Cartea săptămânii Cronici Nr. 160

La capătul vieții, sub vulcani

„Ah, ce lume-i asta, care calcă-n picioare adevărul, și pe bețivi, deopotrivă!”
Malcolm Lowry, „Sub vulcan”

În 1957, la numai 47 de ani, Malcolm Lowry a murit în somn, înecat cu propria vomă – o moarte care a stârnit și stârnește în continuare controverse. Alcoolic înveterat, Lowry, asemenea lui F. Scott Fitzgerald, nu putea scrie și nu putea trăi fără a avea în preajmă sticlele cu alcool. Totuși, ziua de 26 iunie a anului 1957, când, după o beție zdravănă, scriitorul englez a luat o supradoză de barbiturice, s-a dovedit fatală. Ce s-a întâmplat în acea zi? Controversa a fost provocată de mărturisirea – târzie, de altfel –, a celei de a doua soții a lui Lowry, Margerie, care a susținut într-un interviu că Lowry s-a sinucis. Margerie ar mai fi spus, pare-se, imediat după moartea soțului, că ar fi existat și un bilet de adio. Mai mult, la un moment dat însăși Margerie a fost suspectată că și-a omorât soțul, dându-i supradoza de somnifere. În orice caz, moartea lui Malcolm Lowry este un la fel de absurdă ca a personajului său cel mai cunoscut, Geoffrey Firmin, protagonistul romanului din 1947 „Under the Volcano” (reeditat de curând la Editura Litera, în vechea traducere a lui Ion Caraion, cu titlul „Sub vulcan”), roman care i-a adus celebritatea scriitorului britanic.

 

Șlefuit timp de aproape zece ani, scris și rescris încontinuu, transformat într-o adevărată „pădure de simboluri”, proces în care Margerie a avut un rol esențial, „Sub vulcan” a căpătat o formă densă – o aglomerare de cuvinte, senzații și imagini așa cum numai Joyce și Faulkner au reușit în romanele lor. Dacă în „Ulise” al lui Joyce, totul se întâmplă într-o singură zi, mai exact pe 16 iunie 1904, la fel și în romanul lui Lowry, odiseea protagonistului are loc într-o singură zi – 1 noiembrie 1938, de Ziua Morților. De asemenea, ca și la Joyce sau Faulkner, totul este redat prin fluxul conștiinței personajelor, într-un ritm rapid și, în acelați timp, arborescent, greu de urmărit la o lectură rapidă. Cu toate acestea, cum spuneam, romanul a cunoscut un succes imens la apariție, un succes căruia Lowry nu i-a făcut față.

Mexic, orașul Quauhnahuac, la poalele vulcanilor Popocatepetl și Iztaccihuatl, anul 1938 – iată cadrul în care consulul britanic Geoffrey Firmin își consumă ultimele ore de viață, în compania unor cantități impresionante de alcool – tequilla, whiskey, bere, vin, cocktailuri pe bază de mescal etc. În această aventură de o zi, este secondat de Yvonne, fosta lui soție, și de Hugh, fratele său mai mic.

Pentru Geoffrey, ziua începe cu o băutură servită la ora 7 A.M., la barul hotelului Bella Vista din Quauhnahuac. Întors acasă după doza matinală de alcool, Geoffrey o găsește pe frumoasa Yvonne, care încă mai speră că fostul ei soț mai poate fi salvat și că o viață alături de el nu ar fi un vis imposibil. Mai târziu, apare și Hugh, venit din SUA, unde era corespondent de presă pentru „London Globe”. Din Mexic, Hugh spera să ajungă pe un vas plin de explozibil, destinat trupelor loialiste din Spania, un gest sinucigaș din partea tânărului Hugh, un artist ratat care, nu cu mult timp în urmă, credea că eșecul său ca artist seamănă cu cel al lui Adolf  Hitler și are aceeași cauză: evreii. Mai târziu, însă, își va forma o trupă de muzicanți evrei cu care va colinda localurile englezești. Mai mult, va deveni un înfocat stângist, de unde și gestul sinucigaș de a se aventura în Războiul Civil din Spania.

Cei trei, Geoffrey, Yvonne și Hugh, se hotărăsc să pornească în acea zi într-o excursie într-un oraș apropiat, Tomalin. Era, totuși, o zi de sărbătoare pentru localnici: Ziua Morților. În cele din urmă, decizia s-a dovedit una dezastruoasă, cel puțin pentru alcoolicul Geoff, dar și pentru Yvonne.

Simbolistica romanului, care împinge acțiunea în plan secund, este una densă, aproape imposibil de descifrat în totalitate, chiar și în cazul unor lecturi repetate. Sunt trimiteri la Cabala, la dantesca „Divină Comedie”, la tragediile lui Shakespeare, la Baudelaire, dar și la diverse tradiții oculte. Și acestea sunt dintre cele evidente. Nu poți decât să prinzi câte o aluzie, un cuvânt sau o imagine care trimite la cele de mai sus, iar multe altele să-ți scape de-a lungul istovitorului drum spre moarte al consulului britanic în Mexic, Geoffrey Firmin.

Malcolm Lowry și-a dorit să scrie o serie de romane cu titlul „The Voyage That Never Ends”, din care „Sub vulcan” ar fi fost primul volum, având ca tematică, după model dantesc, coborârea în Infern. Aluziile la opera lui Dante nu sunt deloc puține. Lui Geoff, ca și lui Hugh, de altfel, îi revine în minte, de mai multe ori pe parcursul zilei, ușor schimbat, primul vers al „Divinei Comedii”: „Nell mezzo del afurisitului cammin di nostra vita ritrovai in….”. De asemenea, Yvonne este o Beatrice, o călăuză, dar care, spre deosebire de cea a lui Dante, eșuzează în tentativa ei de a salva sufletul consului britanic. Într-o altă scenă, Geoff vede în casa unui cunoscut un tablou cu un grup de bețivi trași de câșiva demoni în iad, moment în care el însuși are impresia că a ajuns în iad. Este „un om cutremurat de înseși forțele universului”.

Moartea planează încontinuu deasupra capetelor acestui trio și nu ezită să-și arate de mai multe ori chipul hâd – e vorba de ceva mai mult aici decât de o revelație personală. Este ceva care ține de zeitgeist, de spiritul timpului. Ziua Morților este doar un preludiu pentru ceea ce se va întâmpla după 1938, sub semnul fascismului. La final, rămâne veșnica întrebare: „Unde malum?” – de unde vine Răul care inundă fără milă lumea? Este un produs al hazardului sau produsul unui demiurg rău și meschin, așa cum credeau gnosticii? Și pentru Geoff, în fond, tocmai această nedumerire este cea care îi stârnește cele mai mari neliniști: „Și ce știau chiar hierofanții științei despre înfricoșătoarele puteri ale – pentru ei – nerecoltabilului Rău? Consulul n-ar fi avut nevoie de un ochi experimentat pentru a detecta pe acest perete și pe oricare altul, un «mane, tekel fares» pentru lume, în comparație cu care simpla demență nu-i decât un strop într-o găleată, nimic altceva. Și totuși, cine ar fi crezut că un oarecare om neștiut de oameni, stând în centrul lumii, bunoară într-o cameră de baie, gîndindu-și însinguratele-i gânduri nenorocite, făurea oamenilor soarta, că în chiar momentul în care gândea, totul era exact ca și cum, în culise, s-ar fi tras unele sfori și continente întregi ar fi explodat printre flăcări și urgia s-ar apropia întocmai ca și acum, în acest moment poate, cu zdruncinături și scrâșnete bruște – urgia s-ar fi apropiat și, fără s-o știe consulul, afară cerul s-ar fi întunecat. Ori poate că nu era deloc un bărbat, ci un copil, un prunc, nevinovat cum fusese și pruncul Geoffrey, care ședea cocoțat pe undeva, la o orgă, și ar cânta trăgând de toate clapele la nimereală și împărățiile s-ar desface și ar cădea și scârboșeniile ar pica din cer – un copil nevinovat ca și acel prunc dormind în sicriul care coborâse pe lângă ei pe Calle Tierra del Fuego.”

Malcolm Lowry, „Sub vulcan”, traducere de Ion Caraion, Editura Litera, București, 2018

Susține Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: