrivită, la fel și pentru a-i recomanda un film, altfel gestul e zadarnic și te poate contraria. Sunt aproape supărată când mi se recomandă filme care mă indispun. Nu ajunge să le dai altora ce-ți place ție, trebuie să te gândești ce le pică lor bine. Fac adeseori cadou cărți, iar ele se schimbă în fiecare an, dar le aleg dintre cele care merg la toate gusturile și la toți oamenii care gândesc, indiferent de pregătirea lor literară sau de viață. Aleg de obicei cărți cu umor, nu foarte grele. Paul Johnson și Bill Bryson sunt foarte buni pentru dat cadou, indiferent de titlul ales, la un moment dat am tot dăruit „Proiectul Rosie” de Graeme Simsion. Însă oamenilor pe care îi cunosc și cu care am afinități am curajul să le dau orice carte bună pe care am dus-o până la capăt, nu numai romane, ci și eseuri sau cărți de popularizare a științei de înalt nivel. Iar cât am coordonat „Cartea de pe noptieră”, aveam obiceiul să cumpăr din librărie fiecare titlu nou apărut și să-l dăruiesc persoanei cu care mi se părea că se potrivește cel mai bine dintre prietenii mei.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate? Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

Din experiența mea de lectură, nici una nu e supraevaluată. De la Kafka la Musil și Proust, de la Joyce la Thomas Mann și Hermann Hesse, de la Becket la Ionesco și Cioran, de la Camus la Hermann Broch și Max Brod, de la Marguerite Duras la Virginia Woolf, de la Kazantzakis la Bulgakov și Pär Lagerkvist , de la Čapec la Hemingway, ca să nu mai vorbesc de poeți, unul și unul, de la Rilke, favoritul meu, până la Anna Ahmatova, Marina Țvetaeva, Ezra Pound și T.S. Eliot – toți țin, toți rezistă. Până și cea mai vândută autoare din toate timpurile, Agatha Christie, poate da lecții de scris multora dintre cei care cred că sunt grozavi și o privesc de sus. Și idolii noștri din facultate, Vargas Llosa și Kundera. În schimb, nu se întâmplă la fel cu toți laureații Nobel, unii sunt de mult uitați, și nu degeaba. Dacă nu pot vorbi de supraevaluare, pot vorbi, în schimb, de prejudecăți legate de dificultatea unora sau, dimpotrivă, de presupusa lipsă de excelență a altora. Din prima categorie face parte Musil, de care m-am temut și eu, multă vreme. Dar când ai răbdare să-l citești, fie și numai câteva pagini pe zi – ce experiență rară! Am auzit multe prejudecăți de semn contrar despre Camus, cum că nu și-ar merita faima. Și Cioran vorbea despre el cu dispreț, spunând că are cultura unui învățător de la țară. Dar eu am recitit de câteva ori „Ciuma”, de pildă, și nu pot spune decât: Chapeau! E un roman perfect, are tot ce-i trebuie, și nu e nici un cuvânt nelalocul lui, nici în plus, nici în minus.

7. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

Am răspuns variat, de-a lungul timpului, la întrebarea asta. După dispoziția de azi, 30 martie 2024, voi spune „Narziss și Goldmund” de Hermann Hesse.

8. Care este cartea pe care ați recitit-o cel mai des?

Caragiale, „Momente”, cred. Și mereu descopăr câte ceva nou. Caragiale are geniu.


IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la „România literară”, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură. SCRIERI: „Lenevind într-un ochi” (1990), „Alfabetul doamnelor” (1999), „Prejudecăţi literare” (1999), „Întoarcere în Bucureştiul interbelic” (2003, reed. 2007, 2018), „În intimitatea secolului 19” (2005, reed. 2007, 2013), „În Ţara Miticilor” (2007, reed. 2008), „Întoarcere în secolul 21” (2009, reed. 2018), „Viaţa începe vineri” (2009, reed. 2013, 2018), „Cartea întrebărilor” (2010), „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale” (2011), „Viitorul începe luni” (2012), „Cum continuă povestea” (2014), „Inocenţii” (2016), „Prevestirea” (2020), „Alfabetul doamnelor” (2021), „Invizibilii” (carte pentru copii, 2022). TRADUCERI: Angelus Silesius, „Călătorul heruvimic” / „Cherubinischer Wandersmann” (ediţie bilingvă 1999 şi 2007); Maurice Nadeau, „Să fie binecuvântaţi” (2002); Laurent Seksik, „Consultaţia” (2007); Rainer Maria Rilke, „Îngerul păzitor” (2007); Milan Kundera, „Sărbătoarea neînsemnătăţii” (2014). ANTOLOGII: „De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii” (2006), „Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete” (2012), „Şi eu am trăit în comunism” (2015, reed. 2018), „Literatura la feminin” (2021).

Prima pagină Rubrici Cărți care ne-au format Ioana Pârvulescu: „Caragiale are geniu”

Donează

Atât de aproape de cer…

„…toată ziua, Dumnezeu străbate lumea, dar, în fiecare seară, se întoarce acasă, în Rwanda...” (Scholastique Mukasonga, „Notre-Dame du Nil”) 6 ...

Ionuț Manea: „M-au marcat toate romanele lui Dostoievski”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/scriitori ...

Arta fricii la Ioan Es. Pop

Reiau în acest număr al Literomaniei, în memoria poetului Ioan Es. Pop, care ne-a părăsit de curând (pe 19 iunie), ...
yoko_ogawa_literomania

On Music and Loneliness

Alongside other writers of the new generation in Japanese literature such as Haruki Murakami, Hiromi Kawakami, Banana Yoshimoto or Natsuo ...

AUDIO: Gheorghe Crăciun – ultimul interviu

După aproape 20 de ani, am regăsit și am reușit să recuperăm (de pe o minicasetă) înregistrarea interviului pe care ...

Liviu Ornea: „Nu cred că o operă de artă schimbă o viață”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
paula-erizanu-literomania

Paula Erizanu: „Cartea care mi-a schimbat viața este «Eu și Tu» de Martin Buber”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/scriitori ...

„Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” de Cosmin Leucuța (fragment)

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (proză scurtă)” de Cosmin Leucuța, ...

O coborâre în Infern

 „Am trăit o viață plină de rușine...” (Osamu Dazai, „Decădere umană”) Mai puțin cunoscut cititorilor occidentali în comparație cu Yasunari ...

Noul Sindbad Marinarul

Cunoscute publicului cititor în multe variante (pentru copii, pentru adolescenţi sau pentru specialiştii în problemele Orientului etc.), cele „O mie ...

„Down with the System” de Serj Tankian (introducere)

Introducere  Era abia 5 dimineața și simțeam deja c-aș fi fost lovit de un camion. Stînd pe marginea patului din ...

Franz Kafka în actualitate (3 iulie 1883-3 iunie 1924)

Pe 3 iunie se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Franz Kafka. Pentru a marca momentul, vă propun ...

Moni Stănilă: „Cred că romanele lui Faulkner mi-au remodelat imaginația”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

T.O. Bobe: „Cel mai des am recitit, cred, «Momente. Schițe» de I.L. Caragiale”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Brooklyn” de Colm Tóibín (fragment)

Roman câștigător al Costa Novel Award în 2009 și nominalizat, în același an, pe lista lungă a Man Booker Prize, ...

Jocul identităților

„În sens strict, Fernando Pessoa nu există.” Sunt cuvintele lui Alvaro de Campos, inginer naval, consumator de opiu şi amator ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Susține Literomania


Literomania este o platformă literară independentă, înființată în 2017 de Adina Dinițoiu și Raul Popescu și care funcționează ca revistă online săptămânală. Poți contribui la continuarea acestui proiect cultural independent printr-o donație unică sau recurentă (click pe butonul PayPal. Donate Now).

This will close in 20 seconds