Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă

Microficțiuni sau proze la purtător

În ianuarie 2017, a apărut primul număr al revistei online Literomania (www.litero-mania.com), avându-i ca editori coordonatori pe Adina Dinițoiu și Raul Popescu, adică pe semnatarii rândurilor de față. Am pornit la drum cu intenția de a propune cititorilor internauți o platformă literară diferită de tot ceea ce se găsea în acel moment în mediul online românesc.

În primul rând, Literomania este o platformă literară independentă, un proiect gândit de doi oameni și susținut prin forțele lor proprii – iar acest lucru a însemnat şi înseamnă pentru noi libertatea absolută de exprimare și de acțiune. În al doilea rând, Literomania a dorit să fie un spațiu (online, firește) în care scriitorii să se implice mai mult, în care să existe o comunicare mult mai strânsă, mai directă, între cititor și scriitor. Am reușit, din 2017 până în prezent, să aducem în Literomania texte inedite sau în avanpremieră semnate de (într-o ordine aleatorie) Mircea Cărtărescu, Ruxandra Cesereanu, Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu,Veronica D. Niculescu, Emil Brumaru, T.O. Bobe, Cosmin Perța, Péter Demény, Radu Paraschivescu, Radu Țuculescu, Octavian Soviany, Caius Dobrescu, Cătălin Pavel, Cristian Teodorescu, Marian Ilea, Diana Geacăr, Ioan Es. Pop, Dinu Flămând, Florin Dumitrescu, Radu Niciporuc etc.

Mai mult, Literomania este un spațiu deschis, iar aici este meritul online-ului și al scriitorilor și cronicarilor străini. Éric Vuillard, de exemplu, recompensat în 2017 cu Premiul Goncourt, ne-a trimis un fragment dintr-un roman, acum deja apărut, dar aflat în pregătire în momentul publicării lui în Literomania. Un colaborator apropiat este și Marco Grosse, poet și prozator care trăiește în Germania, dar care scrie nu numai în germană, ci și în engleză și italiană. Poemele lui Marco Grosse sunt mereu însoțite, trebuie menționat, de ilustrațiile artistei plastice Galya Popova. Fernando Couto e Santos, cronicar literar portughez, dar pasionat de literatura franceză, a semnalat în Literomania – în numărul din 8 iunie 2018 – apariția romanului „Eugenia” de Lionel Duroy, roman inspirat de „Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Cartea lui Lionel Duroy a fost semnalată în Literomania, iată, înaintea publicării traducerii românești, în 2019, la Editura Humanitas Fiction.

În cazul cronicilor literare, nu am mizat exclusiv pe actualitate, pe aparițiile recente de carte, ci am propus și titluri mai vechi, dar valoroase – de pildă, cărţile unor autori ca Darie Magheru sau Alexandru Vona, nume puțin cunoscute publicului larg.

Tot în 2017, în februarie, mai exact, am demarat un proiect de care suntem foarte atașați, „Flash fiction stories”, și care, iată, s-a concretizat acum într-un volum publicat de Editura Paralela 45: „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă”. Rubrica, într-o primă fază, a fost concepută sub formă de concurs, la sugestia celebrei, pentru cunoscători, LuciaT, autoarea blogului literar „Terorism de cititoare”. Condiția de bază era ca fiecare text trimis să nu depășească 500 de cuvinte. Mai târziu, când concursul s-a transformat în rubrică permanentă, am schimbat regula. În loc de 500 de cuvinte, am propus ca limită 1.000 de cuvinte. Am primit și încă mai primim foarte multe proze bune, de calitate, ceea ce înseamnă că interesul pentru acest tip de literatură este, în România, unul destul de mare, cel puțin în rândul celor care scriu proză.

Rubrica ne-a rezervat, de-a lungul timpului, și câteva surprize plăcute. Cu ajutorul ei, am câștigat colaboratori prețioși, care, inițial, au fost publicați cu proze la rubrica „Flash fiction stories” – e vorba, de pildă, de Dumitrița Stoica, Ohara Donovestky sau Anca Goja, scriitoare care și-au confirmat valoarea prin noi apariții editoriale. Alți autori publicați în cadrul rubricii „Flash fiction stories” au reușit, între timp, să debuteze în volum, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Andrei Panțu.

Singurul criteriu de care am ținut cont în momentul alcătuirii acestei antologii a fost calitatea prozelor selectate. Prin urmare, vârstele celor publicați variază foarte mult, tematicile sunt, și ele, diferite. Prozele selectate au, însă, ceva în comun: toate surprind bucăți din viață, flash-uri sau situații nu neapărat inedite, dar care au consistență, miez, sunt încărcate emoțional. Transmit, adică, o stare și nu neapărat un mesaj explicit. Pentru un scriitor, probabil aceasta este cea mai mare provocare. Iar când proza este una foarte scurtă, limitată la un anumit număr de cuvinte, provocarea este și mai mare. De unde și tentația acestui tip de proză, în care nu au ezitat să se aventureze scriitori ca Anton Pavlovici Cehov, Daniil Harms, Franz Kafka, Ernest Hemingway (care, ne spune legenda, este autorul unui celebru flash fiction: „For sale: baby shoes, never worn”), O. Henry, Julio Cortázar, Dino Buzzati sau Lydia Davis. Se pare totuși că scriitorul Augusto Monterroso este autorul atestat al celui mai scurt flash fiction, „El dinosaurio”. Literomania, prin amabilitatea lui Radu Țuculescu, a publicat și câțiva excelenți autori elvețieni (de limbă germană) de flash fiction: Peter Bichsel, Adelheid Duvanel și Hugo Loetscher. În spaţiul literar occidental, povestirea de tip flash fiction devine din ce în ce mai experimentală, mai concentrată, și are diverse denumiri, în funcție de numărul de cuvinte conținute: twitterature, microfiction, sudden fiction și flash fiction (atunci când proza are în jur de 1.000 de cuvinte, condiție îndeplinită și de povestirile apărute în Literomania). În Franța, scriitorul consacrat al genului este Régis Jauffret, cu ale sale „Microfictions”.

Dar care este situația în cazul literaturii române? Avem sau nu o tradiție a prozei scurte? La cine și la ce ne raportăm când vorbim și scriem despre proza scurtă românească? Atunci când am inițiat rubrica de proză scurtă, nu ne-am gândit să fim doar în trend, ci eram conștienți că ne aliniem foarte bine, prin acest demers, unei căutări deloc străine literaturii române.

Povestirea (fie ea de lungă sau de scurtă întindere) a fost un gen literar în care și-au încercat forțele, începând cu secolul al XIX-lea, mai toți scriitorii noștri. Prin urmare, chiar dacă unele guri rele ar putea susține contrariul, tradiția prozei românești este una destul de ofertantă, punctată pe alocuri de volute și pete de culoare de o stranietate aparte. Printre primii autori ai prozei românești moderne se numără Nicolae Filimon, cu nuvelele sale „Mateo Cipriani” (1858) și „Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala” (1861) sau Costache Negruzzi, cu proze ca „Zoe” (1829), „O alergare de cai” (1840) sau „Toderică, jucătorul de cărți” (1844). Dacă tot suntem la capitolul pașoptiști, să nu-l uităm pe Mihail Kogălniceanu, cu „Iluzii pierdute. Un întâi amor” (1841). O mențiune specială merită B. P. Hasdeu, cu nuvela sa „Duduca Mamuca (Din memoriile unui studinte)”, apărută inițial în 1863 și republicată în 1864, în urma unui scandal, cu titlul „Micuța”.

Toate prozele enumerate mai sus nu sunt, ce-i drept, scurte, dar au avut, în literatura noastră, o influență deloc de neglijat în apariția genului prozastic de scurtă întindere – altfel spus, au inspirat teme și tehnici literare. I.L. Caragiale, însă, este primul care a luat în serios proza scurtă (prin schițele și nuvelele sale – incisive, scrise cu nerv, unele dintre ele adevărate modele de flash fiction). Nu-l putem lăsa deoparte nici pe fiu, adică pe Mateiu Caragiale, cu al său „Remember”.

În secolul al XX-lea, proza scurtă cunoaște diverse metamorfoze, de la avangardiști până la generația ’80. La început de secol XX, ne atrag atenția două figuri singulare: Urmuz și George Bacovia. Urmuz a demonstrat, prin bizarul prozelor sale („Ismail și Turnavitu”, „Pâlnia și Stamate” etc.) că nu există limite în literatură, cu atât mai puțin în proza scurtă. Nu mai puțin straniu este și Bacovia în prozele sale din „Bucăți de noapte” (1926), disprețuite de critica literară și considerate deseori drept simptome ale devitalizării lirice a poetului. De fapt, prozele bacoviene, cu izul lor poematic, au o frumusețe stranie, rar întâlnită chiar și în literatura zilelor noastre, și ar merita reconsiderate.

Rămânând tot la început de secolul XX, nu trebuie trecute cu vederea nici povestirile unui Liviu Rebreanu (vezi mai ales „Proștii”, 1910, și „Ițic Ștrul, dezertor”, 1919), povestiri în care umorul și tragicul sunt prezente în egală măsură și, în egală măsură, bine stăpânite.

Mergând mai departe în timp – nu am avut intenția de a face o trecere în revistă exhaustivă –, o proză experimentală, într-o formă revitalizată, găsim la reprezentanţii Școlii de la Târgoviște: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și Tudor Țopa. Dintre ei, probabil numai Mircea Horia Simionescu a reușit să se manifeste pe deplin ca autor de proză scurtă – un impecabil acrobat al acestui gen. Solitarul și histrionicul Radu Cosașu merită și el menționat în galeria prozatorilor de marcă ai literaturii române – un scriitor care excelează, în prozele sale la persoana întâi, în echilibristica dintre biografic și literar.

Iată-ne ajunși, în acest să-i spunem flash history al prozei (nu neapărat foarte scurte) românești, la generația ’80, o generație aparte prin inovațiile aduse în proză mai ales de Mircea Nedelciu, inovații care au stat la baza volumelor sale de proză scurtă: „Aventuri într-o curte interioară” (1979), „Efectul de ecou controlat” (1981), „Amendament la instinctul proprietății” (1983), „Și ieri va fi o zi” (1989). Microrealism, angajare socială, dar și textualism și parabolă, ba chiar și senzaționalism – iată numai câteva caracteristici ale prozei lui Nedelciu. Borne imposibil de ignorat de către cel interesat de evoluția prozei scurte românești sunt și antologiile de proză optzecistă: „Desant ’83” (1983, antologie îngrijită de Ovid S. Crohmălniceanu) și „Generația ’80 în proza scurtă” (1998, alcătuită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa). Scriitori optzeciști de vârf – printre ei Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Radu Ţuculescu ş.a. – sunt activi în proza scurtă și în prezent. Lui Radu Țuculescu i-a apărut în 2019 volumul de proză scurtă „Uscătoria de partid (blitz-proze)” (Editura Şcoala Ardeleană), volum care a fost publicat în foileton pe Literomania, la rubrica săptămânală a lui Radu Ţuculescu, intitulată chiar „Blitz-proze” (un alt nume pentru flash fiction). O mențiune specială merită și prozatorul optzecist Alexandru Vlad, plecat dintre noi în 2015, un povestitor foarte subtil, așa cum a demonstrat-o în volumele sale de povestiri „Drumul spre Polul Sud” (1985), „Viața mea în slujba statului” (2004), „Măsline aproape gratis” (2010), „Cenușă în buzunare” (antologie realizată de autor, 2014).

În anii ’90, proza scurtă trece printr-o perioadă deloc favorabilă. Dintre cei care au debutat în acei ani, Marian Ilea, cu volumele sale de proză scurtă „Desiștea” (1990) și „Desiștea II” (1996), a reușit să revigoreze acest gen. De altfel, a demonstrat că este un alergător de cursă lungă, fiind foarte activ până în prezent. Numai revista Literomania i-a găzduit, în cei aproape trei ani de la înființare, foarte multe proze scurte în avanpremieră, proze publicate apoi în diverse volume (cum ar fi „Zeppelinul piticului”, de pildă).

În anii 2000, interesul pentru proza scurtă a crescut, asta și pentru că în Occident acest tip de proză a devenit foarte popular, mai ales flash fiction-ul (graţie şi epocii internetului). Scriitori ca Răzvan Petrescu, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo, Sorin Stoica, Ruxandra Cesereanu sau Radu Niciporuc nu au ezitat să scrie proză scurtă, fiecare în stilul său caracteristic. Au apărut reviste specializate în proză scurtă, ateliere de scriere creativă etc. Și iată că, din 2017, revista online Literomania a contribuit şi ea la vizibilitatea acestui gen literar, în special sub forma lui de flash fiction (povestiri care conțin cel mult 1.000 de cuvinte). Sperăm ca autorii publicați în antologia Literomania de proză scurtă de tip flash fiction să vă convingă, prin prozele lor, că literatura este la fel de puternică și sub forma ei concentrată.

Prefaţă la volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă”, coordonatori: Adina Diniţoiu şi Raul Popescu, Editura Paralela 45, 2019, 216 p. Cartea se lansează la Gaudeamus, duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.00, la standul editurii.