Atelier Coronavirus Nr. 160

Jurnal de pandemie

6 mai, anul 2020

De dimineaţă bună, plec din Baia-Sprie cu o maşină plus şoferul. Într-o jumătate de ceas ajungem la locul faptei. Pe malul Lăpuşului, lîngă podul pe care, după ce-l vom trece, ne vom opri în cătunul Întrerîuri, la crîșma și la casa lui Ilie Sokolov, cel care nu se teme de Noul Coronavirus: „Deocamdată io zîc că nu. Mai trag cîte-o ţuică, da’ nu mă spăl cu ea pă obraz şi pă mînuri, numa’ dau cu ea pă dinăuntru”.

În curtea din față a Crîșmei de la Pod, pe o masă stau zece pîini.

„Ai transformat bunătate de crîşmă în magazin de pîine”, îl tot mustră lumea pe crîşmar. Crîșmarul se scarpină în cap și degetele groase sparg mătreața ce i se împrăștie pe sfetărul de lînă, și acolo și rămîne. „Da, puteți bea o cafea ori o vodculiță, nu ne stricăm vechile obiceiuri, da’ și pă astea noi le-avem în vedere!”, zice crîșmarul arătîndu-ne pîinile de pe masă. Ne face semn să mergem în curtea din spate, unde patru consăteni își împart o sticlă de vodcă – cu măștile pe masă. A înverzit pădurea. Rîul s-a umflat. Se poate coborî pe albia Lăpuşului, cu un caiac, vreo 30 de kilometri.

Ne aşezăm pe o băncuţă sub viţă de vie. Sosesc și cafelele. E pandemie în oraș. Nu-i nici o grabă. Imediat după cafea, Ilie Sokolov, fiul lui Mihail Sokolov, ne invită și în casa lui: „În general, aproape nimic nu ne trebe de la oraş”, zice Ilie. „Amu’ da, în perioada asta, am stat mai prost cu banii… şi soţia a mere un miez la lucru la o fabrică de canapele. I-oi da o maşină pentru mărs şi vinit, şi mai am și un 4×4…”

În curtea mare, Ilie Sokolov are o filigorie, are slănină şi ţuică de pere. Ne-a umplut paharele Covid-19, aduse de noi, din plastic, igienice, de unică folosință. După ce taie slana în lungime, în felii groase, cuţitul o împarte în bucăţi cît îmbucăturile. Apoi ciopîrţește două cepe roşii. Îmbucăm şi se apucă de povestit.

„Io nu mărg la lucru la patron. N-am fost veci. Io am un miez de pensie de la stat, că am o hibă la ochiu’ stîng. Mi să trage de pă cînd am avut opt ani. Mămuca mă duce în cîrcă pă drumu’ de la săcerat pînă-n curtea asta. Da’ ceasu’ cela rău o adus un cîine care n-o lătrat, da’ o sărit la iè şi o muşcat-o de picior că m-o scăpat din cîrcă. Roată… uită-te aci, mi s-o tăiet capu’, domnule Ilea. De-aci pîn-aci, da’ vezi ce fain s-o prins la loc? N-o fo’ grav rău, mai tare-o fo’ sperietura mamii. Numa’ că m-am ales, din căzătura aia, cu un bai la ochi, şi cînd am crescut, cu o pensie”, zice Ilie Sokolov, umplînd la loc paharele cu pălincă. Îmbucăm pită făcută în cuptior, cu slană şi cu ceapă.

Ne vorbește despre ofiţerul rus, Mihail Sokolov. „Aci s-o ascuns tata, pă culmea asta, Întrerîuri, pă drumul care te duce rapid în Tîrgu-Lăpuşului. După iel, mai am numa’ o mătuşă în Rusia, bătrînă tare, sora lu’ tata. Cum de-o ajuns aci? Ușor. Întîi o fo’ prizonier la nemţi, care l-o batjocorit şi l-o tatuat cu o svastică pă mînă şi doi de ‘S’ hăpt sub urechea dreaptă. Că aşa le-o plăcut lor. Da’ Mihail Sokolov nu i-o răbdat și o fugit în Copalnic de s-o ascuns la un bătrîn. Zîua lucra la bătrînu’ ăla, şi numa’ noaptea dormea la nemţi, ca prizonier. Aşè ne spunè cînd am apărut noi, ca familie a lui. O stat ascuns acolo şi cînd o venit ruşii lui. De-l vedèu tatuat cu însemnele alea pă piele, îl împuşcau fără să mai asculte povestea căpitanului sovietic Sokolov Mihail. Despre mama ce pot să vă spun? Tînără, faină, cu douăzeci de ai mai tînără ca tata. Aşa că s-o hotărît să să ieie amîndoi. S-o dus iel în Tîrgu Copalnic-Mănăşturului şi şi-o vîndut pistolu’ ca să-şi cumpere haine. Apoi s-o tras încoace. De-atunci nu l-o mai căutat nime-n veci. Nici comuniştii. Nici nimeni. Pîn’ o murit, altu’ n-o mai coborît nici în Copalnic şi nici altundeva. S-o temut, s-o ferit, o-nvăţat a vorbi româneşte, cum o putut. La Aspra, peste două culmi de la noi, mai trăiè un rus. Cu acela nu s-o tare înţăles, aşa c-o rămas certaţi şi nici nu s-o mai căutat. Tata iera rus din Voronej, celălalt iera ucrainean, poate de-aia. Aşa că sîngur s-o apucat de făcut vilă cum p-aci nu iera. Îi asta din spate. Cu etaj. Cu mîna lui îi făcută tătă. Iel o făcut cărămidă ca-n Rusia. Prima vilă din Întrerîuri. Amu-s şi altele. (Pauză) Și în anu’ 1989 o prins curaj şi o trimis o scrisoare pîn avion în Voronej, la familia lui, c-o zis să trimită să ştie și ăia pă unde şi-a trăit iel traiu’, că de-amu’ n-a mai trăi, şi nici n-o mai trăit”, zice Ilie Sokolov și îl podideşte plînsul. Își pleacă ușor capul și ne toarnă iar în pahare. Apoi se duce și ne aduce cîrnați. Și ne tot povestește.

Ceasurile amiezii. Ne ridicăm să plecăm. În oraş ne așteaptă Noul Coronavirus.

Rămas bun, la maşină, Ilie: „Avem şi urmaşi, domnilor, familia Sokolov merge mai departe. Am o fetiţă de douăzeci şi şase de ani, și un ginere cît doi ca mine şi mai am şi două tractoare, numa’ să putem lucra”.

Ilie Sokolov intră în casa cu etaj. Iese iar alergînd spre maşină. Oprim. Îşi trage sufletul. Ne arată o fotografie cu un ofiţer sovietic din Al Doilea Război Mondial, apoi ne salută milităreşte şi spune: „Dumnealui ie Mihail Sokolov, tata!”.

 

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

1 comentariu

  • O naratiune savuroasa, in stilul sau specific suculent, mustind de originalitate si profund ancorat in realitatile unei asezari in care traditia si cosmopolitismul.se ingeamana. Mihai Sokolov personajul din umbra , tstal lui Ilie are o biografie romantata , prizonier rus , care se aciueaza in Tara Lapusului unde isi intemeiaza o familie si astfel isi pierde radacinile sale slave. O intsmplare interesanta , caruia prozatorul ii da o profunda semnificatie lirica . Daca subiectul s-ar dezvolta si extindene ne-am afla in fata unui veritabil roman.Felicitari petru ineditul temei si curajul abordarii acesteia.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.