Cărțile mele Nr. 148

Literomania

Într-un vis de cândva, intru într-o librărie și găsesc o carte rară, mare ca dimensiuni, cu un design auster ca în unele colecții academice. O carte grea, m-au atras cărțile grele. Și-n vis, și-n realitate. Ca și cum ar fi o legătură între știința adunată între copertele lor și kilogramele de hârtie și de carton. Că nu se-ntâmplă așa are mai puțină importanță. Visul exprimă în maniera lui infantilă ceea ce am căutat inconștient, înainte de orice altceva, citind: un sens al lucrurilor. Încă îl mai caut. Între timp, cum se-ntâmplă și cu oamenii pe care i-am iubit, câteva din multele cărți citite, mari sau mici, grele sau ușoare, m-au făcut să fiu ce sunt azi în bună măsură. Sunt cărțile pe care, într-o formă sau alta, nu le uit și pe care le pot reciti oricând cu aceeași uimire și încântare. (Dumitrița Stoica)

 

Am descoperit „Literomania” în iarna anului 2017, la puțină vreme după apariție. Primul text publicat în revistă, „Fluturi de noapte”, este una dintre prozele finaliste ale concursului „Flash fiction stories” din luna martie. O scurtă distopie, scrisă în joacă, în obișnuita derută de după apariția unei cărți (al doilea roman), când nu e deloc sigur că vei mai putea scrie vreodată. Ideea unor asemenea pastile sau tablete (sic) mă bântuia, însă, de mai mult timp, amânată mereu din nevoia de poveste care să spună totul, să farmece, să lămurească odată pentru totdeauna ce ai trăit și gândit, să capete, poate, substanța liniștitoare a unui mit. Măcar unul personal.

Toată lumea scrie romane sau urmează să scrie. Mi se pare că este vorba, printre alte lucruri, de unul dintre nevinovatele (sau nu?) droguri ale vremii. Nu întâmplător, literatura fantasy de mare întindere are mulți fani. Ideal ar fi un serial care să-ți acopere toată viața. Orice construcție romanescă mai mult sau mai puțin masivă, indiferent de formulă, ascunde nostalgia uitării, a dizolvării într-o istorie fără sfârșit.

În schimb, proza scurtă se termină repede, nu-i așa?  Lumea pe care ți-o propune durează, în funcție de dimensiunile textului, de la câteva secunde la câteva minute. Așa cum se întâmplă în cazul poeziei, simți nevoia să te oprești, să recitești, să te gândești. Evaziunea durează puțin. Te întorci la realitate încărcat cu o fărâmă de poveste. De foarte multe ori cu o poveste ruptă din această realitate, întrucât e veche preferința pentru cotidian și social în istoria genului. E greu să începi altă proză imediat. De altfel, așa se întâmplă cu orice ficțiune, dacă nu ești cumva un cititor bulimic, dar ceea ce diferențiază proza scurtă de marile construcții narative pare să fie tocmai această „trezire rapidă”: constați că povestea s-a terminat cam repede și înțelegi că miza textului nu a fost să te țină captiv în imaginar, ci alta sau altele. Până la urmă, literatura ne oferă tot felul de lucruri, fiind doar în plan secund evadare și divertisment.

Am citit și recitit „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” în stilul meu și în buna tradiție a textelor care se nasc din alte texte, afine sau nu, interesante atât în diversitatea lor, cât și în aerul lor de familie distopică, în ton cu vremurile.

Într-un salon de spital, după naștere, o mamă vede de la fereastră o raclă în care se află fecioara și pruncul, o statuetă din ipsos. Nu e sigură. Poate nu e nimic. Lumina din jur și din capelă este intermitentă.

Undeva prin oraș, un om trage după el o frânghie umedă și lungă de trei metri, pentru că nu poate s-o împingă.

O femeie și o pisică își atrag prada cu mișcări sigure.

Se pregătește suspendarea unui președinte care va primi în dar un tablou de Hans Eder.

Frica va putea fi tratată curând medical.

La o nuntă, se descoperă că mireasa păcătuise cu nașul.

Un gard nou tulbură somnul morților din cimitir.

O femeie grasă, Lizica, ne face cadou un urs urât, pentru că tatăl nostru are o amantă.

Nu e bine să amesteci râsul cu plânsul. Sau poate e. Lacrimile care cad pe zahăr se transformă-n mărgele.

Toți vom pleca în misiune pe o planetă îndepărtată, numită Pământ.

Știți care e culmea impoliteții? Să întârzii la propria înmormântare.

Undeva, la o grădiniță, copiii se joacă de-a Africa, o țară cu tigri și pantere, șarpele boa și mulți elefanți.

Adulții, în schimb, fac Sindromul Poplaca-New York: simțul mirosului se exacerbează și le pute totul în jur.

Unii, mai norocoși, ca Iaru, Perța, Adina și Raul pregătesc un foc de tabără aproape de orașul în care s-a născut poetul național. Au devenit  imuni la acest virus, pentru că au altul: literomania.

La mare, un om cu joben negru a găsit o pălărie, iar ceilalți se fac verzi, nu albaștri, cum ar trebui.

Un băiat nu înțelege de ce nu se poate preschimba din când în când în fată ca să se poată îmbrăca într-o rochie frumoasă. Nici eu.

Există mereu două Eve, una supusă, odihnitoare, cealaltă, rea și singură.

După a doua mașină care-l izbește în plin, motociclistul nu mai poate fi dezlipit de șoseaua pe care a iubit-o atât de mult.

Întunericul dintr-un sat nu seamănă cu acela de la oraș. Se numește Negruțu.

Un sicriu așteaptă să moară un om până putrezește în pod.

Într-o țară coruptă, un intelectual este primum movens.

O străbunică, înspăimântată de ravagiile oricând posibile ale gazelor care ajung în ochiurile de aragaz, a avut șansa să ajungă o Gasleak Woman, purificându-se în flăcările de la butelie.

Iubirea dintre doi câini bătrâni este la fel de fermecătoare precum aceea dintre Filemon și Baucis sau dintre doi oameni de o sută de ani care se plimbă zilnic prin același parc și nu se plictisesc niciodată.

Nimic nu poate justifica existența unui tată abuziv. De bună seamă că mama și fiul vor încerca să-i îmblânzească violența, colorând vinețiu, pe hârtie, pragul dormitorului în care se află acest tată.

Alex a mers cu tatăl lui să se dea în carusel, noaptea. După ce s-a distrat cu un căluț din porțelan, a încercat să ajungă la o caleașcă. A dispărut în gaura din podea.

O femeie își pierde copilul bolnav, în timp ce bărbatul e plecat la băut. Bărbatul se-ntoarce și zace beat trei zile. Suficiente pentru o înmormântare. Și pentru dispariția speranței.

Moș Olteanu a trăit cu adevărat într-un sat prahovean. Am inventat doar detaliile din primul enunț: 89 de ani și 32 de kilograme. În plus, el chiar a trăit, pe când eu, care am povestit, nu știu. Am unele îndoieli în ce mă privește.

Cândva, am avut și eu câțiva papagali foarte cuminți și distractivi până au murit. Nu mă așteptam. A fost o surpriză traumatizantă. Pe unul l-am îngropat în grădina din fața blocului, pe altul în parcul IOR. Unul singur a scăpat: și-a luat zborul în lume prin fereastra deschisă de la balcon. M-am bucurat pentru el.

Dar pe băiatul Zaki l-am iubit cel mai mult. Locuiește într-o casă cu tavanul ars și vede cerul în fiecare noapte. Apoi Zaki „se trezește și se duce la școală unde desenează, desenează și iar desenează la toate orele trei stele de pe cer, are test la română și nu vrea să scrie nimic, nu știe, nu-nțelege, uite, trei stele înțelege și profa îi mângâie capul izbit de pereți, plin de vânătăi și îl roagă frumos să scrie măcar ce-a scris ea pe tablă, să poată să-i dea măcar un cinci și Zaki, înduioșat de mângâierea profei, scoate o limbă subțirică și roșie ca focul și scrie frumos, caligrafic, rotunjește frumos literele, își dă silința și mai adaugă, uite, trei steluțe care se văd prin tavanul ars…”

 

Susține Literomania

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: